in

Giorgia Meloni: „Avem o bucățică importantă de România în Italia”. Ciolacu anunță contribuții la reparațiile Columnei lui Traian

Premierii Italiei și României s-au întâlnit azi la Roma. Marcel Ciolacu a fost primit, joi, de către Giorgia Meloni, la Villa Doria Pamphili, unde a avut loc o şedinţă comună a guvernelor român şi italian. Ceremonia de primire cu onoruri militare a şefului Executivului de la Bucureşti s-a desfăşurat cu intonarea imnurilor naţionale ale celor două state.

Marcel Ciolacu la întâlnirea cu românii din Italia: „Îmi cer eu scuze că ați fost obligați să plecați din țară” – VIDEO

Cei doi înalţi oficiali au avut o întrevedere tete-a-tete, urmată de o întrevedere în plen a celor două delegaţii şi o plenară a şedinţei comune a Guvernelor României şi Italiei. În continuare s-a desfăşurat o ceremonie de semnare a unor documente oficiale bilaterale la finalul cărora cei doi premieri au susţinut declaraţii comune de presă.

Giorgia Meloni: „Avem o bucățică importantă de România în Italia

Giorgia Meloni a început prin a elogia relațiile milenare dintre cele două țări, menționând în declarație și meritele comunității române din Italia.

„Italia și România sunt țări cu relații foarte puternice de mii de ani, având în vedere că popoarele noastre aparțin culturii latine. Este o prietenie care se regăsește în relațiile economice și comerciale. Italia este al doilea partener comercial al României și primul furnizor de întreprinderi înregistrate. Sunt peste 50.000 de intreprinderi italiene în Romania. Prezența italiană este o prezență esențială, mai ales în sectoarele strategice, energie, infrastructura, agralimentar, bănci, sănătate.

► VIDEO – Primarul Romei laudă comunitatea românească: „Integrată profund și pozitiv în țesutul social și economic”

Așa cum avem o bucățică de Italia în România, avem o bucățică importantă de România în Italia. Comunitatea română este comunitatea străină cea mai numeroasă, cu peste 1 milion de persoane și oferă o contribuție foarte importantă.”, a spus Georgia Meloni. Între altele, a vorbit despre confirmarea angajamentului comun în privința sprijinului pentru Ucraina și a anunțat interesul Italiei de a transfera deținuții români cu condamnări definitive în România.

Marcel Ciolacu: „Contribuim la reparațiile Columnei”

Premierul român a vorbit și el despre relațiile importante dintre cele două țări și despre comunitățile diasporei, italiană și română.

„Am apreciat deschiderea doamnei președinte Meloni privind intensificarea cooperării economice, dar și pentru valorizarea diasporei românești care trăiește în Italia, precum și a comunității italiene din țara noastră. Cu toții știm importanța legăturilor istorice și culturale care unesc statele noastre. Suntem latini, iar pentru mulți dintre noi Italia este ca o a doua casă. Românii de aici și-au demonstrat deja contribuția la dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre. Uneori, trebuie să admitem că politicienii nu s-au ridicat la nivelul potențialului nostru comun, dar ne propunem amândoi, doamnă președinte, să schimbăm acest lucru.

► Marcel Ciolacu în vizită la Roma, se întâlnește cu Giorgia Meloni, Papa Francisc și românii din comunitate

În spiritul acestor legături istorice, am decis, în calitate de prim-ministru al României, să contribuim la reparațiile realizate în prezent Columnei lui Traian, un monument care reprezintă o piatră de temelie pentru poporul român, dar și a relațiilor culturale dintre cele două națiuni. Trebuie să ne protejăm valorile, să ne respectăm istoria și să învățăm din ea, privind împreună înainte spre ceea ce putem face pentru a menține pacea și stabilitatea pe continentul nostru și la nivel internațional.

Peste 1 milion de români trăiesc în Italia, iar numărul familiilor mixte și a celor cu dublă cetățenie este în continuă creștere. Doresc să mulțumesc tuturor celor care i-au făcut să se simtă bine primiți pe românii care trăiesc aici și să le transmit românilor din Italia faptul că Executivul pe care îl conduc este la dispoziția lor. Vom face tot ce se poate pentru ca legăturile lor cu țara să fie tot mai puternice. De altfel, chiar ieri am avut o întâlnire cu reprezentanții diasporei românești din Italia și pot să vă spun, doamnă președinte, că apreciază eforturile dumneavoastră și sprijinul oferit. De aceea, un aspect discutat intens, prevăzut și în documentele semnate, prevede intensificarea cooperării pentru protejarea lucrătorilor români din Italia, combaterea criminalității și mobilitatea forței de muncă în condiții sigure.”, a spus Marcel Ciolacu.

George Simion, invitat important la reuniunea partidului Giorgiei Meloni de la Roma. După eveniment, liderul AUR s-a întâlnit cu Papa Francisc

Rezolvare mai rapidă a dosarelor de pensie

Premierul român a adăugat: „Vreau să vă mulțumesc în mod special, atât dumneavoastră, cât și Ministerului Muncii și Politicilor Sociale din Italia, pentru deblocarea situației în ceea ce privește soluționarea dosarelor de pensie ale românilor care au lucrat în Italia. Dacă până acum durata de așteptare pentru soluționarea unui dosar ajungea la 2-3 ani, acum, prin suplimentarea funcționarilor italieni care se ocupă de acest lucru, acest termen s-a redus la 3-4 luni. Este extrem de important pentru un premier de stânga să aibă grijă de românii care se află în pragul pensionării, indiferent că trăiesc în țară sau în diaspora. Și vă mulțumesc încă o dată pentru acest lucru!

În același timp, contez pe sprijinul dumneavoastră pentru a reuși să finalizăm și negocierile asupra Acordului dintre Episcopia Ortodoxă Română și guvernul italian, începute în 2012, cu privire la statutul clerului ortodox românesc din Italia. Episcopia Ortodoxă reprezintă un sprijin esențial pentru românii de aici și sunt convins că vom ajunge la un consens.”

Deputatul Valentin Făgărășian: ”Meloni știe că fără aportul românilor, economia italiană s-ar prăbuși”

Relațiile economice la un nivel record

„Pe de altă parte, în ședința comună de astăzi ne-am concentrat pe dimensiunea economică. Italia este al doilea partener comercial al României. Avem semnale că statisticile oficiale vor arăta că schimburile comerciale bilaterale au depășit 20 de miliarde de euro în 2023, un nou record.

În același timp, observ cu satisfacție că românii de aici au ajuns pe locul doi într-un clasament al străinilor care își deschid afaceri în Italia, cu zeci de mii de firme și întreprinderi individuale. În plus, mai multe companii românești importante au investit în Italia în ultimii ani: Banca Transilvania, Digi, Bitdefender sau UiPath, toți lideri în domeniile lor de activitate.

Îmi doresc ca acest lucru să continue să se dezvolte; se vede în interesul ridicat pentru Forumul Economic Italia-România, care va avea loc în această după-amiază confirmă pe deplin acest lucru. Sunt aici pentru a da un semnal puternic și către firmele italiene. Veniți să investiți în România, pentru că veți avea numai de câștigat!”, a declarat Marcel Ciolacu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Marcel Ciolacu la întâlnirea cu românii din Italia: „Îmi cer eu scuze că ați fost obligați să plecați din țară” – VIDEO

Boom în furturile de mașini în Italia

Boom în furturile de mașini în Italia, depășind 123.000 într-un an: care sunt cele mai furate modele