O familie de români este blocată de trei săptămâni într-o localitate din Italia aproape de graniţa cu Austria. Locuiau la Brescia, dar au rămas fără muncă, din cauza crizei, nu mai au bani pentru a supraviețui și ar vrea să ajungă în România, scrie Vremea Nouă.
Au fost daţi afară în 6 aprilie din locuinţa închiriată în Brescia și au încercat să găsească o posibilitate de a ajunge acasă.
Au dormit mai multe nopţi într-o gară din Tarvisio, iar primarul acelei localităţi şi-a făcut milă de ei şi le-a găsit un loc de cazare, pentru câteva zile.
Proprietarul imobilului în care au fost cazaţi temporar le-a spus că nu îi mai poate ţine.
“Stăm cu bagajul pregătit şi vom ajunge din nou în gară. O maşină ne-a cerut 700 de euro, ca să ne ducă până la vama Nădlac, dar noi nu avem aceşti bani”, a declarat huşeanca Mihaela Popă, 39 de ani.
“Noi vrem să ajungem în România, la Huşi. Atât vrem. De la ambasadă ni s-a spus că nu are cum să ne ajute, dar ştim că pentru alţii au pus maşini care să îi aducă în tară. De asta sunt aşa de supărată şi disperată…
Nimeni nu ne ia în seamă. De trei săptămâni stăm pe drumuri, prin gări. Ambasada şi Consulatul nu fac nimic pentru nişte necăjiţi. Ne-am făcut testele de coronavirus şi am ieşit negativ. Vrem doar să ajungem toţi trei acasă. Atât”, a spus, plângând, Mihaela Popa.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ