Un student român din Milano a decis să îşi pună la dispoziţie casa sa din Arad pentru a fi folosită de refugiaţii din Siria care ar putea ajunge în România. Tânărul își argumentează gestul prin faptul că bunicul său a fost expulzat de ruşi din Bucovina. El oferă o casă tradiţională, cu trei camere, pe care a cumpărat-o împreună cu mama sa în urmă cu doi ani.
Tudor Cârstoiu are 26 de ani şi a plecat din Arad în urmă cu şase ani, pentru a studia la Universitatea „Luigi Bocconi” din Milano, iar casa sa, aflată la 60 de kilometri de Arad, în localitatea Şilindia, a rămas liberă, astfel că a decis să o pună la dispoziţia unor sirieni care au fugit din calea războiului.
Spune-ne câte ceva despre tine: de unde eşti originar, unde locuieşti în prezent şi cu ce te ocupi?
«Cârstoiu Tudor, 26 de ani, născut şi crescut în Arad până la vârstă de 20 de ani. În prezent locuiesc în Milano. Sunt la finalul studiilor de master în Economia şi Managementul Innovatiei şi Tehnologiei, Specializare în Management verde şi sustenabilitate. Voi absolvi în aprilie. De asemenea, sunt la finalul mandatului de 2 ani de vicepreşedinte în campus cu loc în consiliul directiv în cadrul Bocconi Alumni Association, voi preda ştafeta oficial în 10 decembrie. Îmi câştig pâinea făcând un internship ca Junior Researcher pentru compania de consultanţă BTO Research, fiind trimis de această firmă ca şi project manager officer/consultant IT la o mare firmă multinaţională din domeniul luxului.»
De cât timp eşti în Italia şi care au fost motivele pentru care te-ai stabilit în Italia?
«Sunt în Italia din septembrie 2009, moment în care am început Bachelor-ul în Economie, Management şi Finanţe internaţionale, specializare în Management. Ar fi greşit spus că m-am stabilit în Italia, deoarece mergeam acasă la fiecare vacanţă şi am rămas în contact strâns cu România pe reţele sociale (mi-am făcut pagină de facebook chiar înainte să vin la studii aici). Să spunem că am început să petrec mai mult timp în Milano, în Bocconi, în biblioteca facultăţii mai exact, acolo cred că m-am stabilit la început. Motivul a fost unul foarte practic, o bursă de studiu (primită în caz de nevoie menţinută în condiţii de merit) care îmi permitea să îmi continui studiile şi în acelaşi timp să fiu aproape independent de părinţi şi să mă pot dedica full time facultăţii. »
Care au fost problemele cu care te-ai confruntat de-a lungul celor 6 ani de studenţie?
«Fiind o persoană foarte sociabilă, la început mi-a fost greu să comunic cu cei din afară facultăţii, fiindcă nu vorbeau engleză, iar eu nu vorbeam italiană. Aşa că m-am pus rapid pe învăţat italiană. Deasemenea au fost dificultăţi în a mă adapta să învăţ aşa cum Bocconi o cere, mai ales pentru că era într-o limba străină (engleză). Au fost şi unele momentele de dificultăţi materiale, însă de departe cele mai grele momente au fost momentele când nu mai ştiam de ce fac ceea ce fac, când nu ştiam încontro merge viaţa mea sau când am avut diverse eşecuri majore (atât în viaţa personală, cât şi cea profesională).»
Pentru faptul că eşti român, ai fost vreodată marginalizat, ai avut parte de reacţii negative din partea colegilor?
«Niciodată! În Bocconi nu există români, bulgari, albanezi, francezi etc. Suntem toţi studenţi internaţionali. Eventual ne întreabă de unde suntem doar fiindcă sunt curioşi de ţară sau limba noastră. Aici eşti judecat după caracter şi performanţe. Am fost foarte norocos în primii ani fiindcă trăiam într-un mediu foarte protejat, cel al facultăţii mele. Oricum marea majoritate nu ghicesc că sunt român: spun ori spaniol, ori brazilian ori mai nou…din Sardinia. Momente mici de discriminare au fost doar când am petrecut perioade mai lungi în afara campusului, în Italia rurală. Era o diferenţa destul de mare dacă ziceam prima dată că sunt român şi ulterior că sunt bocconian sau invers.»
Când ţi-a venit ideea de a pune la dispoziţie casa din ţară pentru refugiaţi?
«Joi (10 septembrie – n.r.) dimineaţă, în metrou în drum spre lucru, în timp ce ascultam piesa ”Imagine” a lui John Lennon şi citeam ştiri despre criza refugiaţilor. În prima fază a fost doar ideea de a oferi casa unei familii, dar am început să fiu contactat de diverşi oameni de bine (printre aceşti aş vrea să îl menţionez pe Răzvan Vasile, tânărul matematician căruia Adevărul i-a dedicat un articol, şi cu care am avut ocazia să vorbesc şi suntem total alineaţi) care şi ei vor să îşi ofere casa sau alţii care vor să contribuie la iniţiativă într-un cadru organizat aşa că am pus în picioare o echipa de 4 arădeni absolvenţi de Bocconi plus alţi exponenți în ONG-uri pentru a crea o asociaţie care să ajute imigranţii în mod sistematic şi coordonat.»
Cum au reacţionat colegii, amicii, familia?
«Mama mea m-a susţinut total din secunda zero. Cu tata încă nu am vorbit despre asta, dar cred că e mândru, pentru că a dat câteva like-uri pe facebook. Aş putea spune că 80% din reacţii au fost pozitive sau foarte pozitive, iar cam 20% negative, o parte chiar foarte negative. Am fost nevoit să dau block pe facebook câtorva „prieteni” din copilărie chiar, fiindcă ei mă judecau pe mine în loc să analizeze gestul. Dar ştiţi cum e „Oamenii care te iubesc pentru ceea ce eşti decât pentru ceea ce poţi face pentru ei, sunt cei mai de preţ oameni”. Nu vreau lângă mine oameni care mă judecă, deci nu mă iubesc pentru ceea ce sunt.»
În subsolul articolelor despre tine sau pe facebook ai avut parte de multe comentarii negative… unii te-ai înjurat chiar… cum ai reacţionat?
«Cu foarte multă seninătate, fiindcă am înţeles că reacţia lor vine din frică, nu din iubire. Îmi aminteam de poezia mea preferată „De poţi”, de Rudyard Kipling. Începe chiar aşa: „De poţi să nu-ţi pierzi capul, cînd toţi în jurul tău / Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină; / De poţi, atunci cînd toţi te cred nedemn şi rău, / Să nu-ţi pierzi nici o clipă încrederea în ţine…»
Am văzut că promovezi şi alte iniţiative asemănătoare…
«Nu ştiu dacă sunt asemănătoare, dar cu siguranţă există legături între ele. Sunt un patriot destul de pasionat. Am o pasiune specifică pentru traco-geto-daci. Dar patriotismul e foarte prost interpretat, deseori confundat cu naţionalismul… deci cam tot ceea ce fac are legătură direct sau indirect cu România. Susţin mişcarea „Adevărul despre daci” condusă de Daniel Roxin, acei oameni aventurieri care scot la iveală adevărata istorie a României, măreţia strămoşilor noştri. N-ar trebui niciodată să uităm că suntem un popor mult milenar care avem calitatea unică de a nu fi avut sclavi şi a nu fi purtat războaie de atac niciodată în istoria noastră. De asemenea, sunt donator către Acţiunea 2012 condusă de George Simion, acei tineri minunaţi care au adus pe agenda publică a României unirea Republicii Moldova cu ţară mama, România. Sunt membru al Ligii Studenților Români din Străinătate, înfiinţată şi coordonată de Sebastian Burduja şi echipa sa. După mine Tianu (Sebastian Burduja – n.r.) va fi un viitor prim ministru şi/sau preşedinte al României. Are toate calitatille necesare, dar probabil România încă nu este pregătită pentru un om de calibrul lui. Am fost la Bucureşti pentru a participa la Palatul Cotroceni în sala Unirii la evenimentul de lucru „Smart Diaspora 2020” organizat de fundaţia CAESAR în parteneriat cu Administraţia Prezidenţială. Un ultim proiect important care vreau să îl menţionez este faptul că voi încerca să coordonez deschiderea unei asociaţii a Românilor şi Moldovenilor din Bocconi. Mai sunt multe alte cauze care susţin şi sute de petiţii care am semnat dar nu cred că are rost să intrăm mai în detaliu.»
Spune-ne câte ceva despre proiectele tale legate de studenţii români din Milano.
«Este primul meu „start-up”, primul meu copil, şi sunt extrem de mândru de el, iar acum chiar e perioada când începe să producă roade. Am creat proiectul de ambasadori al Bocconi Alumni Association care acum este recunoscut şi susţinut la cel mai înalt nivel în cadrul facultăţii (rector, CEO) şi asociaţiei de alumni (consiliul directiv). Acum un an era totul pe 10 slideuri şi în capul şi inima mea. Acum am o echipă de 30 de studenţi de top, circulaţi prin toată lumea şi mai inteligenţi decât mine, cu care comunicăm cu mare entuziasm.»
Ce impresie ai despre comunitatea românească din Italia?
«Nu prea cred că suntem o comunitate, că fugim unii de ceilalţi. Adică la mine în facultate cel puţin românii stau foarte rar cu români. Nu zic că ar trebui să fim toată ziua împreună, dar probabil nu ne-ar strică să fim puțin mai uniţi. La biserica ortodoxă din Milano este o comunitate frumoasă, dar nu ajung atât de mult pe cât mi-aş dori.»
Politica românească sau italiană te interesează? Te-ai ”înregimenta” în vreun partid politic?
«Politica italiană mai deloc, iar politică românească moderat. Nu de mult făcusem un test despre ce fel de înclinaţii politice am şi-mi ieşise că gândesc foarte similar cu Nelson Mandella. Am o tendinţă de centru dreapta, cu multe elemente liberale. Deasemenea, să nu uităm că în 6 ani de zile Bocconi, prin sistemele ei sociale, a investit aproape 100.000 de euro în mine, fără de care acest articol şi Tudorul de acum nu ar fi existat, deci înţeleg extrem de bine importantă măsurilor sociale, dar pentru cine merită şi cine chiar are nevoie.»
Ce planuri de viitor ai?
«Pe termen scurt (1-6 luni): să pun bazele asociaţiei pentru refugiaţi, să-mi termin internshipul, mandatul de VP în campus şi masterul cu bine. Să pornesc măcar o afacere profitabilă. Ar fi frumos şi îmi doresc să îmi găsesc şi o partenera de viaţă, dar acest ultim lucru nu e programabil. Pe termen mediu (6 luni – 2 ani): să muncesc atât cât e nevoie că să îmi asigur independenţa totală şi libertatea (adică timp, bani şi sănătate) implicându-mă în lucruri care mă stimulează şi motivează. Pe termen lung (peste 2 ani): să văd toate ţările şi să cunosc toate naţiile din lumea asta pentru că în final să mă stabilesc în România şi să îmi dedic energia doar pentru dezvoltarea ţării mele.»
Ai un mesaj pentru cititorii noștri?
«Fac un apel românilor care au o dorinţa puternică şi autentică de a face ceva pentru ţară lor să mă contacteze, găsim o soluţie win win împreună.»
Andi Rădiu
