A fost campioană mondială la canotaj şi medaliată cu aur la diferite concursuri internaţionale. Ajunsă în Italia, a încercat să-şi continue activitatea sportivă şi a reuşit să câştige câteva medalii. A muncit ca babysitter, apoi a devenit coafeză. În prezent trăieşte lângă Roma, cu speranţa că într-o zi va putea să formeze un grup de copii români cărora să le fie antrenoare.
Isabela Onofrei are 29 de ani şi este originară din Roman, judeţul Neamţ. Locuieşte în Italia, în localitatea Montelibretti, la circa 40 de km de Roma, împreună cu familia, de mai bine de opt ani. A lucrat la început ca baby-sitter, iar acum este coafeză. Dar dragostea pentru sport este la fel de mare ca pe vremea când participa la concursuri internaţionale şi câştiga medalii de aur.
A început canotajul de la vârsta de 15 ani. Deşi originară din Roman, a făcut şcoala la Orşova, la un liceu cu profil sportiv. "La vârsta de 15 ani am fost selecţionată, de pe băncile şcolii, de către o antrenoare de canotaj din Orşova, pentru a mă pregăti în acest sport în cadrul clubului sportiv nautic din acea localitate. Părinţii au fost de acord, deşi distanţa de casă era foarte mare. Acolo am început aventura mea în marile competiţii internaţionale."
În 1997 a început antrenamentele şi şcoala la Orşova şi după numai doi ani a ajuns în lotul naţional de juniori la canotaj, moment care i-a adus cele mai mari satisfacţii, printre care şi cucerirea medaliei de aur la campionatele mondiale de juniori de la Plovdiv, din Bulgaria. "Am muncit mult în anii petrecuţi la liceul sportiv din Orşova. Învăţam mult şi în paralel participam la antrenamente. Antrenamentele erau uneori şi de trei ori pe zi, epuizante, dar în momentul în care îţi place ceea ce faci, poate fi oricât de greu. Se pare că m-am antrenat foarte bine şi am fost sârguincioasă din moment ce, în 1999 am fost selecţionată de către antrenoarea Cristina Maliş, pentru lotul naţional de juniori. Am participat la câteva campionate internaţionale, la care am obţinut medalii de aur. Unul dintre acestea a fost la Brno, în Cehia. Aceste concursuri anunţau succesul de la campionatele mondiale ce aveau să fie în luna august al aceluiaşi an, la Plovdiv, în Bulgaria. Atunci am participat şi am obţinut medalia de aur, la 8 plus 1. Ce să spun… nişte amintiri nemaipomenite."
“Am învăţat de la inegalabila Elisabeta Lipă”
Din diferite motive, legate de transferul la clubul Dinamo, Isabela decide să rămână în Italia, după campionatul mondial "under 23", desfăşurat la Genova. "După succesul de la campionatele mondiale din Bulgaria, au urmat alte concursuri şi evident, foarte multe antrenamente. În tot acest timp am avut ocazia să le cunosc pe marile canotoare, cum ar fi inegalabila Elisabeta Lipă, de la care am avut foarte multe de învăţat. Am sperat în tot acel timp că voi putea să mă transfer la un club de elită din capitală, cum ar fi la Dinamo, pentru că acolo aveam şansa unui salariu, precum şi participarea la concursuri din care puteam să câştig nişte bani, să mă pot întreţine. Deşi cariera mea mergea înainte, nu am reuşit acest lucru. Am fost selecţionată din nou la naţionala "under 23" şi am participat în anul 2003 la alt campionat mondial, de astă dată în Italia, la Genova. Acolo nu am câştigat nicio medalie, am terminat pe locul 7. {i datorită eşecului şi a gândului că nu voi putea continua la Dinamo, am decis să rămân în Italia, acolo unde deja era sora mea, la Roma."
Canotaj la Settebagni, lângă Roma
În Italia, Isabela încearcă să-şi ducă mai departe pasiunea pentru sport şi se înscrie la un club, participă la concursuri şi câştigă medalii de aur. În paralel este nevoită să muncească ca babysitter, dar face şi o şcoală de hair styling la Roma. În prezent are o slujbă de coafeză.
“Soţul meu a făcut tot posibilul să mă facă să practic din nou canotajul şi a luat legătura cu un club de la Settebagni, de lângă Roma. Am început din nou să practic canotajul, în echipă de doi, împreună cu o italiancă. Am participat la diferite concursuri, fie la ergomentru, fie pe apă. La concursurile pe apă, care au avut loc la Piedilugo sau Lacul di Vico, am obţinut primul loc şi medalii de aur. Nu am mai continuat, pentru că nu mi-a plăcut deloc atitudinea antrenorului. Am renunţat, cu speranţa că totuşi până la urmă voi putea găsi un club unde să mă pot antrena şi să pot practica acest minunat sport. Speranţă încă am, deoarece vârsta încă îmi permite să reintru în circuitele serioase de înalt nivel. Viaţa merge înainte însă şi a trebuit să îmi găsesc de lucru. Am făcut o şcoală de hairstyling la Roma, timp de doi ani şi în prezent lucrez pe cont propriu, ca şi coafeză. Am lucrat şi ca babysitter, trebuia să mă întreţin."
Visul Isabelei nu e doar de a intra din nou în competiţii, ci şi de a avea posibilitatea de a antrena copii români pentru acest sport. "Cred că ar fi unul din visele mele cele mai mari care mi s-ar îndeplini. Să antrenez copii pentru acest sport complex, frumos şi care îţi poate da multe satisfacţii. Nu e plătit ca fotbalul sau tenisul, dar e un sport de elită. Aş antrena copii români, dar e nevoie de un proiect, de fonduri pentru aşa ceva. Mulţi copii ai românilor din Italia nu au posibilitatea să mergă să practice un sport, pentru că sunt costuri mari. Dar un asemenea proiect, le-ar da posibilitatea ca măcar în weekend să-l practice. Sper ca cineva să ne ajute până la urmă."
Andi Rădiu