Georgeta Fermeșanu, “Giorgia” cum o strigă prietenii, are 47 de ani și este originară din Piatra Neamț. Este de zece ani în Italia. A venit “fără să stea prea mult pe gânduri”, când fata ei a reușit la facultate și a realizat că e greu să o poată întreține de una singură.
Singurătatea și atitudinea celor din familia unde ajunsese să lucreze au făcut-o să încerce totul pentru a-și găsi altceva. “Am stat vreo șapte luni în Calabria. O perioadă neagră. Nu am auzit un român acolo, eram mereu singură, parcă pierdută în lume. O singură dată, la o cabină telefonică, am auzit două femei vorbind în românește. M-am oprit și le-am așteptat până au terminta și așa am reușit să mai schimb o vorbă. Apoi, o prietenă din Sicilia mi-a găsit de lucru la Giarre și am plecat. “
La Giarre a practicat meserii de care nici nu auzise. “Am intrat la o firmă care făcea tapițerii pentru mașini. Nici nu mă gândeam vreodată la așa ceva. Apoi am lucrat într-un bar, pentru o lungă perioadă și acolo am intrat în contact cu viața orașului. Cei care intrau, de multe ori vorbeau despre problemele personale, despre lucrurile care lipsesc în oraș și am reținut multe din acea perioadă. “
De doi ani, românca și-a deschis afacerea proprie, un bar. Deși nu s-a dovedit o investiție foarte profitabilă, îi dă posibilitatea să trăiască decent și să rămână în contact cu multe persoane. Tocmai din acest motiv s-a hotărât să candideze. “Am fost contactată de politicieni locali, care mi-au propus să candidez pe lista civică “Cambiamo Giarre”. Cum pe mulți dintre ei îi știam, le ascultasem părerile despre oraș și patosul cu care discutau, am acceptat propunerea.”
Georgeta Fermeșanu crede că prezența unui consilier român în primărie va schimba radical imaginea întregii comunități. “E greu să te impui într-o localitate ca Giarre, situată și în Sicilia, fără sa-ți arăți forța. Fără să demonstrezi că exiști, că poți deveni util și important din punct de vedere electoral. Îmi propun să scot în evidență cât mai mult partea frumoasă a românilor de aici. Că suntem mulți, de diferite profesii și putem conta pentru societate.”
Andi Rădiu