in

Exclusiv/ Bogdan Stanoevici : „Sunt pregătit să conduc ministerul, dar mi-e frică să nu dezamăgesc”

În perioada 14-16 martie, noul ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a participat, la Lyon, la Forumul Jurnaliştilor de Limba Română din Europa. Cu această ocazie ne-a acordat un interviu, în exclusivitate.

Bogdan Stanoevici, au trecut aproape două săptămâni de când aţi fost numit în funcţia de ministru delegat pentru românii de pretutindeni. Cum vedeţi diaspora din această postură?

«Mă aşteptam să găsesc probleme multe. Problematica este complexă. Diferă nu doar de la o ţară la alta, ci chiar în interiorul aceloraşi comunităţi. Sigur, eu cunosc cel mai bine comunitatea franceză, care nu este o comunitate foarte unită, problemă întâlnită cam peste tot însă. E o chestie românească, nu putem structura o naţie, dar putem face în aşa fel încât, adunându-ne în jurul unui ţel comun să schimbăm imaginea României care a fost de multe ori terfelită chiar de noi românii.»

Forumul jurnaliștilor: ”Am plecat la Lyon pregătit să mă arunc la beregata ministrului”

Credeţi că sunteţi pregătit pentru a conduce acest minister?

«Teoretic şi în gândul meu spun că sunt pregătit. Frica cea mai mare pe care o am eu este însă să nu dezamăgesc. Premierul ţării, când mi-a propus acest post, la fel şi în cazul celorlalţi tehnocraţi, a făcut-o pentru că a crezut în mine. A crezut în experienţa mea şi chiar în felul meu de a fi, lucruri care pot fi utile pentru românii de pretutindeni. Eu vreau să rămân pentru românii de pretutindeni, un român de pretutindeni.»

De ce credeţi că aţi fost numit în această funcţie? A contat în primul rând că aţi trăit pentru mult timp în afara ţării?

«A fost primordial, desigur, pentru că cine ştie situaţia românilor din diaspora, mai bine ca un român care a stat printre străini? Aş mai adăuga capacitatea de a comunica şi dialoga, calitate dată de meseria mea. Eu sunt şi voi fi un actor. Ministru astăzi sunt, mâine nu mai sunt. Important e să utilizăm ceea ce am învăţat, ceea ce ştim mai bine. Asta e şi noua tendinţă în politica guvernamentală, de a profesionaliza funcţiile de răsoundere, de conducere.»

Deputatul Raețchi despre ministrul Stanoevici: ”Nu pare birocrat, nici politician, e pur şi simplu un român din Diaspora”

Există varianta de a vă înscrie într-un partid politic, chiar şi de dragul de a face un compromis pentru a ajuta comunităţile de români?

«Nu, niciodată. Încă din primele discuţii cu premierul, acest subiect a fost abordat, iar dumnealui m-a asigurat că dacă accept această propunere, nu am nicio obligaţie de a intra în vreun partid sau mişcare afiliată vreunui partid, că dimpotrivă, îşi doreşte să rămân ceea ce sunt, să-mi păstrez această independenţă. Dar, întrând într-o structură, există nişte reguli, care trebuiesc respectate.»

Ministrul Stanoevici la primele interpelări: „Ce măsuri luați pentru facilitarea dreptului la vot în străinătate?”

 


 

Forumului Jurnaliştilor

În perioada 14-16 martie, la Lyon, în Franţa, a avut loc Forumul Jurnaliştilor de Limba Română din Europa, întâlnire din cadrul proiectului ”Presa românească din străinătate – element de consolidare şi promovare identitară”, inițiat şi organizat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP). Timp de două zile jurnaliştii din Spania, Italia, Austria, Marea Britanie, Franţa, Grecia, Belgia şi România au discutat despre problemele cu care se confruntă românii din ţările de reşedinţă şi despre rolul presei de limbă română în afara graniţelor ţării.


 

Nu aţi fost înregimentat politic, nu aţi avut nici măcar vreo funcţie în vreun minister, deci nu aveaţi pregătit vreun plan. În doar câteva zile a trebuit să vă adaptaţi la multele probleme existente.

«Ministrul David a lansat nişte proiecte bune, o strategie. Ar fi stupid să opresc totul şi să pornesc de la capăt, să inventez altele crezând că sunt mai deştept. Unele proiecte începute de vechea conducere vor fi continuate şi sper că şi cel care va veni după mine va face la fel, pentru că sunt iniţiative pe termen lung, începute şi continuate în beneficiul românilor de pretutindeni. Trebuie să avem o viziune pe termen mediu şi lung. Nu putem schimba unele lucruri de azi pe mâine.»

Scrisoare către ministrul diasporei: „Evitaţi greşelile predecesorilor, reduceţi taxele consulare şi repatriaţi corpurile”

Când va începe şi perioada în care ne veţi arăta că vă deosebiţi de vechia conducere?

«Eu nu abordez această situaţie pornind de la ideea că trebuie să fiu diferit de cei dinaintea mea. Românismul şi spiritul românesc sunt noţiuni care vor rămâne pe veci. Noi trebuie să avem grijă să nu se stingă, să nu se piardă şi nicio influenţă străină să îşi pună umbra peste ele. Ăsta e rolul principal al acestui minister.»

E important acest minister?

«Da, e chiar foarte important, pentru toţi aceşti români rupţi de glie, de ţară. Sigur, acolo în străinătate câştigăm bani, trăim bine dar ceva rămâne în noi, profund românesc. Nu mai spun de cei din comunităţile vechi, din jurul graniţelor ţării.»

Bugetul e foarte mic. Cum veţi face diferenţa între proiecte? Care sunt cele prioritare?

«Păstrarea identităţii naţionale, găsirea de soluţii pentru românii care vor să se intoarcă în patrie şi au nevoie de a fi acompaniaţi în procesul de reintegrare şi aducerea creierelor româneşti care au studiat în străinătate. Acestea sunt priorităţile principale şi în jurul lor ne vom raporta.»

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iată lista cu formațiunile politice și candidații independenți care au depus dosarele pentru europarlamentare

Oscar Farinetti, fondatorul renumitelor magazine Eataly, acuzat că exploatează români