Nu mai are un acoperiş deasupra capului, nu are un loc de muncă şi are o infirmitate fizică, cazul unei românce din Ceranova (provincia Pavia) care are nevoie de ajutor a fost publicat de cotidianul „La Provincia Pavese”.
Elena Velicu, româncă de 38 de ani, care trăieşte la Ceranova (Pavia) din 2010, e disperată. În 2010 avea un loc de muncă bun. A rămas şomeră din 2011, când un accident de muncă i-a înrăutăţit condiţia fizică, deja compromisă de o problemă la un picior, mai scurt decât celălalt.
„Atunci eram camerieră la un hotel de 5 stele din Milano – povesteşte -, aveam un salariu bun şi am putut să închiriez o mică vilă. M-am mutat la Ceranova cu mama mea, pentru a fi aproape de sora mea care a născut o fetiţă şi avea nevoie de ajutor”. Apoi relaţiile familiale s-au deteriorat şi starea de sănătate a Elenei s-a înrăutăţit.
„Am o problemă congenitală la picior – continuă- şi m-am accidentat la un genunchi în timp ce lucram. Am stat acasă opt luni şi mi-am pierdut locul de muncă. La sfatul unei prietene, am demarat procedurile pentru solicitarea pensiei de invaliditate, dar nu am mai putut să plătesc 600 de euro chiria. Mă ajuta să trăiesc mama mea, cu pensia ei mizeră”.
„Pentru procedurile de invaliditate a trebuit să merg în România pentru un certificat – continuă Elena -, iar în timp ce eram plecată, a venit executorul judecătoresc şi mi-a confiscat maşina la mâna a doua pe care am cumpărat-o pentru a merge la serviciu şi pe care o foloseam pentru a urma diferite cursuri care să-mi permită găsirea altui loc de muncă.
A fost o lovitură pentru mama mea, inima ei nu a făcut faţă. Vecinii au făcut strâns bani pentru a-mi permite să-i fac funeraliile şi să o duc înapoi în România.
Tocmai în timp ce eram plecată, însă, am primit în cutia poştală un alt aviz al executorului judecătoresc pentru evacuare: proprietarul pretinde de la mine 9.000 de euro restanţă a chiriei şi peste 1.300 de euro pentru cheltuielile de judecată susţinute. Toate acestea, deşi nici măcar nu am semnat contractul. În 2012, când mi-a impus o creştere cu 8 euro pe lună pentru că au crescut taxele, nu am semnat.
Nu lucrez de trei ani şi jumătate, am avut numai mici ocupaţii, contul meu bancar este gol, sunt în dificultate şi nu pot nici măcar să-mi găsesc o casă mai mică fiindcă toţi din localitate îmi cunosc situaţia şi nu vor să-mi închirieze nici măcar o garsonieră”. Elena Velicu speră să obţină pensia de invaliditate şi o locuinţă socială la Milano.
Evacuarea
Pe 11 septembrie, Elena a fost evacuată pentru neplată. Nu a plătit un an chiria. Astfel a dormit în maşină. A parcat în faţa primăriei unde au decis să campeze şi reprezentanţii asociaţiei „Assemblea per il diritto alla casa” care o ajută, după ce au organizat un miting de protest mai întâi în faţa locuinţei şi apoi în faţa Primăriei, „în semn de solidaritate faţă de o persoană infirmă aruncată afară din casă, fără nicio milă, şi abandonată de instituţii şi de comunitate”.
Şi au fost multe momente de tensiune înregistrate pe timpul evacuării, când câţiva componenţi ai asociaţiei au încercat să blocheze intrarea locuinţei. La 8.30 carabinierii erau deja acolo, în faţa vilei. La scurt timp după au sosit proprietarii şi executorul judecătoresc. Îi separau câţiva metri de grup, în total cincisprezece persoane care strigau „asasini” şi ruşine”.
„Preferă să lase goale apartamentele ale căror proprietari sunt, mai degrabă decât să facă un gest de solidaritate şi compasiune„, spune Paola Zadra de la asociaţie,în timp ce arată vila din apropiere, scufundată în iarbă înaltă.
Forţele de ordine au încercat să elibereze drumul şi să permită familiei Merli, proprietara vilei, să intre în cea care până în acel moment a fost casa locuită de Elena Velicu. Când i-a văzut trecând pragul, ochii Elenei s-au umplut de lacrimi, a înţeles că s-a terminat. Fără muncă, fără casă, şi-a pus cortul în faţa primăriei.
La cort
„Voi dormi aici, de la Primărie nu am primit nicio contribuţie pentru funeraliile mamei mele, am fost ajutată de vecini care au făcut o chetă. Acum două săptămâni am primit o susţinere de la Caritas, până acum am supravieţuit datorită lor”.
Şi se uită la amicii de la asociaţie. „Sunt unicii care îmi dau o mână de ajutor. Primarul mi-a spus că, dacă voi găsi o locuinţă, voi primi o contribuţie, dar au fost numai vorbe – spune Elena. Acum câteva zile mi s-a propus să stau într-o casă-hotel timp de trei luni, însă am lucrat şi plătit mereu taxele, statul trebuie să mă ajute”.
Primarul Alessandro Grieco a întâlnit-o pe femeie şi pe câţiva componenţi ai asociaţiei care s-au organizat în ture pentru a evita ca Elena să rămână singură. Elena Velicu, care a prezentat cerere pentru a accede la casele sociale (Aler) şi este pe locul 1.500 al listei, cere „angajamente scrise din partea administraţiei”.
„Ni s-a spus că primăria a încheiat acorduri cu proprietarul casei pentru a stinge datoria pe care o am la el, dar şi acestea par numai cuvinte lipsite de consistenţă – a explicat evacuata. Din acest motiv cer să fiu asigurată cu documente scrise”.
„Facem tot posibilul – răspunde primarul. Resursele Primăriei sunt reduse şi nu-mi pot permite să ajut numai o persoană. Am sfătuit-o pe doamnă să caute găzduire, chiar dacă pentru puţin timp, la sora care locuieşte în Ceranova, astfel încât să ne dea timp pentru rezolvarea problemei. Sper la un acord, fiindcă sarcina mea este aceea de a proteja toţi cetăţenii şi nu pot tolera o campare în faţa primăriei”.
