Florina Cazacu, fiica muncitorului ars de viu de un patron italian, care a scris o carte despre această tragedie împreună cu laureatul Nobel, Dario Fo (care a fost susținătorul lui Beppe Grillo), nu acceptă ”jocul țapului ispășitor”.
”Credeam că după primele ore, după o zi, după protestele multora, se va ajunge la o rectificare, la scuze. Dar nimic. Care este obiectivul lui Di Maio? Să țintească sus luând în vizor românii? A transformat câteva informații ale ministerului român de interne în altceva, dezlănțuind o campanie împotriva comunității române”.
Florina și Fo au scris povestea inginerului Ion, devenit din necesitate faianțar în Italia și care a fost ars de viu de angajatorul său, italian, pentru că și-a cerut salariul. ”Sunt dezamăgită pentru că am văzut mereu M5S ca un suflu nou în politica italiană, cum îmi spunea și Dario Fo, însă Di Maio prin cuvintele sale a infirmat toate acestea. Aș vrea să-l întâlnesc față în față pe Di Maio și să-l întreb ce ar trebui să-i răspund fiicei mele când mă întreabă de ce asasinul bunicului său este liber după o pedeapsă înjumătățită”, a spus Florina la Askanews.
Povestea lui Ion, spusă în cartea ”Un om ars de viu”, este cea a mii de lucrători ilegali pe care Fo și Florentina au vrut să o povestească pentru ca tragedia să nu se repete.
”Este necesară o reformă a justiției care să pedepsească vinovații de orice naționalitate – a declarat Florina. Nu justific violența, însă nu se pot băga toți în aceeași oală, fiindcă tatăl meu a fost ucis de un italian și nu mi-am permis să cataloghez familia sa sau o țară întreagă drept o masă de infractori”.
Pentru omorul comis în 2000 a fost condamnat Cosimo Iannece, fostul său angajator, liber după zece ani de închisoare. ”Dacă aș gândi ca Di Maio, nici nu ar trebui să-i vorbesc acum că umblă liber prin localitate – a subliniat Florina referindu-se la asasinul tătălui ei. Însă am reușit să mențin distincția între violența asasinului și oamenii lui, necatalogând întregul popor drept delincvenți”.
«Di Maio face o eroare generalizând: aplică caracteristicile unui individ întregului popor. Fiica mea are 12 ani și are cetățenia română, trăim de ani de zile la Gallarate: de ce trebuie să fie privită ca o delincventă? Dacă ar fi să folosesc aceeași măsură utilizată de Di Maio, ar trebui să cred că toți italienii sunt asasini, precum Cosimo Iannece, asasinul tatălui meu. Și în schimb nu, nu gândesc așa. Nu am făcut-o atunci, când eram o adolescentă de 17 ani răvășită, nu o fac acum, când am devenit adultă, am ales Italia ca țară a mea», a spus la Varese News.
«Di Maio a uitat promisiunile făcute cetățenilor și se comportă astăzi ca un politician expert. Astăzi problema este încrederea în justiție, care a început să lipsească multor italieni: nu există din partea mea așa cum nu e din partea a mulți alții, este o opinie unanimă. Aceasta este problema, în schimb între timp Di Maio mută atenția asupra a altceva, indică un inamic: avea dreptate Dario când spunea că pentru a face carieră în politică și în palatele puterii trebuie să ai un inamic de utilizat în momentele de dificultate.
Probabil deputatul Di Maio crede că comunitatea românească poate fi utilizată ca un instrument de putere. Însă rasismul în Italia este o infracțiune».