Preotul Vincenzo Taraborelli este unul dintre cei 9 exorciști de la Roma, 250 în total în toată Italia. După dispariția exorcistului-şef al Vaticanului, părintele Gabriele Amorth, padre Vincenzo a rămas punctul referință al luptei cu diavolul: «Am rămas numai 9, ne trebuie mulți alții, ar fi nevoie de alți preoții ca mine pentru a veni în întâmpinarea a foarte multe familii».
Părintele Amorth, exorcistul șef al Vaticanului, a murit în urmă cu aproape doi ani, pe 16 septembrie. Amorth, care a făcut peste 160.000 de exorcizări, a murit la vârsta de 91 de ani.
Exorcizarea constă într-un ritual de „alungare a demonilor” din persoane considerate posedate, de către un cleric, în general prin rugăciune.
Amorth a fondat şi Asociaţia Internaţională a Exorciştilor în anul 2000, organizaţie care cuprinde peste 250 de exorcişti din 50 de ţări, şi care a fost recunoscută oficial de Vatican în 2014.
Preotul Vincenzo Taraborelli este unul dintre cei 9 exorciști de la Roma
Printre altele, părintele Amorth a avertizat părinţii să nu-şi lase copiii să citească seria de cărţi „Harry Potter” – deoarece „face o distincţie falsă între magia albă şi cea neagră, deşi aceasta nu există deoarece orice tip de magie este practicată în numele diavolului – sau că yoga este un ritual satanic, deoarece ar duce la practicarea hinduismului, una din religiile estice „bazate pe o credinţă falsă în reîncarnare”.
Padre Vincenzo este considerat moștenitorul lui Amorth. Imaginile îngerilor, cei buni, umplu încăperea în care părintele Vincenzo se dedică în fiecare zi alungării singurului înger rău, Satana, din inimile oamenilor.
Un crucifix mare atârnă deasupra biroului din centrul camerei unde el îi primește, într-o biserică la doi pași de Vatican. Și unde coada de oameni în așteptarea de a fi primiți de sarcedot e mereu lungă: «Însă eu pot primi maxim circa treizeci, între dimineață și seară – spune părintele Vincenzo pentru Corriere della Sera. Ar fi nevoie de alți preoți ca mine pentru a veni întâmpinarea nevoilor atâtor familii care mă caută».
Are ochi pătrunzători, vorbește puțin. Este un călugăr carmelit și povestea sa religioasă începe în 1963. A fost și paroh timp de 18 ani în trei parohii din centrul Italiei și din 1991 desfășoară ceea ce el numește «serviciu» de exorcist în eparhia din Roma.
«Noi putem face exorcizări numai cu autorizația Bisericii, fiindcă dreptul e numai al episcopului, și el este cel care poate delega». Arată astfel scrisoarea de delegare – atârnată în camera lui – care poartă semnătura cardinalului Camillo Ruini.
Dar cum a descoperit că are aceste «puteri» de alungare a diavolului? «Nu sunt ”puteri” – răspunde – e numai un serviciu pe care eu pot să-l fac pentru că am primit această delegare, tocmai în virtutea dreptului canonic».
«În fiecare zi întâlnesc foarte multe persoane suferinde, neîncrezătoare, confuze, tulburate, agitate, persoane care au nevoie ca cineva să le ajute, ilumineze, asculte. Multe au căzut în mâinile unor vraci, vrăjitoare, prezicători, parapsihologi care au profitat de ele pentru bani, oferind false soluții problemelor lor, chiar înrăutățindu-le, deoarece magia este tocmai terenul demonului. Eu încerc să le dau tuturor un mesaj de speranță și încredere. Există carență de spiritualitate, de unitate familială. În această lume ne gândim prea mult la bunurile materiale».
Victimele demonului
Părintele Vincenzo primește oamenii și uneori numai le dă o binecuvântare. Dar cum face să recunoască că o persoană este victima demonului și nu a vreunei boli, poate psihologică? «Semnul cel mai mare al ”posesiei” este refuzarea sacrului – spune părintele Vincenzo – adică un sentiment puternic de rebeliuni când încep rugăciunile sau pun mâna pe cap. Există și semne particulare și recognoscibile în ochi, în minte și chiar în stomac. Ritualul roman enumeră câteva criterii care ar trebui să-i permită exorcistului să știe cine este cu adevărat ”posedat”: de la vorbirea de limbi necunoscute la relevarea unor lucruri ascunse sau îndepărtate pe care persoana nu le poate ști».
Să vorbești de «diavol» în 2016 pare absurd. Este dificil să crezi în existența sa.
Însă, potrivit părintelui Vincenzo, «cauzele acestei ”incredulități” vin de departe, din slăbirea Credinței, din multă uitare sau din îndepărtarea de învățăturile Bisericii. Isus a dat un îndemn precis: ”alungați demonii, vindecați bolnavii”. Însă astăzi dorința de a dori să apărem moderni ne determină să refuzăm credința în diavol considerând-o reziduu al Evului Mediu și semn de regresie intelectuală. Însă cei care îi neagă existența se așază în afara învățăturilor biblice».
Astăzi demonul este foarte activ, potrivit lui, găsind teren fertil tocmai în slăbirea credinței și în superstiție. «Credințele magice și superstițioase sunt o cale care permite acestor forțe ”demonice” să ne subjuge tot mai mult.».
Semnele posesiei
La Udine trăiește o altă legendă a exorcismului, părintele Elio Nicli. Acum are 80 de ani, este obosit, nu se simte bine și nu mai are energie să facă acest tip de ritual, foarte solicitant. Dar, pentru cei care îi cer, încă dă binecuvântări.
«Răul, Diavolul, Cel Rău, nu au dispărut. Au existat întotdeauna și astăzi, fără dogme, cu persoane atee, cu tot mai puțină credință, Satana este tot mai prezent și puternic. Știți care e secretul lui? Acela de a se preface că nu există. Se ascunde, nu se descoperă. Astfel nimeni nu crede că există. Însă el lucrează și acționează chiar mai mult în persoane, pentru a le lua sufletul, ca să nu mai ajungă în rai», spune preotul pentru Il Gazzettino.
«În 20 de ani de exorcist m-am ocupat de multe cazuri: cazurile de posesie adevărată pe care le-am întâlnit au fost mai mult de zece. Mult mai numeroase sunt cazurile de infestare, adică primul ”pas” al Diavolului, când sosește cu zgomote stranii în casă, cu mirosuri stranii, când auzim ca și când cineva ar merge prin casa noastră dar nu e nimeni. Apoi, faza următoare, de cucerire a sufletului, este obsesia: gânduri obsesive, cum de exemplu un sentiment de persecuție, frica care nu te părăsește niciodată legată de trădarea soțului sau a soției, credința că toți avem ceva cu tine, sau cu familia, sau cu țara. Obsesii. Apoi sunt chinurile Diavolului: dureri fizice, suferința corpului. Și ultimul pas care este posesia propriu-zisă, când Răul, întocmai, intră literalmente în posesia unei persoane care apoi poate avea o forță supraomenească, vorbi mai multe limbi, limbi niciodată cunoscute, niciodată auzite, vechi. Acela este stadiul cel mai complex de tratat. Însă se poate face, cu multă credință, cu o bună pregătire, cu ajutorul și voia Domnului».
«Cuvintele mele pot părea medievale, dar nu sunt astfel. Diavolul există. Așa cum există Binele. Numai că majoritatea preoților Bisericii Catolice nu mai cred. Nu se mai face binecuvântarea locuințelor, nu se mai fac rugăciuni, imaginile sacre au dispărut din locuințele noastre. Pare un lucru învechit, de nebuni. Dar nu e. Am căzut în amăgirea Diavolului, care lucrează acum fără control, tot mai mult în această societate fără valori, fără credință, fără referințe».