Menu
in

Gina Dumitriu, pe lista intelectualilor din Terni. „România rămâne patria mea, esenţa sufletului meu”

Gina Dumitriu, profesor de limbă, cultură şi civilizaţie românească, candidează pe lista „Terni da salvare”, care încearcă să producă o schimbare în oraş. Lista este formată în special din intelectuali şi profesionişti şi sprijină un medic pentru funcţia de primar.

42 ani, originară din Panciu, judeţul Vrancea, Gina Dumitriu a absolvit liceul pedagogic şi Facultatea de Drept în ţară, unde a lucrat o perioadă ca învăţătoare. Din 2002 locuieşte în Italia, la Terni (oraşul unde a fost episcop San Valentino, sfântul patron al îndrăgostiţilor), unde şi-a format o familie şi unde se implică în viaţa comunităţii locale, de când a înfiinţat Asociaţia culturală Floare albastră(Fiore Blu).

Din 2008 este profesor de limbă ,cultură şi civilizaţie românească în proiectul promuovat de Ministerele Educaţiei din România şi Italia şi lucrează în grădiniţe, şcoli primare şi licee din Terni şi Narni.

Gina Dumitriu, lista „Terni da salvare” este de stânga sau de dreapta? Cu ce partid sunteţi aliaţi?
«Lista civică Terni da salvare nu reprezintă niciun partid. Este o listă civică formată din profesori, arhitecţi, arheologi, doctori, economişti, comercianţi, directori de instituţii, ofiţeri de armată (o femeie!), operatori sociali, care are ca slogan “Politica come servizio” în interesul cetăţenilor. Candidatul la funcţia de primar este Valerio Mecarelli ,responsabilul Secţiei Chirurgiei de urgenţă de la Spitalul Sf. Maria din Terni, o persoană respectată pentru cei 40 de ani de experienţa şi peste 11 000 de intervenţii chirurgicale.»

RECORD de candidați români în Italia, peste două treimi sunt femei

Sunteţi singurul candidat român la Terni?
«Nu sunt singurul candidat român la alegerile locale. Ştiu că sunt opt români care candidează, dar poate sunt singurul care nu este pe nicio listă – din cele şapte! – în favoarea actualului primar din Terni.

Am avut o ofertă din partea SEL care-l sprijină, dar am refuzat-o, deoarece la alegerile din 2009, am sprijinit actualul primar şi, din păcate, promisiunile făcute românilor în campania electorală nu au fost îndeplinite. Părerea mea este că românii există pentru actuala coaliţie de stânga doar la alegeri, când îşi pot exprima votul.»

Ce părere aveţi despre românii care fac politică în Italia?
«Cred că cea mai importantă dovadă a integrării este implicarea în viaţa socială şi politică. Sunt din ce în ce mai mulţi români, în special tineri, care fac politică şi candidează la alegeri. Implicarea tinerilor pregătiţi şi responsabili este încurajatoare atât timp cât reuşesc să -şi păstreze propria demnitate şi au răbdarea de a nu depăşi anumite etape extrem de importante pentru o minimă experienţă. Rămâne de văzut cum va evolua actuala criză în politică dată de imposibilitatea partidelor de a se regenera, de creşterea populismului şi a extremismului.»

Ce părere aveţi despre acţiunile finanţate de statul român în Italia şi în diaspora în general?
«Statul român este obligat să finanţeze acţiuni dedicate românilor din străinătate, dar nu cred că banii din acest sector se folosesc în mod eficient. Trebuie schimbate principiile care stau la baza finanţării şi acestea nu vor fi schimbate atât timp cât nu există voinţa de a le schimba…»

Ce părere aveţi despre imaginea proastă a românilor din Italia?
«Sunt mulţi factori care influenţează imaginea proastă a românilor în Italia. În primul rând şi cel mai important: nu avem un serviciu public eficient pentru comunicare. Cred că sistemul Instituţiilor şi al serviciilor subordonate Ministerului de Externe trebuie reorganizat.»

Aveţi intenţia de a vă mai întoarce în România?
«România rămâne patria mea, esenţa sufletului meu… Poate într-o zi mă voi întoarce, când voi fi liberă s-o fac, după absolvirea fiicelor mele. Până atunci însă, ori de câte ori o voi putea spirjini prin proiecte sociale, culturale şi economice, o voi face. Pentru mine legătura cu România este benefică şi nu contradictorie.»

Sunteţi mândră că sunteţi româncă?
«De când predau copiilor şi adolescenţilor despre România, am descoperit un sens echilibrat al patriotismului. Confruntarea interculturala pune în evidenţă punctele forte şi cele mai puţin lăudabile ale unei ţări şi ale unui popor. Când vorbesc despre mine, mă simt româncă, mă simt bine cu mine însămi, îmi recunosc fără patimă această identitale culturală care mă îmbogăţeşte şi mă deosebeşte de alţii. Aceasta identitate pe care nu vreau s-o afişez ostentativ, dar pe care vreau să o protejez cu toată puterea mea. Nu cred că e mândrie, e demnitate.»

Sorin Cehan

Propuneri pentru alegători

  • – Reducerea poluării, printr-un pachet de măsuri care urmăresc schimbarea sistemului de colectare şi distrugere a gunoaielor, închiderea actualului centru de ardere a deşeurilor, reducerea traficului în zona centrală, stimularea folosirii automobilelor electrice, dezvoltarea pistelor ciclabile
  • – Relansarea economică
  • – Terni este un oraş industrial, având această vocaţie încă din antichitate. Redimensionarea polului industrial de la nivel macro la nivelul întreprinderi lor mici, organizate în scopul exploatării resurselor autohtone.
  • – Relansarea turismului
  • – Organizarea şi promovarea unor evenimente la nivel naţional şi internaţional: Festivalul Ştiinţei, Festivalul San Valentino, turism cultural.
  • – Reducerea taxelor locale şi sprijin pentru atragerea finanţărilor pentru comercianţi şi mici întreprinzători.
  • – Combaterea şomajului
  • – Relansarea sectorului edilitar.
  • – Instituirea unui serviciu specializat al Primăriei pentru atragerea fondurilor europene, aplicarea politicilor comunitare şi cooperare internaţională. În acest sens un rol important îl va avea dezvoltarea instituţională , în special cu România, pentru promovarea comunităţii româneşti şi rezolvarea unor probleme administrative privind situaţia documentelor de orice tip.
  • – Instituirea unui sprijin economic pentru educaţie (assegno per l’educazione) pentru categoria de vârsta 5-14 ani. Şcoala trebuie să-şi recapete propria demnitate, să devină un loc sigur, agreabil şi de încredere. Voi promova scoala de tip internaţional, multilingvistică şi interculturală.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version