La peste 37 de grade temperatură, cu nopţi fierbinţi şi fără somn, cine n-ar vrea să doarmă, chiar şi în plin august, la răcoare, pe o colină, într-un castel? În Italia visul poate deveni foarte uşor realitate, deoarece de ceva vreme mai multe astfel de cetăţi părăsite ale căror ziduri au fost consolidate sunt deschise turiştilor pentru vacanţe.
O astfel de destinaţie se află în regiunea Umbria, între Spoleto şi Foligno sau între Norcia şi Assisi. Este vorba despre „il borgo Castello di Postignano” – cetatea Castelul Postignano. Pe o suprafaţă de aproximativ 6000 de mp, la o înălţime de 700 de metri faţă de nivelul mării, se află 60 de apartamente mai mari sau mai mici, de 70 de mp până la 140mp, precum şi numeroase spaţii de uz comun pentru conferinţe, congrese şi întâlniri ştiinţifice sau sportive, dar şi pentru concerte sau expoziţii. Aceste apartamente au fost renovate şi consolidate după structura lor veche.
Cetatea Castelului Postignano din Sellano, provincia Perugia, este una dintre cele mai frumoase din regiunea Umbria. Abandonată în anii ’60, cetatea a fost reconstituită în întregime după ani de consolidare de doi arhitecţi napoletani, Gennaro Matacena şi Matteo Scaramella. Noua cetate a fost inaugurată în iunie 2011.
„Am întâmpinat numeroase dificutăţi tehnice din cauza faptului că cetatea era abandonată de foarte mulţi ani, au existat şi numeroase fisurări şi surpări de teren şi deci şantierul a fost foarte complicat, deoarece exista riscul ca muncitorii să se accidenteze în timpul lucrărilor. Am început din partea de sus spre cea de jos. N-a fost uşor. Trebuia să transformăm o cetate medievală în care nu exista nici un fel de utilitate, nu era apă, nu era lumină, trebuia să aducem această structură într-o epocă modernă” recunoaşte arhitectul Gennaro Matacena.
De cum ajungi în cetate, te cucereşte peisajul din împrejurimi, la fel ca şi liniştea, dar mai mult de atât arhitectura din interiorul cetăţii, casele şi florile de toate culorile. Din cele 60 de case reconsolidate de către arhitecţii napoletani, 12 sunt puse la dispoziţia turiştilor din această vară. Preţurile de închiriere sunt în funcţie de mărimea apartamentului.
Pot fi apartamenete cu sufragerie, bucătărie, dormitor şi o baie, dar şi apartamente cu sufragerie, bucătărie, două camere şi două băi şi chiar cu terasă. O noapte într-un apartament simplu costă aproximativ 130 de euro.
„Turiştii pot descoperi înainte de toate Castelul Postignano care este o cetate deosebită. Pe de altă parte aici există numeroase evenimente culturale, expoziţii de fotografii, de artă modernă sau cum ar fi un program foarte amplu, care se numeşte „Castelul în orizont” şi care a ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie. În acest program sunt prevăzute numeroase concerte de muzică clasică, concerte pentru care – cel mai adesea – plătesc artiştii pentru a cânta într-o asemenea locaţie. În plus avem aici un restaurant în care se mănâncă la fel ca acasă şi desigur se pot face numeroase plimbări în împrejurimi”, prezintă câteva dintre atracţiile locului, arhitectul Gennaro Matacena.
Restul apartamentelor din cetatea Castelului Postigliano sunt puse în vânzare, apartamente care se pot cumpăra, potrivit proprietarilor actuali şi prin intermediul unui împrumut în bancă. „Cetatea este în întregime de vânzare. Deja câteva dintre apartamente au fost vândute. Vin aici să trăiască nu numai turişti, ci şi locuitori din împrejurimi sau chiar am avut două solicitări din Statele Unite ale Americii din partea a două persoane care în curând vor intra la pensie şi care au ales acest loc liniştit, în care viaţa nu costă mult, este plăcut şi care poate să le ofere mai multă serenitate” spune Gennaro Matacena.
Atât turiştii, cât şi localnicii pot mânca preparate delicioase, „făcute ca acasă”, în unicul restaurant din cetate, Casa Rosa, numit astfel după culoarea casei în care se află. Mai mult de atât, la sfârşit de săptămână vin să mănânce aici localnici din alte orăşele din împrejurimi.
Câteva dintre atracţiile meniului: paccheri ripieni di parmigiana di melanzana cotti al forno col pomodoro, tortello di bresaola con ripieno di formaggio e nocci sau prosciutto e melone – un fel de mâncare care vă va surprinde cu siguranţă când veâi constata că atât pepenele, cât şi şuncă sunt sub formă de suc, măcinate.
O familie de nemţi – primii locuitori ai cetăţii Castello di Postignano
Primii locuitori ai acestei cetăţi sunt doi nemţi originari din Frankfurt, care locuiesc şi lucrează la Berlin. „Am aflat de aceste apartamente în vânzare dintr-un ziar de anunţuri din Germania. Este de vis acest loc. Cum am venit prima dată să vedem casa, ne-am îndrăgostit de tot ceea ce am văzut, iar în urmă cu patru lui am reuşit să cumpărăm casa” spune Gabriella Zimmerman, pe care am întâlnit-o la un concert care avea loc în biserica din cetate.
Ea şi soţul ei vin la noua lor casă din Castelul Postigliano fie cu maşina personală 1200 de km, fie cu avionul până la Roma de unde iau trenul până la Spoleto, după care un autocar care îi lasă aproape. Gabriella mărturiseşte că iubeşte Italia şi că în cetatea în care locuiesc lumea este foarte amabilă.
C.V.