in

Ion Țoanță: ”Am renunțat la târgul de carte Gaudeamus pentru a-mi întâlni cititorii de la Torino”

Există în lumea îndrăgostiților de poezie legături intrinsece, afinități axiomatice care nu se irosesc în definiții – pur și simplu ființează în pofida legilor spațio-temporale. Și, când o astfel de conexiune se întâmplă, ea poate deveni dragoste la prima vedere.

Poetul Ion Țoanță a cunoscut cazual diaspora, pe Facebook: ”Erau multe persoane care mă îndemnau să scriu, erau în sintonie cu poezia mea, însă mi-a atras atenția un grup de la Torino, oameni cu care ulterior am devenit foarte bun prieten. Cred că totul a curs de la sine, nu a fost nimic forțat – mi-am prezentat aici cea de a doua carte, ”Echinocțiu de argint”, și cititorii m-au primit natural, ca pe unul de al lor.”

Între timp, vâlceanul ”adoptat” de românii din capitala piemonteză și-a mai lansat la Torino încă două volume, ultimul dintre acestea, ”Alfa Mirabilis”, chiar în toamna lui 2016, în timp ce în țară se desfășura Târgul Internațional Gaudeamus: ”Am avut invitații la Târg, mai ales că era o ocazie de întâlnire cu toți confrații mei, însă am preferat să nu-mi dezamăgesc cititorii din diaspora. O chestie de rezonanță, dacă vreți”.

Și succesul de care s-a bucurat ”Alfa Mirabilis” i-a confirmat alegerea – sala Bagni Pubblici di via Aglie devenind neîncăpătoare într-o seară magică de toamnă, gazdă fiind proaspăt înființata asociație ”Lumina”, care i-a conferit poetului titlul de membru de onoare. Întâlnirea s-a bucurat de numeroase intervenții valoroase și momente artistice, fiind foarte apreciată de public.

Volumul ”Alfa Mirabilis” prezintă, prin acuitatea stilistică și remarcabila performanță de îmbinare naturală a sacrului cu profanul, un aparent salt pe drumul consacrării poetului – în realitate doar o confirmare a maturității lirice sau, dacă doriți, o metaforă a devenirii. O călătorie inedită începută cu cele cincizeci de mantre ale ”Alfa mirabilis”, cuprinse apoi și disecate în ”Beția de cucută” care ne duce, inexorabil, printre ”Ecouri din nopți de Sânziene”, scriitură puternică, cu caracter și pretenție, care nu-i lasă cititorului răgazul de a ieși din reverie.

Un volum tratat cu minuțios acord fin, detaliul mergând până la alegerea lansării pe tărâm străin însă în suflet românesc, pârguind astfel fructul.

Ion Țoanță s-a născut pe plaiuri vâlcene, în 1954, și și-a început cariera de scriitor în 1973 publicând critică de film în presa zilei. Debutul în lirică a avut loc în 2014 cu ”Templul devenirii noastre”, urmat apoi de ”Echinocțiu de argint” (2015), ”Singurătatea culegătorului de scoici” și ”Alfa Mirabilis”, volumul lansat în exclusivitate la Torino la sfârșitul lunii noiembrie 2016.

Printre proiectele sale de viitor se numără și un roman care ar putea fi lansat pe piața din Italia, ideea fiind agreată de editura Einaudi.

Eugen Vîlcu, Torino

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

La Florenţa a fost identificată vila în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi-a petrecut ultimii ani din viaţă

A derapat din cauza gheții, român de 42 de ani mort lângă Padova