in

Exclusiv GR/ Calvarul unui român nevinovat, condamnat în Sicilia la 336 de zile de detenţie: “Vreau dreptate!”

Pap Stelian Laurenţiu, un român de 35 de ani, a fost condamnat pe nedrept şi deţinut timp de 336 de zile în Sicilia. Statul italian i-a oferit o despăgubire de doar 31.920 euro. “Am trăit în infern, mi-a murit şi copilul în acea perioadă. Acum vreau doar să mi se facă dreptate!”

Laurenţiu, originar Mangalia, a venit în Italia cu speranţa că poate câştiga ceva bani pentru a-şi ajuta familia şi copilul bolnav. Dar Sicilia nu i-a oferit această oportunitate şi i-a complicat viaţa şi mai mult.

De la un salariu “românesc” de 750 de euro, la unul de 300 în Sicilia

“Am venit direct în Catania, pentru că soţia mea cunoştea pe cineva care a promis că mă va ajuta să-mi găsesc un loc de muncă. După ce am ajuns, a trebuit să aştept două zile, să dorm sub cerul liber până când a venit în sfârşit după mine. Nu mi-a oferit niciun loc de muncă şi a trebuit să încep eu căutările. Părintele Valeriu mă trimisese la un loc de muncă unde mă plăteau 300 de euro pe lună. Cum să accept aşa ceva când eu venisem din România, de la un salariu de 750 de euro ca lăcătuş mecanic naval?”

Fără a încălca legea în vreun fel, a fost arestat şi învinuit de o mulţime de infracţiuni. “Am fost luat şi arestat de poliţie de pe stradă. Dacă ar fi fost o patrulă de carabinieri poate că nu se întâmpla aşa ceva. Ei îşi respectă munca pe care o fac, poliţia e jale cu ea. N-am mai putut rămâne la Caritas să dorm, pentru că refuzasem locul de muncă de 300 de euro pe lună.

“Poliţistul m-a bătut pe umăr şi mi-a cerut actele. A zis că sunt false”

Aşadar, eram în faţa gării, un poliţist m-a bătut pe umăr şi mi-a cerut actele. După ce le-a controlat mi-a spus că am documente false şi că trebuie să-i însoţesc la postul de poliţie. Acolo m-au ţinut o zi întreagă, iar spre seară m-au informat că trebuie să stau la un centru de primire a străinilor până va veni un procuror să verifice dacă documentele sunt valabile sau false. De fapt ei m-au dus la penitenciarul “Piazza Lanza” din Catania.”

45 zile de arest, fără asistenţă medicală

Nu a primit dreptul de a se apăra, ci i s-a comunicat doar pentru ce este anchetat şi ţinut în arest. “După trei zile a venit într-adevăr un procuror, însoţit de un translator şi mi-au comunicat că sunt acuzat de o grămadă de infracţiuni, între care consum şi trafic de droguri şi prostituţie. Nu mi-au dat posibilitatea să spun nimic, ci au menţionat că e inutil să spun ceva, ei sunt acolo doar pentru a-mi comunica de ce eram acuzat.”

I s-au încălcat multe drepturi, cel mai grav fiind acela de asistenţă medicală. “Am fost ţinut în arest timp de 45 de zile, timp în care am cerut cu insistenţă prezenţa unui doctor pentru a mă consulta şi a-mi da medicamentele de care am nevoie. Menţionez că sufăr de plămâni şi stomac şi fără tratament situaţia se poate agrava foarte tare. Nu mi-au dat decât ceva pentru dureri de stomac şi mi-au luat o singură dată sânge, dar am aflat că era pentru a vedea dacă am consumat droguri, nu pentru analize legate de problemele mele de sănătate.”

Arest domiciliar

Trimis în arest domiciliar, fără bani, documente şi posibilitatea de a se întreţine e nevoit să cheme soţia din ţară. “După 45 de zile am fost obligat la arest domiciliar. Nu mi s-a eliberat niciun document de identitate, deşi legea impune acest lucru pe baze procedurale, pentru faptul că nefiind terminate cercetările şi fiind obligat să locuiesc un deva în Catania, trebuie să am o reşedinţă şi implicit documente. Mi-am găsit eu o cameră, dar nu aveam niciun venit de nicăieri. Şi evident că nici nu puteam să lucrez undeva, decât acasă, imposibil însă de găsit ceva.”

Soţia sa a găsit de lucru doar pentru 80 de euro pe săptămână şi au fost nevoiţi să trăiască aproape din mila prietenilor. “A venit soţia mea şi aşa am reuşit să rezist cinci luni şi jumătate. A lucrat cu 80 de euro pe săptămână, bani cu care îmi cumpăra mie mâncare şi lucrurile de care mai aveam nevoie. A fost o perioadă de infern, care credeam că nu se mai termină. Ne-am chinuit amândoi şi am suferit pentru faptul că nu am făcut nimic rău. Şi nu s-a oprit aici. Am fost arestat din nou, cu invinuirea că aş fi părăsit domiciliul şi că aş fi vrut să evadez. Se întâmplau lucruri incredibile.”

Despăgubiri

Pentru toţi anii de calvar şi injustiţie, statul italian i-a acordat o despăgubire de circa 30.000 de euro. “După ce s-a dovedit că nu sunt probe suficiente pentru a fi condamnat şi mi-au dat drumul, am dat în judecată statul italian, la Curtea de Apel din Catania. Se dovedise faptul că anumite declaraţii care se puseseră la dosar, fuseseră făcute înainte de a fi ajuns eu în Italia. Când încă eram în ţară.”

Instanţa a stabilit să i se acorde daune de 31.920 euro, adică 95 euro pe zi pentru 336 zile de detenţie injustă, arest în penitenciar plus arest la domiciliu. Românul nu este mulţumit. “Este o bătaie de joc, am dreptul la daune morale.”

Politicienii la care a apelat nu iau găsit nicio soluţie. “Am vorbit cu domnul senator Viorel Badea din 2008. De atunci ştie de cazul meu. Nu am primit niciun ajutor sau sfat. Am luat legătura cu ambasadă, consulat, dar în final nu mi s-a rezolvat nimic.”

Apelul său este adresat către celor care i-ar putea găsi un apărător care să-i facă dreptate şi să-i recupereze daunele. “Nu mă las până nu câştig dreptul meu. Mi-a murit copilul în perioada asta, am suferit şi eu şi soţia, am trăit clipe de groază. Aş vrea ca cineva să mă ajute. Să găsesc un avocat care să-mi recupereze drepturile mele. Sper ca poate prin intermediul presei sau televiziunii (a fost filmat şi de reporterii TVR, n.r.) să reuşesc acest lucru iar la apelul meu să răspundă careva.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Azi credincioşii îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil/ Programul slujirii ierarhilor – Diaspora

A murit zdrobită de un motostivuitor, la două zile după ce a sosit în Italia