În timp ce Borghezio protestează contra modelelor străine, o modelă româncă, Giulia Deamina, a anunţat că intră în politică, sau cel puţin în zona politicii. Giulia, orginară din Galaţi, a făcut prezentări de modă încă de la vârsta de 16 ani. A colaborat cu manageri cunoscuţi ai lumii modei italiene şi franceze, creând în cele din urmă propria sa marcă de lenjerie, Dea Diamond. A participat ca show-girl la mai multe emisiuni tv şi a jucat în mai multe filme în Italia.
Giulia enumeră apoi cine a contribuit la numirea ei: “Funcţia mi-a fost conferită de secretarul politic naţional al DC, Angelo Sandri, de vice-preşedintele adjunct, Antonino Magistro, la propunerea secretarului de organizare naţional Paolo Francesconi, în comun cu Direcţiunea naţională a partidului prin secretarul politic regional Lombardia, Emilio Massimo Rossi şi prin preşedintele naţional al DC Silvio Fregonese, cu acordul Direcţiunii naţionale a Partidului Democraţia Creştină – Al Treilea Pol de Centru (DC- Democrazia Cristiana).
Este întrebată cum va aborda politica, după experienţa în modă- “Simplu, aşa cum am abordat alegerea după mulţi ani de muncă ca model şi showgirl, ajungând la colaborări importante cu manageri cunoscuţi din domeniul modei italiene şi franceze, folosindu-mă de tenacitatea şi profesionalismul meu, analizându-mi mereu alege – rile, cu o selecţie de programe pe care să le prezint şi gestionându-mi din punct de vedere politic cât mai bine posibilităţile. De exemplu, acum prezint transmisiunea Incontri cu Roberto Salvini, transmisă în direct zilnic pe reţeaua digitală terestră şi avem în lucru deja un al doilea program de televiziune care se va numi “La Moda in Italy”. În politică am obţinut, graţie angajamentului responsabilului naţional al Departamentului Evenimente de la DC, Fabio Bertolotti, cu ocazia Sărbătorilor Naţionale ale Amiciţiei, prezentarea unui talk show politic cu numele “Dite la Vostra” care va traversa toate pieţele din Italia”.
De unde alegerea de a intra în politică? “Stând şi în spatele scenei, am trăit pe pielea mea toate dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte o tânără întreprinzătoare în viaţa sa. Sunt pe cale să lansez marca mea de lenjerie Dea Diamond. Am descoperit foarte multe dificultăţ i, în special birocratice şi aş vrea ca graţie angajamentului meu politic să caut alternative valide pentru toţii viitori tineri întreprinzători”.
Se defineşte încă o showgirl sau este un capitol încheiat? “În viaţă propriile origini nu se reneagă niciodată”, răspunde Giulia. “Eu voi rămâne mereu ceea ce am fost, îmi voi schimba doar modul de abordare a poziţiei mele, adică voi încerca să port mai mult o haină instituţională decât una ce ţine de modă”. Într-un alt interviu, acordat site-ului liberaeva.com, Giulia povesteşte că trăieşte în Italia de la vârsta de 17 ani. Spune că este licenţiată în pedagogie şi psihologie, chiar dacă la vârsta de 16 ani a început să fie model în România, ajungând apoi să prezinte moda pe podiumurile italiene şi franceze.
“Am început la un concurs de frumuseţe organizat în liceul la care studiam. Am ieşit prima, câştigând titlul de miss liceu, o experienţă de neuitat”. Să fii frumoasă este suficient pentru a decide să te faci model? “Nu, să fii frumoasă este important, dar în afară de frumuseţe trebuie să ai inteligenţă, determinare şi mai ales noroc. Important este să ştii să clasifici persoanele, din fericire încă există persoane serioase în acest domeniu. Fetelor începătoare le spun: ţineţi mereu ochii deschişi şi nu credeţi în fraze de genul: “Te fac să devii faimoasă” sau “Îţi schimb viaţa”…