in

Gabriel Alecsa, copilul care și-a pierdut mama și surioara într-un accident la Manfredonia, ajutat să ajungă în România, alături de mătușa sa

Despre povestea dramatică a lui Gabriel Alecsa, un copil român, în vârstă de 10 ani, au scris pe larg atât presa din Italia, cât și cea din România. Anul trecut, în luna octombrie, mama sa și surioara de numai câteva luni au murit într-un accident de mașină la Manfredonia. Gabriel a rămas al nimănui și deși mătusa sa, Cristina Pârvu, a venit în Italia și a fost mereu alături de el, copilul a trecut prin momente cumplite.

A fost preluat de o casă de copii însă depresia de după tragicul accident nu l-a părăsit nicio clipă. Nu se știa nici dacă va putea fi luat în îngrijire de mătușa sa ori va trebui să rămână în îngrijirea statului italian. Din fericire pentru el, cu ajutorul avocatului Gianluca Trabalza și datorită implicării Asociației Românilor din Italia, Gabriel a ajuns în România, alături de mătușa sa și familie.

”A spus cu voce tare că e supărat pe Iisus pentru că nu mai are tată de ceva vreme și pentru că anul trecut, mama și sora lui mai mică au murit într-un tragic accident de mașină. Și a spus că se simte răvășit în interior și că inima îi e sfâșiată în bucăți. Îi este așa de dor de mamă, încât simte că înnebunește. Și se roagă la Dumnezeu ca să-i aducă mama și sora înapoi sau să-l ducă pe el cât mai repede la ele”, scria pentru presa italiană mama unui copil de la școala pe care o frecventa Gabriel. Povestirea femeii a muiat inimile multor persoane.

Cazul copilului a fost preluat de avocatul italian Gianluca Trabalza, care, alături de Cristian Nuc, vicepreședintele Asociației Românilor din Italia, a rezolvat în câteva luni transferul de la casa de copii către familia mătușii, care locuia în România, dar care imediat după accident a venit în Manfredonia pentru a fi alături de nepot. A fost ajutată să închirieze o casă, să aibă cele necesare traiului, doar pentru a fi alături de Gabriel, grav afectat de pierderea mamei și a surorii sale.

În urmă cu două săptămâni, copilul a plecat împreună cu mătușa lui către România. De acum înainte va locui împreună în noua familie, lângă Drobeta Turnu Severin.

”De foarte mare ajutor ne-a fost și domnul consul Dan Ștefănesa, de la Consulatul General al României la Bari, care a fost alături de noi în demersul de a-l ajuta pe copil să stea alături de familia mătușii lui, în România și doresc să îi mulțumesc pe această cale. Totodată aș vrea să amintesc și contribuția deosebită pe care au avut-o în îngrijirea copilului cei de la Casa Famigliare Speranza, din Manfredonia, împreună cu avocatul Antonia Messina., ne-a declarat Cristian Nuc, de la ARI.

Reamintim că, mama lui Gabriel, împreună cu bebelușul ei, o fetiță de numai câteva luni, au sfârșit în mod tragic, într-un accident petrecut în Italia, în localitatea Manfredonia din provincia Foggia. Anul trecut, luna octombrie, Petronela Alecsa se afla într-o masină, împreună cu fetița sa de numai câteva luni. Un șofer italian, au povestit martorii oculari, ar fi intrat în plin în mașina cu români, spulberându-i, pur și simplu. Petronela și fetița, pe care o avea în brațele sale, au murit în urma impactului violent, fiind scoase cu greu dintre fiarele contorsionate.

Andi Rădiu

Pentru cazuri asemănătoare puteți apela AICI.

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Despre acest caz mai puteți citi aici:

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sechestrați în propriile curți după asfaltarea unui drum: «Ne-au construit un zid de un metru şi jumătate în faţa porţilor»

Patru români decedați în Italia datorită căldurii teribile, o femeie a murit chiar de ziua ei