Menu
in

Irina Ţurcanu şi Viorel Boldiş, protagonişti la Bookcity Milano

"M-ai emoţionat", spus cu lacrimi în ochi, şi un "te iubesc!", urmat de un zâmbet sincer: acestea au fost reacţiile unei mici spectatoare de la reading-ul de poezie de la Milano, în cadrul evenimentului Bookcity, promovat de primăria oraşului.

 

Viorel Boldiş despre "noi, dezrădăcinaţii" plecaţi din România

Cine a provocat emoţia şi iubirea? Irina Ţurcanu şi Viorel Boldiş, cei doi artişti ce au reprezentat România în două dintre momentele dedicate culturii din Estul Europei. "Amore e Psiche" şi "MigrAmore" s-au intitulat cele două reading-uri de poezie şi proză, organizate de A.D.R.I. (Associazione delle Donne Romene in Italia) şi, respectiv, Asociaţia Românii în Italia din Milano.

 

Poetul muncitor Viorel Boldiş: "Sunt un fiu de ţăran, pierdut prin lume"

 

Manifestul diasporei în prag de alegeri VIDEO

Cei doi scriitori şi-au citit versurile la castelul Sforzesco, unul dintre epicentrele evenimentului Bookcity, prin care Milano a dorit să se proclame, pentru trei zile, de pe 15 pe 18 noiembrie, capitala culturii.

Tema la "Amore e Psiche" a fost iubirea, în toate formele ei. Între doi care încă nu se cunosc sau care s-au rătăcit pentru a se regăsi, dar şi ca sacrificiu, sentiment extrem, esenţial al existenţei. Chiar şi iubirea drept provocare, pe care  un poet migrant, precum Boldiş, o poate simţi faţă de cele două ţări, România şi Italia, una, o iubită pe termen lung, şi cealaltă, o amantă plină de pasiune. 

Aceeaşi tematică şi pentru "MigrAmore", de această dată în proză. Dragostea faţă de părinţi, ce împinge un fiu, de acum adult, să se întoarcă acasă după ani de zile petrecuţi peste hotare. Despre asta se vorbeşte, esenţial, în cartea "Il fazzolletto bianco" (Batista albă) de Viorel Boldiş, din care autorul a citit un fragment.

Ţurcanu a ales un fragment din romanul "La frivolezza del cristallo liquido", o poveste în care, în ciuda cruzimii naraţiunii, protagonista nu caută altceva decât dragostea. Lectura a ilustrat iubirea ce se înfiripă între doi copii, cărora le ajunge să se ţină de mână pentru a-şi şopti apoi un "te iubesc!"

"A fost un eveniment deosebit", a afirmat Viorel Boldiş, "şi ţin să le mulţumesc pentru invitaţie organizatorilor, Silvia Dumitrache, de la Asociaţia A.D.R.I., şi Romulus Popescu, de la Asociaţia Românii în Italia – Milano, precum şi colaboratorilor lor. Iniţiativa a fost foarte reuşită şi apreciată de public."

Şi Irina Ţurcanu a ţinut să mulţumească organizatorilor adaugând că "evenimentul a fost impunător, din toate punctele de vedere, începând cu castelul, mai precis cu imensa fântână din faţa castelului, până la public şi la sumedenia de lansări de carte, reading-uri şi întâlniri cu autorii şi artiştii din toată lumea. A fost o imensă plăcere să particip şi să vorbesc despre un sentiment fără de care umanitatea nu ar exista."

T.I.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version