Federico Faverio s-a născut la Como în 1984. Absolvent la „Universita della Svizzera italiana” din Lugano (Elveția) cu teza de licență „Automobile Dacia: la Romania da regime a on line”, tânărul italian a adunat un bagaj impresionant de informații despre cea mai populară mașină de la noi.
Nu s-a oprit doar la pasiunea sa pentru mașini, care l-a ajutat să-și găsească de lucru la Londra, dar vizitează deseori ca voluntar România.
Iată cum a ajuns Federico să viziteze România: «Un grup de prieteni din Asociația Colegiului Gallio din Como care au păstrat contactul cu părintele Lorenzo „Lollo” Marangon, profesorul nostru de liceu, mi-au povestit despre Târgoviște.
Părintele Lollo era din 2008 la Fundația Casa Miani a Congregației „Părinților Somaschi” din Târgoviște care adăpostea copiii și tinerii cu situații dificile familiale din Dâmbovița. Prima mea vizită a fost în aprilie 2010.»
Federico a contribuit apoi la conceperea proiectului „Primăvara Româneasca”, în cadrul unei asociații italiene numite „Onlus Primavere del Mondo” (www.primaveredelmondo.org). „Primăvara Românească este un proiect de sprijin pentru casa Miani, centru de primire pentru minorii aflați în dificultate de la Târgoviște.
Cu sprijinul Ambasadei Italiei și a Institutului Italian de Cultură Vito Grasso din București, au fost organizate multe evenimente. «Activitatate cea mai importantă a voluntarilor, în afara strângerii materialelor de primă necesitate pentru susținerea tinerilor a fost prezența noastră alături de ei. Când era posibil, la sfârșit de săptămână, sau în perioadele de vacanță voluntarii mergeau la Târgoviște pentru a sta cu copiii de acolo: încurajându-i la școală, gătind împreună, ieșind în oraș, vizitând muzee, organizând mici excursii. Sunt voluntari care și-au petrecut întreg concediul așa.»
Federico Faverio, cum îți imaginai România și ce ai descoperit când ai ajuns acolo?
«Nu pot nega și chiar am scris acest lucru în introducerea tezei mele de licență: prima dată eram foarte îngrijorat că merg în România. Am fost „târât” de către primii voluntari, după repetate solicitări, cu ocazia unei scurte călătorii la sfârșit de săptămână, pentru a mă întâlni cu ambasadorul italian de atunci de la București, Mario Cospito, și pentru a-l revedea după mult timp pe părintele Lollo. Temerile mele erau mai mult legate de faptul că nu mai vizitasem niciodată Estul Europei și că habar nu aveam ce aș fi găsit odată ajuns.
Complice a fost faimosul vulcan islandez Eyjafjöl care a întrerupt legăturile aeriene în toată Europa, șederea mea la Târgoviște fiind prelungită cu câteva zile. În acest mod am putut aprofunda de aproape realitatea românească. Observând îndeaproape munca preoților Somaschi, a educatorilor, a voluntarilor și parcursul formativ de creștere a copiilor, în afara ajutorului dat direct numeroaselor familii din Dâmbovița, m-au emoționat.
Datorită entuziasmului, atunci am reușit să concretizăm proiectul „Primăvară Românească„. Ne-am apucat imediat de lucru. În acele zile am realizat o grădință de legume pentru o familie din zonă și un teren de fotbal lângă fundație.
Această neașteptată experiență ne-a determinat să ne reîntoarcem fascinați de România și în mod serios intenționați să concretizăm ceva bun. Teritoriul românesc este intradevăr un spațiu de descoperit care rezervă surprize din orice unghi.
Ceea ce nu mă așteptam a fost să descopar contrastele acestei țări, precum și cum se dezvoltă și se schimbă. Cu succesivele călătorii, uneori cu avionul și când era posibil cu mașina până la Baia Mare și Târgoviște, dar și la București sau Constanța, am putut să înțeleg că teritoriul este variat.
Într-o călătorie împreună cu părinții mei, de exemplu, descoperirea frumuseții Sibiului sau a Cetății din Alba Iulia. Au fost experiențe care îți taie răsuflarea, cum este condusul pe Transfăgărășan.
Facilitatea deplasării în România este dată și de limbă. Pentru noi, italienii, este foarte ușor fiindcă sunt multe asemănări, dar și pentru că multi români vorbesc italiana.
Îmi amintesc că primul cuvânt învățat a fost „pui „ la self-service-ul din Otopeni și acum, după ce am citit mult în românește pentru lucrarea de diplomă, îmi place să mă antrenez ascultând radio via web sau să citesc Gazeta Românească la care sunt abonat și care mi-a fost deosebit de utilă prin câteva articole publicate care se refereau la Dacia.
Aș vrea să amintesc că la întoarcerea în Como din prima aventuroasă călătorie, câteva ziare locale au scris despre experiența noastră și cum ne-am ocupat timpul în așteptarea redeschiderii rutelor aeriene. Declaram că am reușit să ne întoarcem din România, dar nu cu totul, fiindcă ne-a rămas gândul și afecțiunea la fundație.»
De ce ai ales pentru teza ta de licență mașina Dacia?
«În 2010, în timp ce lucram la o agenție de comunicare din Varese, am început un master în Media Management la Universitatea Elvețiană italiană din Lugano. La sfârșitul studiilor pentru teza de licență, am vrut să împac plăcutul cu utilul: mașinile și România. Deci, care temă dacă nu automobilul românesc prin excelență?
M-a convins apoi o frază citită în revista Quattroruote, care definea astfel mașina Dacia: „un caso unico nello scenario automobilistico mondiale”. Acest studiu mi-a dat ocazia să aprofundez istoria țării și pentru acest motiva am ales titlul tezei „Automobilul Dacia: România de la regimul comunist la on-line”, dar și pentru a cunoaște raportul secular dintre România și Italia care se bazează pe mai multe aspecte cum ar fi culturale, sociale sau economice.
Un lucru pe care puțini îl știu mi-a plăcut să-l amintesc în teză este emigrația italiană în România, în particular cea din secolul XVIII-lea. Titlul conține astfel două aspecte legate de Dacia: pe de o parte automobilul a fost dorit de regim și deci a făcut parte integrantă din societatea și cultura României și pe de altă parte care se referă la prezent, un brand care comunică prin mijloace moderne de informare și difuzare și deja de doi ani de la debut, mai întâi în Italia și apoi în alte state, vânzarea on-line a modelelor create.»
Ce probleme ai întâmpinat?
«Problema cea mai mare pe care am avut-o a fost carența bibliografiei. Există doar o carte din 2009 „Renault și Dacia, de 10 ani împreună”, îngrijită de Dan Vardie, președinte Automedia, care atinge istoria Daciei cu ocazia aniversării unui deceniu de la cumpărarea de către Renault. Această lipsă de bibliografie m-a stimulat.
În plus, era foarte interesant studiul, fiindcă tehnicile de comunicare utilizate de Dacia sunt unice, cu utilizarea ironiei în publicitate. O tehnică riscantă, dar utilizată în acest caz cu multă inteligență și o extraordinară execuție.
Am ales tehnica interviului, după ce am cerut acordul profesorilor mei. Această soluție, evident mai lungă ca timp, mi-a permis să cunosc personal multe persoane principale implicate în succesul Dacia.
I-am întâlnit pe Dan Vardie, pe directorul Quattroruote, Carlo Cavicchi, dar și experți în marketing, ca Vicky Gitto. Am discutat cu responsabilii concesionari din Elveția, Italia și România, cu șeful departamentului comunicare Dacia din România, Silviu Sepciu.
I-am intervistat pe Patrick le Quément, care pentru 22 de ani a fost director design Renault și prima persoană care a crezut în proiectul „mașina de 5.000 euro – Logan”, președintele de atunci Renault, Louis Schweitzer, care a influențat destinul modernei Dacia.
Pentru aprofundarea raportului dintre Italia și România, m-am întâlnit cu ambasadorul Cospito, cu consulul general la Milano, George Bologan și cu Adrian Dimache, secretarul general al Camerei de Comerț Italiană în România.
Am făcut 11 ore de înregistrări, în total 150 de pagini de transcrieri și traduceri, dar cel mai important, „m-am scufundat” în cultura și societatea de unde provine Dacia, mi-am petrecut un concediu mai lung la Târgoviște, la fundație, la București sau Mioveni.
Rezultatul a fost o teză de cercetare de 333 de pagini, datorită căreia imediat am avut o oportunitate de lucru în Anglia. Rămân în continuare activ și în strict contact cu voluntarii de la Târgoviște.»
Ce viitor va avea acest automobil în Europa?
«Dacia din iunie 2013 se vinde și în Danemarca, concluzionând propria expansiune în Europa.
De un an se vinde în Anglia, cu volanul pe dreapta, înregistrând succes, în Franța, prima Logan Berlina, puțin apreciată în piața occidentală, a fost o alegere de tendință în care mulți s-au regăsit.
Fenomenul Duster are și astăzi un succes important. În câteva luni Dacia a renovat întreaga gamă de produse și a introdus altele noi, garantând mereu gusturile și exigențele publicului, asigurându-și succesul vânzărilor.
Viitorul va sta în bravura lor de a menține dinamic brandul și de a-l apropia de public, pentru că factorul preț nu este unicul motiv pentru alegerea acestei mărci. Va depinde apoi de condițiile economice din celelalte state și de ceea ce concurența va fi în stare să facă.
Trebuie subliniat că Dacia este în România un pion al unei multinaționale cu mai multe branduri și cu diverse obiective în vânzari. Acesta este motivul pentru care, anul trecut, pentru prima dată au existat Dacii produse în afara României sau chiar găsim aceleași modele cu o marcă diversă de Dacia.
În lucrarea mea de licență subliniam succesul Daciei nu doar din cauza prețului dar și, așa cum am mai spus, capacității de comunicare bine și în mod ironic, de exemplu fraza: „Dar noi vrem să cheltuim mult mai mult!” din spot-ul publicitar TV al mașinii Duster, spot de care își aduc aminte foarte mulți, deși au trecut câțiva ani de la difuzarea lui.
În plus trebuie ținut cont și de faptul că și consumatorul s-a schimbat, este mai atent și se informează mai mult cu ajutorul Internet-ului. De asemenea, și societatea, complice fiind momentul ulterioarelor restricții economice, a condus oamenii spre alegeri diferite și de aici nașterea mărcilor definite acum „low-cost” sau „smart buy”.
Speranța că și firma mamă Renault va continua să opteze pentru producere la Mioveni, va fi fără îndoială legată de capacitatea României să ofere, printre altele, infrastructură, căi ferate, străzi și autostrăzi pentru a deveni o țară tot mai competitivă.
Aceleași riscuri par să fie și în Italia, chiar dacă pentru cauze diverse. Prof. Ing. Giampero Mastinu, intervievat de mine, a declarat: „Fără îndoială, automobilul este unul dintre obiectele cele mai complexe pe care umanitatea l-a conceput (…). Este imaginea timpului nostru, de cum reușim șă administrăm societatea, fiindcă producerea implică toate activitățile umane. Deci a construi un automobil înseamnă a ști să faci să funcționeze o societate.»
Ce povestești prietenilor tăi italieni despre România?
«Prietenilor, colegilor de master sau colegilor de la lucru le-am propus mereu să vină și să descopere. Satisfacția mea este că toate persoanele invitate la Fundația din Târgoviște au repetat vizita, ceea ce înseamnă că se întâmplă ceva „magic”.
Ne putem lăuda că am dus peste 100 de persoane în România, chiar și consilieri comunali din Como și din regiunea Lombardia, dar și pe Nicolo Bongiorno, fiul cel mare a lui Mike Bongiorno, cu care am devenit colaboratori și amici.
Sfatul meu este să viziteze acum fiindcă se poate încă înțelege trecutul recent al acestei țări. Condițiile de drum se îmbunătățesc, blocurile sunt restructurate și Daciile 1300 încep să se împuțineze, făcând spațiu unor mașini mai noi.
Mi-a plăcut mult cartea lui William Blacker intitulată „Pe drumul fermecat”; acest englez care a ales să trăiască în România a înțeles evoluțiile societății românești. Mi-ar place ca cititorii dumneavoastră să dea o mână de ajutor fundației din Târgoviște și să participe la proiectul „Primăvara românească”.»
Crina Suceveanu