Mioara V. lucrează ca îngrijitoare la bătrâni în Italia din 2005. A stat la Florența, la Genova, la Catania, iar acum este la Pisa.
Când a venit printr-o agenție, nu vorbea limba italiană. După doar două săptămâni de la sosire i-a murit bătrâna, iar proaspătul văduv i-a făcut avansuri. A plecat noaptea fără bani sau bagaje la o altă româncă și a doua zi a reușit să-și recupereze obiectele personale împreună cu fiica bătrânului.
Și-a găsit după câteva zile la o altă bătrână care locuia într-un frumos apartament dintr-o vilă elegantă pe lângă Florența. Bătrâna, fostă profesoară de engleză, avea 78 de ani și era maniacă la curățenie. Fiecare obiect trebuia curățat în medie 20 de minute, șters, frecat cu trei cârpe diferite. Fiecare haină trebuia spălată cu săpun câte 20 de minute și pe față și pe dos, apoi clătit și stors riguros, apoi întins la perfecțiune pentru a nu fi necesar să fie călcat prea mult.
Frigiderul era mai mult gol, în fiecare zi se cumpăra 100 de grame de salam sau prosciutto cotto, o salată, trei roșii, două iaurturi și două cornuri. O dată pe săptămână se cumpărau trei cutii de lapte și biscuiți.
«Italia mi-a oferit mult, sunt respectată și apreciată»
Fiecare zi era la fel, același meniu, aceleași lucruri de curățat. Îngrijitoarea nu avea voie să-i facă patul sau să umble în dulapul ei. Nu se gătea decât foarte rar la aragaz, fiindcă se murdărea toată bucătăria și doamna devenea foarte nervoasă de la miros și de la firmiturile căzute. După ce făcea duș, trebuia curățată baia și ștearsă cada perfect, să nu rămână o picătură de apă.
După trei luni, Mioara i-a mulțumit lui Dumnezeu că a scăpat-o și i-a scos în cale un alt loc de muncă. La doi bătrâni din Catania care stăteau vara la mare, iar iarna în Franța. Uneori i se întâmpla să fie stresată când gătea la aragaz, să nu sară vre-un strop sau să cadă vreo firmitură.
„Îi spun fiului meu: stai în România, dacă vii în Italia, poți fi doar zidar sau agricultor”
Apoi a urmat signora Anna, bolnavă de Alzheimer. Îi gătea, o servea la masă, spăla vasele și după jumătate de oră signora Anna o întreba dacă nu-i gata prânzul. Uita. Spăla hainele, le întindea pe balcon și signora Anna începea să se agite: „Strânge rufele că vine ploia; strânge rufele că s-au uscat”.
Avea momente în care nu o cunoștea și iesea pe casa scării țipând să vină carabinierii că i-a venit o musafiră în casă și nu vrea să plece. Venea câte o vecină să o calmeze și să-i spună că doamna nu era în vizită ci locuiau împreună, ca să-i țină companie. Se liniștea, își cerea scuze, apoi întreba într-o doară: „Acum mă duc acasă la mine, ți-am ținut companie, văd că te simți bine, gata plec acasă dacă îmi permiți ”. Mioara îi explica faptul că acolo era casa ei și la un moment bătrâna o credea.
«Totuși, uneori noaptea mă trezea pe la ora 4 să-mi spună că vrea să plece acasă la ea. Cele mai tari momente au fost când se enerva foarte tare și mă dădea afară. La început am încercat să o calmez, apoi când am văzut că nu reușeam, mă închideam în baie. Dar era foarte nervoasă și mă temeam să nu-și facă rău…chemam imediat pe fiii ei. »
După un timp, şi-a dat seama că e mai bine să plece când o dădea afară. «Ieșeam în fața blocului indiferent de vreme cu pachetul de țigări și cu telefonul și stăteam jumătate de oră până se liniștea. Apoi mă întorceam și ea se bucura că m-am dus în vizită. Nu își amintea cred, nimic. Înainte nu știam nimic despre această boală.
Apoi mă ruga să-i calc o rochie preferată. I-am călcat-o trei ore fiindcă i se părea că are cute.După trei ore mi-a luat-o din mână și a împachetat-o frumos, a pus-o într-o pungă apoi într-o valiză spunându-mi că pleacă în vacanță.
La un Crăciun se uita pe balcon și a văzut acei Moș Crăciun suspendați pe balcoanele din blocul vecin. Mi-a spus să chem pompierii că acei copiii vor cădea. »
Acum Mioara e mulţumită şi spune că nu se mai întoarce în România. «Lucrez pentru trei familii și stau cu soțul meu în chirie. În sfârșit duminica pot să fac ce vreau. În sfârșit, noaptea nu mai am grija nimănui. În România nu cred că mă întorc prea curând. Aici, de bine de rău ajung să câștig 800 sau 900 de euro și nu-mi lipsește nimic. »
Crina Suceveanu
