Irina Şerban are 28 de ani. Originară din Bârlad, a venit în Italia în clasa a XII-a şi a trebuit să se adapteze din mers la o nouă viaţă. La Padova şi-a redescoperit vocaţia literară şi a început să scrie în limba italiană. Eseul în stil epistolar scris de Irina, care a participat la un concurs dedicat aniversării a 150 de ani de la Unitatea Italiei, a câştigat premiul I. Iată cum a reuşit Irina să se impună ca tânără scritoare în Peninsulă.
Irina, cum ai aflat de concursul literar dedicat aniversării Italiei şi cum ai decis să participi?
«Toate concursurile la care particip se găsesc pe Internet; le aleg pe cele cu partecipare gratuită, care oferă şi o posibilitate de publicare. Concursul “Cara Italia” avea o temă interesantă, lăsând autorilor spaţiul liber imaginaţiei şi creaţiei.
Monica Palozzi, preşedinta asociatiei culturale “Pragmata” şi cea care a organizat concursul “Cara Italia” m-a anuntat cu câteva săptămâni înainte de premiere. Pe ea am cunoscut-o la festivitatea de premiere şi ei îi datorez promovarea pe latura italiană.»
Te aşteptai să câştigi?
«Sunt singurul critic al textelor mele şi sunt un critic sever. Întotdeauna lipseşte ceva, întotdeauna se putea mai bine, întotdeauna rezultatul e o surpiză!»
Ai un stil plin de ironie. Cum s-a născut, te-a influenţat vreun scriitor anume?
«La liceu, în România, colaboram cu ziarul local şi făceam parte din Clubul elevilor – Pagini de jurnal – sub îndrumarea domnului Cristian Simionescu. Recitind articolele de atunci descopăr acelaşi stil ironic. Cred că este ceva spontan; uneori, chair încerc să evit ironia.»
Ce amintiri ai legate de România?
«Se spune despre Moldova că ar avea suflet de artist. Orice moldovean poate vorbi ore întregi despre locurile unde a copilărit, crescut, iubit. De cele mai multe ori amintirile sunt legate de familie, şcoală, prieteni, prima dragoste. De Bârlad mă mai leagă şi astăzi două bunici, iar întoarcerea la ele este ca o călătorie în timp.»
Cum a fost adaptarea, când ai sosit în Italia?
«În Italia, totul s-a schimbat de la o zi la alta şi probabil ar fi fost mult mai greu dacă n-ar fi fost şi restul familiei. Fratele meu şi cu mine am devenit cei mai buni prieteni pentru că nu cunoşteam pe altcineva. Timpul totuşi nu stă, iar noi am mers cu el.»
Care ste primul lucru care te-a impresionat aici? Există o zi pe care nu o vei uita?
«Da… luminile. La Bârlad erau lumini numai în centru, pe stradă. Aici am descoperit străzi luminate ca ziua, vitrini colarate şi luminate fără teama de a fi sparte. Incredibil! O zi pe care nu o voi uita? Prima zi de şcoală: ploua şi am încurcat strazile: am coborât cu o staţie mai devreme şi am întarziat. Când am intrat în clasă, ora era începută şi toate elevele mă priveau cu milă. Cea mai bună prietenă, până la urmă, mi-a fost colega de banca, dar cu trecerea anilor şi pe ea, ca şi pe cele din România, nu am mai revăzut-o.»
Legat de viaţa din liceu, ce sfaturi ai da unor adolescenţi romani care vin aici în mijlocul unui ciclu şcolar?
«Sfatul pe care l-aş da oricărui elev, străin sau italian: învaţă, învaţă, învaţă! Integrarea depinde numai de elev, iar profesorii au extraordinarul talent de a “citi” elevul. Dacă se învaţă în mod serios şi constant, se obţin şi rezultate, altfel se obţin numai plângeri şi note proaste.»
Ce voiai să faci de mică? Scriitoare?
«Vroiam să scriu… încă din clasa a VI-a. Încă nu a devenit o profesie, sunt abia la început. Mai am timp, sper!»
Există vreo carte pe care ai fi vrut să o scrii tu?
«Nici una. Glumesti?»
Te consideri integrată, împreună cu familia ta, în Italia?
«Suntem o familie puternică. Ne-am obişnuit cu viaţa şi stilul italian, deşi mai păstrăm şi tradiţii româneşti.»
Ce părere ai despre imaginea românilor din Italia?
«Imaginea noastră depinde numai de noi. Alegem singuri ce vrem să promovăm şi ce nu. Dacă ne plac scandalurile şi mizeriile, imaginea noastră va fi una scandaloasă şi mizerabilă şi este inutil să ne plângem de milă.»
Cum i-ai caracteriza pe românii din Peninsulă?
«Nu categorisesc oamenii în baza naţionalităţii. Nici mie nu-mi place să fiu inclusă într-o categorie mai mult sau mai puţin bună. De ce i-aş pune pe ceilalţi?»
Ai suferit vreodată episoade de discriminare?
«Discriminarea este uneori o realitate, alteori o invenţie. Nu orice refuz sau eşec într-o tara străina poate fi pus sub semnul discriminării, dar cel mai important este căutarea de noi soluţii pentru a depăşi eşecul şi nu prin învinuirea celorlalţi. Uşile ni se închid şi în propria ţară!»
Cum te vezi peste 15, 20 de ani?
«Poate mai matură, mai înţeleaptă şi desigur mai bătrână!»
În eseul tău, te semnezi:“Destinul”- ce destin crezi că are Italia?
«Nu stiu. Nu m-am gandit atat de departe.»
Miruna Căjvăneanu
Citeşte şi: "Cara Italia"- textul cu care a câştigat Irina Şerban premiul I
