Mulți dintre noi am petrecut măcar câteva ore la un consulat al României din Italia. Mulți veniți de la sute de kilometri, înarmați cu răbdare și bani, taxele fiind piperate. La consulatul din Catania ar trebui să vină cei din Puglia, Basilicata, Molise, Calabria, Sicilia. Adică de la distanţe de sute de km.
Mulți dintre noi se plâng de personalul consular, de taxe, de cozi. Personalul consular face tot ce poate, cu mici excepții, taxele încă sunt mari, iar cozile sunt formate de mulți neglijenți cu propriile documente de identitate. Nu avem cultură civică. Sunt frecvente criticele aduse consulatelor, reale, unele exagerate… Dar există și consulate care funcționează așa cum trebuie.
Consulatul de la Catania este curat, scaune peste tot, toaletă impecabilă, personalul consular își face conștiincios munca. Între două ferestre este afișat tabloul cu „Păstrați liniștea și curățenia”.
Formulare
Am fost într-o luni dimineață, la ora 11, la Consulatul din Catania: erau peste 200 de persoane, adulți majoritatea și circa 20 de copii între câteva luni și 7 ani. Deja plecaseră circa 30 de persoane. La un rând se prezentau documentele și se primeau formularele de completat. La un alt rând se depuneau dosarele complete pentru a primi ceea ce aveau nevoie. La un alt rând se efectuau fotografii.
La primirea formularelor, spre exemplu, trebuie să completați cinci formare, pentru transcrierea și înscrierea unui certificat de naștere italian în registrele civile românești, pentru a obține un certificat de naștere românesc. Pentru copiii până în șase luni este gratuit certificatul, dar dacă depășesc vârsta de șase luni costă 150 de euro. Certificatul de naștere românesc se obține în aceeași zi.
*Nota bene: în Italia, un certificat de naștere model internațional ți se eliberează pentru modica sumă de 10 cenți.
Dacă certificatul de căsătorie este italian, mai întâi trebuie transcris în registrele civile din România, deci se obține un certificat de căsătorie românesc, contra unei taxe, evident. Majoritatea însă erau veniți pentru că aveau cartea de identitate sau pașaportul, sau ambele documente expirate. Nu de o lună, ci de un an, doi, trei etc. Fiecare avea o explicație; nu a observat, nu a avut timp, nu a avut bani. „No money, non parti!”.
Fiindcă ultima speranță ar fi fost cartea de identitate italiană valabilă li se spulbera rapid, nefiind valabilă pentru a ieși din Italia și acceptau soluția cea mai ieftină. O procură pe numele cuiva din țară, apropiat, care să le facă o nouă carte de identitate. Fiecare suna la telefon în România, cerea datele din buletin persoanei pe care urmau să o împuternicească, pentru a completa procura. Întocmirea formularelor era un chin.
Mulți scriau la paragraful pe cine împuternicesc pe ei înșiși. „Eu cer, eu dau cu capul!” O nouă coadă, ajungi din nou transpirat, funcționarul îți analizează formularul și îți mai explică o dată că tu ceri ca altcineva să îți facă în România o nouă carte de identitate, apoi îți reamintește de a scrie exact pe formular adresa din buletin, nu cea pe care ți-o amintești tu, etc. O doamnă avea un carte de identitate de Focșani, și două vize de flotant în alte localități. O nebunie curată fiindcă ea insista să-și treacă ultimul domiciliu de flotant.
Din ce în ce mai des se întâmpla că după ce reușeau să completeze proba de completat formularele în confuzia generală își dădeau seama în fața consulului că nu au suficienți bani să plătească serviciul oferit de Consulat. Pentru copiii de până în șase ani se eliberează o foaie de plecare gratis. Așa că, părinții și copiii își făceau aceste foi de plecare, frumos colorate, mai ieftine decât un pașaport, mai ieftine decât o carte de identitate, rapid eliberate, valabile o lună. Ieșeau din consulat victorioși. Erau siguri că în România vor rezolva mai ieftin aceste documente.
Tatuaje
Italienii prezenți la consulat intrau în spirala confuziei. Să completeze un italian un formular în limba română este o aventură. După ce clipește nedumerit, dă două telefoane tovarășei sale de viață, originară din Iași, cu care are doi copii. Mama și copiii nu pot reintra în Italia fără o procură de la el. Convorbirea e scurtă și nu pot să vă redau decât: „vorbește cu o româncă de aici, să-i dai adresa din cartea de identitate, că numele și prenumele tău îl am tatuat pe braț! O doamnă scrie conștiincios adresa și-i răspunde tovărășei de viață: nu știu cât costă, nu lucrez aici, sunt și eu venită să-mi fac acte!”. Se întrerupe legătura și italianul transpirat, cu foița în mână cu adresa și privindu-și un braț pe care sunt tatuate trei nume, își recheamă consoarta care urlă: „ m…… , vieni qua e partiamo insieme, costa meno!!!” Lămurit, omul își adună foile, formularele, pixul și salută gentil pe toată lumea!
Cei care nu rezolvă sunt puțini și nu din vina funcționarilor din consulat. O familie compusă din trei copii dorea să plece în Germania, la tată. Soția nu putea să își ia copiii fără o procură a soțului. După ce lucraseră 8 ani în Italia, el plecase singur în Germania și după un an i-a chemat și pe ei. Doar că fii minori au nevoie de acordul tatălui. Așa că… mai întâi din Germania să primească soția procura din partea soțului. Apoi vor putea să-si reîntregească familia. Dar copiii nu au certificate de naștere românești. Vor putea avea pentru 450 de euro la consulat. Trei certificate de naștere costă 450 de euro. Apoi, alți bani pentru pașapoarte. Femeia era năucă. Era mai ieftin să plece doar cu foaia de plecare în România. Să își facă acolo toate cele și bărbatul ei când o putea să vină în România și să plece toți.
Mai complicat este când nu se mai dă de urma mamei sau al tatălui. Sau când unul dintre ei nu-și dă acordul. Un tată aflat la închisoare în Italia pentru cinci ani, mama cu doi copii nu poate pleca în România fiindcă soțul nu-și dă acordul. Deși Tribunalul de minori italieni și-a dat acordul pentru plecarea mamei și a copiilor în România pentru o lună, în vacanță, femeia nu are curaj să iasă din Italia fiindcă va rămâne în România blocată după-aceea, neavând acordul scris al tatălui. Iar recunoașterea sentinței italiene ar dura mult peste perioada dată de Tribunalul Italian.
Dacă nu se va lua o măsură în Guvernul României, mulți dintre acești copii vor ajunge la mâna statului italian, a serviciilor sociale și va fi foarte greu, dacă nu imposibil să-și mai ia copiii înapoi.
Programul de funcționare este de luni până joi, între orele 9 -15. Abia la ora 16.10 pleacă ultimul solicitant.
Crina Suceveanu
