in

Florența, două românce, medic și asistentă, în prima linie în organizarea unei unități de urgență: ”Suntem gata de start. Cu tot sufletul”

Sunt asistent șef  și lucrez în blocul operator al unei clinici private de chirurgie dermatologică, medicină estetică și chirurgie  plastică din Florența. Anul trecut am decis să îmi continui cariera și visele profesionale lucrând cot la cot alături de un alt medic român în Italia, Dr. Gabriela Vasilescu, medicul chirurg coordonator al clinicii.

Cu Gabriela am cunoscut satisfacțiile multor intervenții de succes, am cunoscut speranțele multor oameni, am cunoscut și partea „de dincolo” de spitalele de stat. Am mers alături de Gabriela la bine și la foarte bine, am plâns împreună de fiecare dată când am făcut și voluntariat, am râs când am tras o linie la sfârșit de lună și am văzut cazuri de succes. Am trăit și trăim fiecare clipă împreună. 

Până a explodat criză COVID…

Ca orice cetățean responsabil, am decis să suspendăm activitatea privată a clinicii, să programăm intervențiile chirurgicale la o dată încă  nedefinită și să ne înscriem pe listele de voluntari ale Protecției Civile și ale Regiunii Toscana. După foarte puțin timp am fost chemați. Am fost desemnate să participăm la organizarea în regim de urgență al unei unități spitalicești în apropierea Florenței și mai precis la Prato.

Atunci am intrat într-o nouă misiune: locul nostru este între medicii și personalul sanitar care lupta pentru societatea care ne-a dat șansa să ne dezvoltăm și să profesăm atât de frumos. Am fost desemnate să organizăm în regim de urgență o unitate de urgență în apropierea Florenței.

În 24 de ore, Gabriela a făcut medicilor, noi absolvenți, training în medicină de urgență și în procedurile de triage și acceptare. Viitorii medici specialiști, cu o dorința extraordinară de a profesa, au răspuns și ei apelului că voluntari. Am găsit în ei aceeași sclipire care o aveam și noi cu mult timp în urmă. Caracterizați de timiditatea celor care abia au susținut examenul de stat, tinerii medici și-au pus timpul, cunoștințele și viață la bătaie pentru a reuși  împreună să ieșim din acest coșmar.

Am organizat materialele de consum, procedurile, spațiile de lucru. Suntem gata de start. Cu tot sufletul. Și mândri că suntem români, lucru pe care îl susținem  dimineață, la prânz și seară, ori de câte ori credem că pierdem speranța. Românii nu pierd speranța. Cu umilință, modestie și dedicare, cu toții vom reuși să ajungem la acel „mâine”. Nu contează cum vom ajunge dacă suntem sănătoși și fiecare dintre noi contribuie la acest „mâine”. Pentru că acest „mâine” va veni. Și vom fi cu toții împreună să ne bucurăm de el.

Nimic nu va mai fi că înainte. Cu toții ne-o spunem de atâtea săptămâni. Trăim de pe o zi pe altă cu speranța că vom reuși să ne vedem ieșiți din această criză și să ne urmăm drumurile, fiecare în parte, care mai bine, care mai puțîn bine, dar fără panică, fără stresuri de proximitate, fără restricții. Am fost învățați să fim liberi și abia acum reușim poate să apreciem ce înseamnă libertatea. În contextul în care nu știm la ce anume ne vom întoarce când totul se va termină, avem un singur scop: să ajutăm, fiecare cu ce putem, să ajungem la ziua de „mâine”. Acel „mâine” în care speranța să nu mai fie șoptită…

Olivia Tudor, Florența

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.es/haos-total-in-romania-erori-in-cascada-spitalele-pica-unul-cate-unul-medicii-se-imbolnavesc-lipsurile-sunt-majore/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Klaus Iohannis a vorbit cu Sergio Mattarella la telefon, în această seară palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile Italiei

Prins că a furat din casa actriței Gina Lollobrigida. Român arestat după ce i s-au găsit ceasuri și bijuterii ce aparțineau faimoasei artiste