A trebuit să mă reprofilez şi am observat că în zona unde locuiesc nu sunt deloc ateliere care să practice înfolierea maşinii, tehnică numită „wrapping”. Foarte puţine şi cele care pun folii pe geamuri, faruri sau oglinzi.
Încurajat de prietenul meu, Alex Apostul, ne-am gândit să dăm drumul acestei afaceri. Se pare că am fost inspiraţi, pentru că avem deja multe cereri.”
Wrapping-ul sau înfolierea completă a maşinii cu pelicole auto este o tehnică nouă, intrată în Italia de puţin timp. De aici şi lipsa de profesionişti sau de ateliere specializate. Doi români rezidenţi la Jesi, în provincia Ancona, au iniţiat de puţin timp folosirea aceastei tehnici, şi-au deschis un atelier şi au deja foarte multe cereri.
Cel care se ocupă de înfolierea maşinilor după metoda wrapping este Marian Ovidiu Miel, 28 de ani. S-a stabilit în provincia Ancona de trei ani, dar afacerea cu înfolierea maşinilor a început-o de puţin timp, fiind ajutat de un bun prieten, Alex Apostul, care se ocupă de partea publicitară a afacerii.
Marian a învăţat tehnica din Spania, unde a muncit câţiva ani. “Acolo am văzut pentru prima dată cum se face şi mi-a plăcut foarte mult. Am observat avantajele acestei tehnici şi după ce m-am informat mai bine pe internet am descoperit că în ţări precum Germania şi Olanda, tehnica are mult succes şi dă multe avantaje maşinii.”
Prima maşină pe care au făcut-o cei doi a fost a prietenei lui Ovidiu. “Prietena mea a avut încredere în mine şi m-a lăsat să o fac. I-am schimbat aspectul total şi s-a declarat deosebit de mulţumită.
Trebuia să avem o maşină făcută să o arătăm potenţialilor clienţi. A ieşit atât de bine că ne-am hotărât urgent să ne căutăm o hală, furnizori serioşi pentru materie primă şi documentele necesare.”
Materiale din SUA
Materialele pe care le folosesc cei doi sunt cumpărate din SUA şi au o calitate deosebită. “Lucrăm cu folii profesionale, cumpărate din SUA iar înfolierea se execută la uscat, nu cu apă, să nu apară probleme, cum ar fi desfolierea maşinii sau crăparea foliei în timp. Înfolierea unei maşini presupune înfolierea tuturor elementelor, inclusiv oglinzi, mânere şi grile, etc. Lucrările noastre au o garanţie de 1 an pe aplicaţie, după care intervine garanţia pe folie, dată de producător, în funcţie de categoria foliei, între 4 şi 10 ani.”
Ovidiu ne explică avantajele: “Folia aplicată pe maşina are un rol protector, deoarece protejează vopseaua originală de razele ultraviolete, de spălatul cu spumă activă, de zgârieturi minore, deagenţi chimici… Faţă de vopsitul maşinii, înfolierea presupune un cost redus. Vopsitul necesită demontarea tuturor elementelor, mătuirea caroseriei, vopsea, lacul, mai multe straturi, uscare, cuptor, etc.
Înfolierea presupune mai puţine etape. Înfolierea oferă posibilitatea desfolierii şi revenirii la culoarea iniţială a maşinii, fără a deteriora vopseaua originală. Pentru maşinile de lux sau scumpe, preţul vopsitului este mare, iar printr-o revopsire s-ar pierde vopseaua originală, care reprezintă mult din valoarea unei maşini noi. La maşinile vechi la care vopseaua este deteriorată, de cele mai mule ori o revopsire este prea costisitoare, astfel se poate rezolva probleme cu ajutorul foliei.
Mulţumită rolului protector al foliei, desfolierea maşinii implică şi eliminarea zgârieturilor minore, ceea ce favorizează obţinerea unui preţ mai bun în cazul revânzării maşinii. Există sute de nuanţe disponibile în varianta foliilor, multe dintre ele neregăsindu-se în paletarul de culori al producătorilor auto.”, ne-a explicat Ovidiu.
Avantaje
Cei doi şi-au propus să se ocupe şi de alte tehnici foarte apropiate, cum ar fi aplicarea de folii pe geamuri sau pe faruri. “Conducerea autoturismelor în bătaia soarelui duce la oboseală, scăderea concentrării, precum şi la obosirea ochilor. Foliile filtrează căldura şi razele solare orbitoare şi în acelaşi timp asigură o vedere mai bună şi mai confortabilă. Prin aplicarea foliilor auto, interiorul autoturismelor devine mai răcoros şi mai confortabil, reducâdu-se timpul de utilizare a aparatului de climatizare. Datorită componentelor speciale, folia filtrează 99% din razele ultraviolete dăunătoare pentru protecţia interiorului maşinii şi se evita îmbolnăvirile pielii cauzate de razele la care sunt expuşi mai ales copiii sub sapte ani.”
Aplicarea foliilor pe geamuri are şi un avantaj pentru siguranţa maşinii. “Bunurile uitate în autoturism sau chiar jafurile săvârşite asupra autoturismelor cauzează probleme evidente. Cu cât hoţului ia mai mult timp pătrunderea în autoturism, cu atât acesta devine o ţintă mai puţin atrăgătoare. Studiile dovedesc că hoţii renunţă, când consideră că este necesar prea mult timp pentru a comite furtul”, ne-a explicat Alex, partenerul lui Ovidiu.
Efectele „cameleon” şi „tridimensional”
Mai există o tehnică de protecţie a caroseriei, pe care cei doi doresc să o facă în viitor. Este vorba despre folia de protecţie transparentă.”Folia de protecţie pentru vopsea contribuie la protejarea vehiculelor împotriva ciobiturilor facute de pietre, daunelor produse de insecte, abraziunii şi dezagregării. Concepută special pentru a se potrivi cu vehiculul, folia fiind foarte clară, dură si flexibilă se aplică pe suprafeţele cele mai predispuse la ciobituri, cum ar fi capota, oglinzile şi spoilerele, fără a găuri sau a zgâria maşina ca şi alte produse de protecţie.”
Cât costă o astfel de intervenţie pentru caroseria maşinii. “Depinde de folia pe care o utilizăm, de culoare, de efectele pe care le crează, tip cameleon sau tridimensională. Dar un material mediu, culoare normală, costă maxim 1800 de euro, înfoliere completă. Asta la o maşină medie. Vopsitul costă minim 2500 de euro, cu riscul să altereze calitatea, să schimbe culoarea iar timpul este foarte mare. La noi, o maşină o terminăm în maxim 3 zile.”
Andi Rădiu
Wrapping Jesi
Via Padre Vincenzo Pellegrini, 19 -Jesi (An), 60035
carbonskin_jesi@yahoo.it
Tel. 328 9635564, 328 3545097