in

Gabriel Pîrjolea, candidat la Riano: “Românii se înscriu greu pe liste”

La Riano, o localitate la 15 de km nord de Roma, trei grupări politice au decis să-şi lanseze o campania electorală în limba română şi să susţină candidatura unui conaţional pentru un post de consilier în primărie.  Astfel, coaliţia formată din Italia dei Valori, Sinistra Ecologica e Libertà şi FS (toate grupări de stânga) l-a pus pus pe Gabriel Pîrjolea pe locul trei în lista cu care se vor prezenta în faţa alegătorilor. Politicienii italieni au început să-i ia în calcul şi pe români ca potenţial bazin electoral, după ce şi-au dat seama că aici îşi au reşedinţa 1400 de români: adică 15 % din populaţie.

Candidatul propus de coaliţie este Gabriel Pîrjolea, liderul şi coregraful grupul folcloric “Dor Călător”, precum şi vice preşedintele asociaţiei “Spirit Românesc”. Conaţionalii îl cunosc bine pe Gabriel Pirjolea: la festivalul din localitate, organizat de asociaţia pe care o conduce, participă sute de români din toată zona Rignano Flaminio.

Decizie “grea”

“Am decis să mă implic activ în viaţa politică a comunităţii din Riano în decembrie 2010. Atunci, reprezentanţii celor trei partide politice (SEL, IdV şi Fd S) mi-u propus să mă alătur unui proiect susţinut de ei. M-au convins că îşi dau seama de importanţa pe care o are comunitatea de români în teritoriu şi de faptul că noi trebui să ne implicăm activ în apărarea propriilor interese. Nu a fost uşor să iau o decizie, dar până la urmă am decis să îmi prezint candidatura. Consider că, chiar şi aceeastă perspectivă, este o primă “victorie” a comunităţii româneşti: s-a decis promovarea unei campanii şi în limba română iar alături de cele trei simboluri ale partidelor va apărea şi un simbol al comunităţii de români”.

Puţină experienţă politică

Gabriel Pîrjolea recunoaşte că are puţină experienţă politică, fiind implicat mai degrabă în activităţi sociale şi artistice dedicate comunităţii: “In România, nu am făcut politică şi nici nu m-am interesat de politică. Iar în Italia, în ultimii 7 ani, cunoştinţele mele despre politica locală erau minime, nu m-a interesat niciodată cine candidează, care sunt partidele sau mecanismele politice ale alegerilor. În calitate de preşedinte al filialei Roma Nord a Asociaţiei Spirit Românesc am avut un raport bun cu reprezentanţii administraţiei locale am obţinut deseori sprijinul pentru manifestări artistice, cum ar fi Sărbătorile Rianese. Aşa a luat naştere un festival 100% românesc, “Dragu-mi-i cu neamul meu”, pe care sperăm să-l continuăm an de an”.

Românii greu de convins

Atuu-ul lui Gabriel Pîrjolea, după cum însuşi spune este o strânsă legătură cu comunitatea : “contactul meu cu comunitatea  româneasca din Riano este permanent, în sensul că, fiind o comunitate mică, avem posibilitatea să ne întâlnim, să discutam şi să decidem împreuna atunci când apar diferite probleme”. În întâlnirile pre eletorale cu românii, Gabriel Pîrjolea şi-a dat seama cât este de greu, totuşi, să-i convingi pe români să se înscrie pe listele electorale: “mulţi nu înţeleg mecanismul votului şi nu îşi dau seama cât de important este votul fiecăruia”.

Solidaritate financiară

Susţinut şi de colegii de coaliţia, Gabriel îşi va face o campanie bilingvă, încercând să-şi facă înţeles şi cunoscut mesajul electoral tuturor cetăţenilor din Riano, români şi italieni deopotrivă: “mai ales că multe dintre familile mixte care locuiesc aici aşteaptă cu interes această iniţiativă.” Cât priveşte partea financiară, “am decis împreun cu reprezentaţii celor trei partide să investim împreună candidaţii italieni oferindu-şi disponibilitatea de a susţine financiar într-o anumită măsură şi costurile care privesc candidatura mea. Am format un grup de lucru, o echipa mixtă italo –românească pentru a gestiona aspectele financiare”- precizează Pîrjolea.

Echipă de prieteni

Echipa care îl susţine pe român este formată din prieteni  “români şi italieni-  români care au fost printe primii ajunşi în anii ’90 la Riano, dar şi  de italieni care cunosc situaţia socială locală şi care şi-au arătat disponibilitatea de a ajuta atât comunitatea româneasca, cât şi de a aduce un sprijin electoral pentru candidatura mea.”

450 de români pe liste

Pe listele electorale s-au înscris până la închiderea ediţiei aproape 450 cetăţeni români din circa 650-700 de posibili alegători, dar “se continuă individuarea  tuturor celor care nu s-au înscris în aşa fel încât să-i convingem să se înscrie chiar dacă este depăşit termenul.”

Obiective

Dacă va fi ales, Gabriel Pîrjolea va susţine, “în primul rând, înfiinţarea unui birou dedicat comunităţii, unde românii pot obţine informaţiile de care au nevoie.  Concetăţenii noştri, trebuie să o recunoaştem, sunt foarte prost informaţi, de aceea nu îşi cunosc aproape deloc drepturile. Apoi, un alt lucru pe care îl voi susţine, este ca să continue festivalul pe care îl organizăm an de an, la Rignano Flaminio.”

Apoi, un alt obiectiv este înfiinţarea unui locaş de cult ortodox pentru cei 1400 de români din localitate, pentru că “la o asemenea comunitatea este nevoie de un preot, de aceea vom vorbi atât cu reprezentanţii din primărie, cât şi cu Biserica catolică”

Cine este Gabriel Pîrjolea? Lider şi coregraf al grupului folcloric “Dor Călător”- primul de acest fel din Italia. A lucrat din 1995 până în 2005 la Casa de Cultură din Paşcani,unde a deţinut funcţia de instructor-coregraf al Ansamblului Folcloric Busuiocul şi funcţia de impresar –organizator spectacole. A terminat în 2002 Scoala Populara de Arte de la Iaşi, specialitatea  coregrafie în dansul popular românesc.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Românii, protagonişti ai Festivalului Sanremo Junior 2011

Alegeri Sicilia/ Daniel Bălteanu vrea să reprezinte 6000 de români la Canicattì