Ajunsă la Jesolo, în provincia Veneţia, românca s-a şi pus pe treabă. „Fiul meu lucra de mult timp la un hotel restaurant şi după ce patronii au prins încredere în el mi-au promis şi mie un loc de muncă. Imediat ce am venit m-am şi apucat de lucru la bucătarie sau unde era nevoie de mine în hotel. Nu aş fi venit dacă fiul meu nu-mi garanta serviciul”.
Nu îi place denumirea de „badantă”
Staţiunea Jesolo este foarte activă şi plină de turişti în special în perioada verii, însă iarna majoritatea hotelurilor şi centrelor turistice închid activitatea. Asta nu a dezamăgit-o pe Georgeta şi, deşi putea locui în continuare cu fiul ei, a ales să-şi caute de muncă la „fix”.
„Vara sunt deschise peste 350 de hoteluri şi e plin de turişti. În acea perioadă e foarte uşor să-ţi găseşti de muncă. Când sezonul se termină însă, străinii şi mai ales femeile nu au alte variante decât ca menajere sau asistente familiale la bătrâni. Deşi aş fi putut locui împreună cu fiul meu, nu am ezitat să-mi caut de lucru şi pentru această perioadă.”
Prima experienţă ca badantă a fost una nu tocmai plăcută. Deşi femeia pe care o îngrijea era bolnavă i-a produs multă suferinţă. „Am ajuns să fiu şi asistent familială, că numele de „badantă” mie, nu ştiu de ce, nu-mi place. Bătrâna pe care trebuia s-o îngrijesc suferea de schizofrenie şi era şi semiparalizată. De cele mai multe ori era ca într-un fel de agonie, momente în care mă jignea în toate felurile. Nu pot să reproduc ce cuvinte îmi adresa. Am trecut printr-o umilinţă enormă, dar sunt o femeie tare. Soţul femeii era un om bun şi îşi cerea scuze mereu pentru ce spunea bătrâna. Nu mai spun ce crize făcea când vedea la televizor câte o ştire negativă în care erau implicaţi românii.”
Invidia, problema Românilor
Vara anului 2008 a dus-o pe Georgeta la muncă tot la hotelul la care lucrase cu un an în urmă. De această dată i-a fost încredinţat un etaj întreg de care răspundea cu curăţenia şi ordinea. A avut chiar şi câteva momente plăcute în care a auzit cuvinte frunoase despre România din gura unor turişti străini. „Am plecat de la bătrână şi am ajuns tot la hotelul la care lucrasem. Patronii deja mă cunoşteau şi am fost pusă la lucruri mai serioase. Şi salariul era foarte mult, cu trudă pe măsură. În sezonul de vară e o muncă enorm de mare. Hotelul e plin, sunt mulţi turişti, dar eşti şi plătit foarte bine. Merită chiar să vii doar în sezon să lucrezi, după care să pleci acasă. Odată, nişte turişti din Germania s-au arătat uimiţi că sunt din România pentru că ei auziseră că e o ţară foarte frumoasă şi ospitalieră, cu mult turism. Nu înţelegeau de ce nu fac aceeaşi muncă în ţara mea. Ei nu cunoscuseră drumurile noastre şi poate de aceea trăiau cu acele impresii.”
Odată cu terminarea sezonului, Georgeta Cornăcel a găsit de muncă la o familie, de asta dată, foarte respectuoasă, dar distanţa mare care o separa de fiul ei au făcut-o să renunţe. „Găsisem bine la acea familie, dar era undeva în zona muntoasă şi era departe de fiul meu. Deşi mă tratau foarte bine, am decis să plec. Dacă aş fi fost moldoveancă sau ucrainiancă mi-aş fi găsit foarte repede de muncă. Pentru că femeile aste se ajută între ele mai ceva ca între rude. Doar la noi, românii, există o invidie de neimaginat. Ori ţi se cer bani pentru a te informa despre un post nou, ori se dă la altcineva numai să profite de tine. E de neînchipuit ce se-ntâmplă în comunitatea noastră.”
Pasiunea pentru versuri
În toata perioada de când a plecat de acasă, românca nu şi-a uitat pasiunea pentru poezie, iar în momentele mai grele sau de singurătate aşterne pe hârtie câteva din gândurile şi sentimentele sale. „În afara fiului meu nu mai am pe nimeni aici. Nu am multe prietene şi cu ele ma întâlnesc mai rar pentru că în cele două ore libere prefer să mă odihnesc. Tot în momentele mele de linişte scriu poezii. E marea mea pasiune. De la grădiniţă începusem să modific unele poezii. Aşa-mi plăcea mie să le modific după „urechea” mea. De atunci am scris multe poezii.”
Georgeta Cornăcel a ţinut să dedice o poezie tuturor cititoarelor care se află în situaţia ei şi să le transmită să fie tari şi să nu uite niciodată că sunt românce.
Andi Rădiu
Străini printre străini
Aici nimic nu-i ca acasă,
Nici cerul nu-i aşa senin,
Nici tu nu stai cu-ai tăi la masă,
Aici eşti un străin.
Nici iarba nu-i aşa de verde,
Prietenii nu-ţi mai zâmbesc,
Pe faţa ta, frate, se vede,
Cum toate astea îţi lipsesc.
Şi cerul înstelat din sat,
Şi biata ta maică bătrână,
Tu toate astea le-ai lăsat,
Să faci la prunci o viaţă bună.
Şi te topeşti aici de dor,
Şi sufletul îţi arde,
Tu biet român, un truditor,
Stai drept, mergi mai departe.
Căci va veni şi ziua-n care,
O să ajungi la casa ta,
Şi toţi ai tăi îţi vor ieşi în cale,
Şi toate astea, tu le vei uita.
Georgeta Cornăcel