Povestea Ioanei este una extraordinara. La 17 ani câştigă o bursă de studii şi vine să studieze în Italia, la Napoli. Se îmbolnăveşte şi medicii nu îi dau speranţe de viaţă, dacă nu găseşte un donator de ficat. Acum, 11 ani mai târziu, este în anul IV la Facultatea de Medicină, desenează şi are deja publicată o carte. Nu se consideră specială, dar în existenţa ei prezenţa lui Dumnezeu este ca o lumină călăuzitoare.
Cu această ocazie, Ioana cunoaşte mulţi medici italieni care o iau sub aripa lor protectoare şi o conving să se înscrie la medicină. Ioana, deşi iniţial dorea să studieze arheologia, a vrut să îi mulţumească lui Dumnezeu şi iat-o ajunsă în anul IV la Medicină la Universitatea Federico II din Napoli. Vrea să se specializeze în hepatologie şi să ajute alţi oameni cu probleme la ficat. O întreb dacă avea şi înainte credinţă în Dumnezeu sau dacă se datorează miracolului experimentat pe propria piele.
Îmi spune că familia ei frecventa biserica, iar tatăl său, de meserie, face icoane preoţeşti, dar ea nu avea o relaţie specială cu biserica până la boală. Acum este o prezenţă activă în biserica de rit ortodox din Napoli, unde cântă psalmii în timpul slujbei.
Alte miracole
Miracolele nu s-au oprit. Anul trecut, de Paşte, era în ţară împreună cu toată familia ei. La un moment dat „mama a venit la mine şi mi-a spus cu un fir de voce: Mă simt rău, roagă-te pentru mine! I-am aprins lumânarea. Atunci am luat ulei de la Sfântul Nicolae şi de la Sfântul Nectarie şi am uns-o pe frunte, rugându-ne Maicii Preacurate şi Sfinţilor Nectarie şi Nicolae să o izbăvească. Nu voiam s-o pierdem.”
Cand au ajuns la spital, deja mama ei se simţea bine. „Într-un târziu, i-au găsit două pietre la ficat, una de 0,5 cm şi una de 1,5 cm, care însă nu aveau cum să dea asemenea simptome. Însă a doua zi pietrele dispăruseră! Atunci au spus ca totuşi este un diabet… dar ziua următoare dispăruse şi acesta!” Aşa a fost ales Sfântul protector al familiei, spune Ioana: „De atunci Sfântul Nectarie, căci pe Sfântul Nicolae drăguţul îl ştiam de mici, a devenit şi el protectorul familiei noastre.”
Ioana mai povesteşte un alt miracol, mai mic: „La ceva timp, mamei i-a intrat o ţepuşă adânc în ochi. În timp ce-o scotea s-a rugat Sfântului Nectarie să nu-şi piardă ochiul şi a scos-o fără nicio problemă, i-a rămas doar o uşoară iritare care a trecut fără niciun alt semn în câteva zile.”
Prima carte
O întreb cum eşti privit în spitalele napoletane ca străin, dacă eşti clandestin sau dacă nu vorbeşti bine italiana. Îmi spune că rasismul este inexistent, iar medicii vor sa te ajute, indiferent de naţionalitate. Nu contează culoarea pielii sau faptul că nu vorbeşti bine italiana.
Când s-a înscris la Universitate, nu prea erau străini, dar îmi spune că ea nu a avut probleme. Ea ştia deja limba şi le dăruia colegilor ilustraţii, aşa că aceştia au acceptat-o imediat.
La 24 de ani, scrie o carte în limba italiană: „Oltre la realtà”. Cartea are şi desene, realizate tot de ea. Îşi doreşte să o traducă şi să o publice şi în limba română. Îmi spune că i-au trebuit doar două săptămâni pentru a o scrie.
Modestie
Este foarte modestă şi a fost uimită că vreau să îi iau un interviu. Când îmi vorbeşte despre familia ei, devine mândră. Mândră de fratele ei geamăn, care este actor în România, în serialul Mondenii, de tatăl ei care a reintrodus meseria de orfevreur (fabricant de obiecte ornamentale din materiale preţioase) în catalogul meseriilor româneşti. Mai are un unchi balerin, profesor de balet la Palermo. Mătuşa ei este prim-solistă la Teatro Massimo din Palermo. Nu se simte singură în Napoli, are mulţi prieteni care o ajută, ucraineni, polonezi, italieni, greci, argentinieni.
Şi o are mai ales pe Maica Domnului. Pe Fecioara Maria o numeşte Mama, îmi spune că atunci când este în dificultate şi are nevoie de bani, vine să îi ceară ajutorul, iar Maica Domnului o ajută.
Nu ştie dacă se va întoarce în România. „Cum o vrea Bunul Dumnezeu. Am biserica, eu nu sunt singură. Când intru în biserică, intru în casa mea”. Îmi spune că nu ar lăsa pentru nimic în lume Napoli şi oamenii extraordinari pe care i-a întâlnit aici.
Las la urmă o întrebare delicată: „Tu din ce trăieşti, ai bursă de studiu?” Se ruşinează la întrebarea mea: „Nu, mă ajuta prietenii. Din când în când mai fac baby sitter, ce pot.”
Ioana este o persoană deosebită. În pofida bolii prin care a trecut, a lipsei familiei şi a lipsei de bani, este o persoană ce râde mereu. Credinţa în Dumnezeu este una sinceră, pură: „Am văzut cu ochii noştri minunile Lui Dumnezeu, făcute prin sfiinţii Lui! Dacă n-aş fi văzut cu ochii mei, nu v-aş fi povestit, că eu sunt îndărătnică! Când mă gândesc, nu ştiu ce să spun! Decât Slava Domnului!”
Ruxandra Drăgoescu
