“Sunt o mamă fericită, fiul meu e campion naţional italian”- iată primele cuvinte ale Carolinei Dornea, când a aflat că fiul său, Gabriel, a urcat pe cea mai mare treaptă a podiumului la Campionatul Italian de taekwondo, centura roşie seniori, organizat de FITA Federaţia Italiană Taekwondo. Pe 28 octombrie, la Rimini, Gabriel, în vârstă de 19 ani, a ridicat cupa, fiind cel mai bun la categoria sa de greutate- 87 de kg şi îmbogăţind astfel palmaresul Şcolii de taekwondo hwarangdo E. Negri, din Abruzzo.
"Campionul din Abruzzo"
Deşi Gabriel a sosit în Peninsulă în urmă cu abia trei luni şi încă nu vorbeşte bine limba italiană, presa locală l-a omagiat pe tânărul român ca fiind “campionul din Abruzzo”. În spatele succesului său se află însă o muncă şi o carieră de tot respectul, începută în România. Gabriel a fost de 9 ori consecutiv campion naţional al României, are 3 participări cu lotul României la campionatul balcanic , în 2009 obţinând titlul de campion.
“Sincer să fiu, eram sigur că voi câştiga, datorită experienţei de 12 ani de Taekwondo în România- ne-a declarat după concurs proaspătul campion. Pot spune că adversarii mei din competiţie nu au fost la nivelul meu, cu excepţia finalei”.
Superioritatea românului e demonstrată şi de scorurile obţinute în partidele dinaintea finalei: 9-0 ; 14-2 ; 7-2 .14-12 “E adevărat, dupa meciuri am fost bine primit şi felicitat inclusiv de către adversari”. Oricum, tânărul susţine că mereu are ceva de învăţat şi că, în trei săptămâni de antrenamente la clubul italian, a învățat noi tehnici de luptă.
Gabriel, orginar din Bucureşti, a sosit în Italia în vara anului 2012, împreună cu mama lui, care l-a susţinut şi încurajat încă de mic. Tatăl, fost poliţist, împreună cu cele două surori mai mari ale lui Gabriel, de 26 şi 28 de ani, muncesc în Peninsulă de mai mulţi ani.
Cariera sportivă
Carolina Dornea nu a vrut să-şi lase copilul să crească singur şi a stat împreună cu el, într-un apartament din cartierul Militari. Înscris la liceul sportiv Mircea Eliade din capitală, s-a antrenat de patru ori pe săptămână la Clubul Dacic din capitală.
“Gabi a fost mereu bun la şcoală şi de mic s-a remarcat ca sportiv. L-am înscris la o sală de sport de lângă casă, unde a început să practice taekwondo. A fost imediat remarcat, iar antrenorii m-au sfătuti să-l încurajez, pentru că are potenţial. Aşa a ajuns la clubul Dacic şi, datorită muncii unor antrenori foarte buni: Radu Rolea , Lorin Rotaru , Mădălin Dragan şi Bogdan Călin, au început să sosească medaliile şi rezultatele”.
Finala de la Rimini
După ce băiatul a dat bacalaureatul, familia s-a reîntregit în Italia. Părinţii, împreună cu Gabriel, s-au stabilit la Casacanditella, o mică localitate de lângă Chieti. Primul gând al tânărului a fost să se înscrie la o sală de Taekwondo. Antrenorii săi şi-au dat seama imediat de calităţile tânărului român şi, în câteva săptămâni, Gabriel avea locul asigurat în finala de la Rimini- fiind singurul sportiv din Chieti participant la competiţie.
"Italienii, primitori"
“Viaţa din Italia îmi oferă , cred, mai multe oportunităţi decât cele pe care le aveam în România. Apreciez modul de viaţă al italienilor , civilizaţia şi educatia lor. Mie mi se par primitori. Deşi îmi lipsesc prietenii din ţară, încerc să mă integrez necunoscând încă foarte bine limba italiană”- ne spune Gabriel.
El şi-ar dori să-şi termine studiile în ţară, unde s-a înscris deja la o facultate. “Doresc să îmi termin studiile în România şi să fac o specializare în domeniul sportului aici.
Speranţe pentru Olimpiadă
În 2013, românul va da examen de centură neagră în Italia şi îşi propune să obţină un titlu la campionatul regional din luna martie. Speranţa Carolinei este ca fiul să ajungă să lupte pentru o medalie olimpică. Deşi familia s-a reunit abia de câteva luni realizează că greutăţile şi depărtarea s-au transformat mai degrabă într-un liant la fel de puternic ca forţa lui Gabriel pe ringul de luptă.
“Am căutat să nu se simtă familia dezbinată. Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Paşte sau vacanţe veneam împreună cu Gabi în Italia, unde era restul familie. Am trecut prin multe greutăti, dar copiii ne-au tinut aproape şi abia asteptam să fim împreuna”.
"În Italia nu sunt câini cu covrigi în coadă"
Şi aici, în Italia, e greu, mai ales că mama lui Gabriel nu şi-a găsit de lucru, din cauza unei operaţii. “Nu sunt ''câinii cu covrigi în coadă'' cum s-ar spune pe la noi. Dar parca altceva este. Traiesc cu speranta ca baiatul meu va deveni un mare sportiv aici , apreciat si recunoscut”.
Fericirea, pentru familia Dornea, înseamnă “a sta împreună şi ne mulţumi cu puţin, deşi nici în România nu muream de foame, ci ne-am descurcat mereu. Aici este parcă, o altă lume, cu alte perspective”.
Miruna Căjvăneanu
