Ileana Baboi, traducătoare româncă la Tribunalul din Roma, devenită celebră după ce a tradus în procesul lui Nicolae Romulus Mailat, şi-a scris povestea vieţii. „Ileana, la ragazza dell’Est” – aşa şi-a intitulat Ileana Baboi romanul autobiografic pe care l-a lansat zilele trecute la Roma, într-o sală de conferințe din cartierul Parioli.
Cartea cuprinde povestea fascinantă a unei adolescente din România comunistă care fuge în Italia la numai 15 ani. Provenind dintr-o familie de ţărani catolici din Ardeal, cu mulţi copii, Ileana pleacă la liceu, la Timişoara. La scurt timp fuge din România, în urmă cu aproape 30 de ani. Trece prin toate greutăţile vieţii de imigrant: viaţa în lagăr, munci umilitoare. Acum, Ileana Baboi, în vârstă de 44 de ani, este traducător la Tribunalul din Roma. Printre cazurile celebre pe care le-a parcurs ca traducător se numără şi cel al lui Nicolae Romulus Mailat, caz care a marcat cel mai tensionat moment româno-italian din ultimii 50 de ani. Cartea, scrisă în limba italiană, a fost editată şi tipărită de grupul editorial Albatros şi va fi difuzată în marile librării din Italia. La lansare au participat numeroşi magistraţi de la Tribunalul din Roma, dar şi câţiva reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti. După lansare, Ileana Baboi ne-a povestit cum a apărut cartea şi cum e viaţa de traducător la Tribunal
Ileana Baboi, despre ce este vorba în carte? «Este o carte autobiografică, începe cu relatări din copilăria mea, apoi spun şi câte ceva despre toate greutăţile prin care am trecut, şi aici vorbim de perioada de când sunt în Italia. Oricum, a fost mult mai uşor să trec o frontieră decât să trec prin anumite momente care au urmat fugii din România.»
Care au fost momentele grele prin care aţi trecut ca emigrant? «Au fost multe… Momente foarte dureroase am trăit chiar cu puţin timp în urmă. Eu, fiind un traducator de la Tribunalul din Roma, trec des prin momente mai delicate. Pe noi, românii, ne vedeau (n.r. magistraţii italieni) ca pe nişte infractori. M-am simţit foarte umilită când un judecător s-a uitat în ochii mei şi, cu o privire ciudată şi răutăcioasă, mi-a zis: „Doamnă, voi românii trebuie să terminaţi cu toate crimele pe care le comiteţi, pentru că noi nu vă mai suportăm”. În momentul acela m-am simţit asa, cum să vă spun… ca ultimul om.»
Ca traducător şi interpret la Tribunal, aveţi de-a face zi de zi cu infractori, unii periculoşi… «Eu lucrez în acest context, cu aceste persoane. Dar asta nu înseamnă că România este reprezentată de aceste persoane. Este foarte dureros… În momentul în care am lângă mine o persoană despre care ştiu că a comis o crimă sau un viol, simt o durere în suflet. Durere pe care, din păcate, o duc acasă. De multe ori stau şi mă gândesc: „Doamne, oare de ce se întâmplă toate astea?”. Dar asta este mesera mea şi merg înainte. Am momente când mă simt efectiv rău dar asta e, n-am încotro.»
Ati lucrat ca traducător la un caz celebru, cazul Mailat. Cum v-aţi descurcat cu toată presiunea din jurul acestui caz, şi din partea mass-media şi din partea autorităţilor? «Eu zic că mi-am făcut datoria, ca traducător, în modul cel mai simplu, legal, sincer şi corect.»
De cât timp lucraţi ca traducător la Tribunalul din Roma? «De mult timp… Sunt cam 15 ani.»
Ce aţi lucrat înainte? Aţi avut momente grele, la „munca de jos”, meserii umilitoare? «Bineînţeles… Am făcut curăţenie în case, am vândut cărţi pe stradă, pentru o casa editorială… am făcut de toate. Am facut şi munci umile, dar cu demnitate.»
Revenind la „Ileana, fata din Est”. De ce aţi scris cartea asta, aţi cochetat cu literatura până acum? «Nu, nu am antecedente literare. Vă spun cum a apărut această carte. La început erau doar nişte gânduri, nişte amintiri dureroase. Care au devenit cuvinte şi pe care le-am adunat în poveştile din această carte.»
Daniel Neamu