Scandal la Torino. Un cititor al cotidianului La Stampa s-a dus să viziteze Palatul Regal, fostă reşedinţă a Casei de Savoia, teatru important al politicii piemonteze pentru câteva secole, transformat în muzeu. Acolo, italianul a fost uimit să dea peste o româncă ghid. Omul s-a declarat „şocat”. La Stampa a publicat apoi un interviu cu românca, dar şi cu primarul Sergio Chiamparino, un mare prieten al românilor.
Iată scrisoarea cititorului italian, publicată în suplimentul „Lo Specchio dei Tempi” al cotidianului „La Stampa”: «Se vorbeşte foarte mult despre perspectivele reduse şi despre şansele reduse oferite de această ţară tinerilor, şi cu siguranţă minţile cele mai luminate şi progresiste din această ţară au şi înţeles cauza fiecărui rău. Eu mă limitez în mod foarte banal la citarea unui mic episod care m-a uimit. Ieri după-amiază mi-am dus fiul de 10 ani să vadă expoziţia Regele Vittorio de la Palazzo Reale. Poate că apropiindu-mă de o expoziţie a Renaşterii am fost invadat de o tensiune „romantică” şi naţionalistă, însă să mă aflu în faţa unei ghide românce, drăguţă, amabilă şi bine pregătită, m-a şocat.
Ştiam că italienii au cedat de bunăvoie străinilor muncile cele mai umile şi în care trebuia să-ţi murdăreşti mâinile, însă să constat în mod direct că şi munca de ghid la muzeu (ocupaţie pe care o consider plină de satisfacţii din punct de vedere cultural) a devenit o muncă „refuzată” de tinerii noştri atât de critici şi doritori de ocazii şi de locuri de muncă, m-a uimit profund. Am continuat să vizitez sălile care reparcurgeau fazele principale ale naşterii Italiei şi văzând toate eforturile făcute de Rege, şi mai ales de Poporul său, continuam să mă întreb: „A meritat efortul?”.»
Ce e atât de ciudat?
Jurnalista Maria Teresa Martinengo de la Stampa a stat de vorbă cu „incriminata”, Daniela Jara Moya.
„O astfel de scrisoare provoacă furie. M-a jignit ca străină, însă încerc şi să-i văd latura pozitivă: acel domn recunoaşte că sunt bună şi pregătită”. Daniela Jara Moya, născută la Bucureşti acum 28 de ani, ghid turistic cu brevet, ieri era din nou la Palazzo Reale. Daniela nu a „primit” acel loc de muncă, l-a câştigat: a sosit la Torino în 2006 cu o diplomă de liceu în buzunar, patru limbi cunoscute, doi ani de facultate în spate şi alţii petrecuţi ca ospătar şi sommelier pe navele de croazieră.
„Tocmai mă căsătorisem, soţul meu este chilian şi lucrează ca bucătar, căutam un loc neutru în care să ne ducem să trăim. Şi fiindcă am o mătuşă aici, am ales Torino”. Din acel moment Daniela nu a stat degeaba. Brevetul este rodul determinării şi sârguinţei. „Am început să lucrez la un restaurant. În 2007 m-am înscris la un curs pentru ghizi turistici. De la 8.30 la 14.30 mergeam la şcoală, de la 17.30 la miezul nopţii – unu, şi duminica întreaga zi, eram la restaurant. Cursul a fost greu din cauza limbii. Atâtea cuvinte pe care nu le cunoşteam şi pentru a le povesti altora trebuie să fii conştient de semnificaţii. M-am dăruit întru totul”.
Daniela îşi aminteşte acea perioadă a fi fost „solicitantă, dar nu un sacrificiu. Mi-a oferit multe satisfacţii. şi sunt recunoscătoare patronilor restaurantului, care uneori au şi ţipat la mine, însă întotdeauna m-au îndemnat bine”. Despre motivul pentru care a ales acel curs, Daniela spune; „L-am făcut pentru că Torino este un oraş foarte frumos şi vroiam să-i cunosc istoria. Apoi am înţeles că această frumuseţe trebuie împărtăşită. Sunt pasionată de Italia, de cultura sa, de mâncare, de vin. Mă consider norocoasă să trăiesc aici”.
„Nu mi s-au întâmplat niciodată episoade neplăcute, nici mie nici soţului meu. Torino are o mentalitate deschisă, pentru mine contează în această poveste că nu a fost pusă la îndoială pregătirea mea. Eu, în orice caz, voi căuta întotdeauna să mă îmbunătăţesc”. Capacităţile Daniele sunt „mărturisite” de Paola Martignetti, cofondatoare a Itineraria, societatea de ghizi specializaţi în muzee şi în didactică pentru copii care lucrează cu fundaţia DNArt, promotoare a expoziţiei despre Victor Emanuel al II-lea, şi cu Palazzo Reale. „Eu eram în comisia examinatoare – povesteşte – când şi-a luat Daniela brevetul: toţi au felicitat-o. Din acest motiv lucrează cu noi. Cerinţa pe care o solicităm este să fii bine pregătit, iar ea este. Nu contează locul naşterii”.
Chiamparino: Viziune învechită
Primarul din Torino, Sergio Chiamparino (PD) a citit scrisoarea în Specchio dei Tempi şi a rămas cu impresia că aceasta a fost scrisă de o persoană „dezorientată”. Iată declaraţiile primarului, făcute în La Stampa.
Autorul lasă să se înţeleagă că pentru străini sunt bune locurile de muncă în care îţi „murdăreşti mâinile”, nu altele…
«Vreau să cred că cel care a scris, a făcut-o pentru că a fost animat de stupoare, nu din spirit rasist.»
În Torino 13% dintre rezidenţi sunt acum cu origini neitaliene. Nu ar fi vremea să acceptăm că-i putem întâlni pe aceşti cetăţeni oriunde, făcând orice fel de muncă?
«În alte vremuri s-ar fi vorbit de majoritate silenţioasă… De fapt se ştie foarte bine că marea majoritatea imigranţilor e integrată şi că străinii şi italienii lucrează împreună şi apoi merg la bar împreună, au copii care merg la şcoală împreună şi se joacă împreună. Realitatea nu este cea care reiese din anumite ştiri sau scrisori, ci cea din viaţa de zi cu zi care nu face zgomot. Trebuie să fim foarte atenţi să nu judecăm starea de sănătate a oraşului după numai câteva semne.»
În orice caz, există încă unii care consideră că imigrantul are dreptul numai la un loc de muncă necalificat. Scrisoarea se pare că susţine această teză.
«Cred că expresia folosită este consecinţa faptului că fără îndoială majoritatea străinilor încă face acel tip de muncă. Însă, la fel, fără îndoială, condiţiile se schimbă. Drept mărturie stau foarte mulţii imigranţi comercianţi şi meşteşugari.»
Comercianţi da, ghizi turistici încă nu?
«În marile oraşe pe unde trece toată lumea este normal să întâlneşti ghizi hispanici, italieni sau cu altă provenienţă. Să găseşti o ghidă turistică de origine română la Torino, astăzi, e semn că oraşul este tot mai deschis, că se internaţionalizează. Este o tendinţă ce trebuie stimulată.»
Persoane precum Daniela Jara Moya demonstrează voinţă, spirit de sacrificiu, pregătire…
«Îmi imaginez că această fată este cultă şi pregătită. Prezenţa sa trebuie văzută ca semn de inovaţie. Apoi, este un fapt că străinii fac la început munci chiar şi foarte umile, însă imediat ce au ocazia caută să se îmbunătăţească.»
Atunci, cum l-aţi defini pe cel care a scris la Specchio dei Tempi scandalizându-se că a găsit o ghidă turistică româncă la Palazzo Reale?
«O persoană puţin limitată în clişeele sale de citire a realităţii.»
(sursa: La Stampa)