"
Când am plecat ȋn Italia, România nu prezenta niciun fel de garanţie. Realitatea asta o retrăim şi astăzi", spune Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, ȋntr-un dialog cu Lavinia Şandru, preşedintele PIN. Dialogul a fost redactat de Andrei Păunescu şi publicat ȋn ultimul număr al publicaţiei "Flacăra lui Adrian Păunescu", unde ȋl puteţi citi integral. Vă prezentăm câteva fragmente din acest dialog, din care aflăm că ȋn această vară, Roma va deveni capitala românilor de pretutindeni.
Lavinia Şandru: «Eugen Terteleac, aş vrea să aflăm câteva lucruri despre tine, omul din spatele luptei pe care o duce pentru românii din Italia.
Au plecat din România nu pentru că le-a fost bine, ci din cauza celor care ne-au condus ţara, de 20 de ani ȋncoace. Eu sper să ȋi putem readuce acasă atunci când vor dori, să poată fi alături de familiile lor de câte ori vor dori.»
Eugen Terteleac: «Este clar că readucerea românilor ȋn ţară este un obiectiv de interes naţional.»
L.Ş.: «La Roma, cineva ne spunea că toţi copiii româniilor care muncesc ȋn Italia vor ajunge să muncească ȋn Italia, iar mintea lor va fi folosită ȋn interesul Italiei şi nu al României, ceea ce e păcat, pentru că e un capital uman pe care noi trebuie, şi asta o spun ȋn mod pragmatic, să-l exploatăm ȋn folosul României şi al românilor. Cum a fost când ai plecat ȋn Italia?
E.T.: «Imi place să spun că viaţa mea de major am trăit-o, ȋn proporţie de 90%, ȋn Italia. Aveam doar 19 ani, imediat după liceu, când am plecat, din motive economice. A trebuit să-mi suflec mânecile şi să ȋmi iau viaţa ȋn piept. Am plecat ȋn Italia destul de tânăr şi am trăit multe peripeţii, multe aventuri.»
L.Ş.: «Ce ai făcut prima dată când ai ajuns acolo?»
E.T.: «Imediat cum am ajuns ȋn Italia, mi-am făcut un plan. Mi-am propus ca, ȋntr-un an de zile, să muncesc şi să pun ceva bănuţi de-o parte ca să mă reȋntorc ȋn ţară.»
L.Ş.: «Şi te-ai ȋntors ȋntr-un an?»
E.T.: «Nu, din păcate, proiectul meu nu s-a ȋndeplinit. Am amânat ani şi ani şi iată că tot ȋn Italia trăiesc.»
L.Ş.: «Ce munceai, concret, cu ce anume ai ȋnceput ȋn Italia?»
E.T.: «Muncitor necalificat, făceam tot felul de munci, de exemplu ȋn construcţii. La un moment dat, am fost angajat ȋntr-o benzinărie.»
L.Ş.: «Ştiai italiana sau ai ȋnvăţat-o acolo?»
E.T.: «Italiana am ȋnvăţat-o acolo şi am ȋnvăţat-o foarte, foarte repede. In primele săptămâni, cum am ajuns, stăteam cu un dicţionar, pe scările din Piazza di Spagna, seara, până târziu, şi citeam.»
L.Ş.: «Unde ai locuit?»
E.T.: «In primele zile când am ajuns ȋn Italia, am locuit la nişte prieteni, dar, dintotdeauna, mi-a plăcut să fiu independent, aşa că nu mi-a trebuit mult şi primii bănuţi câştigaţi i-am investit imediat ȋntr-o casă, unde am trăit liniştit primii ani de emigrant.»
L.Ş.: «Când ţi-ai adus şi familia? Ne-am ȋntâlnit la Roma cu fratele tău care are acolo familia lui, are şi o fetiţă şi un băiat…»
E.T.: «Reȋntregirea familiei s-a făcut ȋn Italia, nu ȋn România. In anii respectivi, 1994-1995, România nu prezenta niciun fel de garanţie. Realitatea asta o retrăim şi ȋn zilele de astăzi.
Integraţi, nu asimilaţi
L.Ş.: «Cum a venit ideea de a-i organiza pe românii din Italia? E un demers extraordinar de dificil. "Asociaţia Românilor din Italia" este, cred, cea mai puternică asociaţie a românilor din afara ţării şi o spun cunoscând diaspora românească.»
E.T.: «Mulţumesc mult. Membrilor şi colaboratorilor mei le mulţumesc mult. Am obţinut multe, multe succese. Tot ce ne-am propus am realizat, până ȋn momentul de faţă, ca asociaţie. Totul a plecat de la un cerc de prieteni. Eu sunt din zona Vrancei şi, pentru că eram foarte mulţi focşăneni ȋn momentul ȋn care am ajuns ȋn Italia, mulţi italieni ne ȋntrebau: "Focşaniul ce este? Capitala României, un oraş imens din România?". Mă ȋntâlneam cu mulţi prieteni din Focşani. Fiecare avea o problemă legată de legislaţia italiană. Atunci, mi-am dat seama că problemele sunt simple ȋn realitate, doar că erau individuale şi nu se puteau rezolva. M-am gândit că o structură, o asociere, ar putea să ȋnsemne o forţă şi să putem să ne rezolvăm problemele mult mai uşor, lucru care s-a adeverit ȋntre timp.»
L.Ş.: «Care au fost primele lucruri pe care le-ai făcut ȋn numele Asociaţiei, pentru români?»
E.T.: «Primele bătălii au fost pentru drepturile românilor. ȋnainte să intrăm ȋn Comunitatea Europeană, ȋn 2003, permisul de şedere era problema numărul unu ȋn Italia. Românii nu reuşeau să-l obţină şi din cauza unor politici pe care statul italian le avea ȋn momentul respectiv.
Din păcate, copiii românilor nu mai sunt români, ci italieni, o generaţie posibil pierdută. Nu mai vorbesc româneşte, nu mai vor să ştie nimic despre România. Să rămânem români integraţi, dar nu asimilaţi.»
L.Ş.: «Acum, care au rămas problemele majore ale românilor?»
E.T.: «După părerea mea, problema numărul unu rămâne integrarea românilor ȋn societatea italiană, pentru că trecem foarte repede de la o fază de integrare la o fază de asimilare. Vorbeai despre copiii români care sunt născuţi ȋn Italia. E o mare problemă! Din păcate, cred că aceşti copii nu mai sunt români, ci italieni. Dacă nu ne vom angaja ȋn a face politici concrete vizavi de aceşti oameni, este o generaţie pierdută. Ei nu mai vorbesc româneşte, nu mai vor să ştie nimic despre România.»
L.Ş.: «Nu ne dorim asta. Suntem români, suntem europeni, suntem membri Uniunii Europene, dar să nu uităm cine suntem, care e fibra noastră naţională, indiferent unde am merge ȋn lume.»
E.T: «Acesta este obiectivul numărul unu al Asociaţiei, ȋn momentul de faţă: să ȋncercăm să facem o diferenţă ȋntre asimilare socială şi convieţuire. Trebuie să luptăm cu toate puterile – şi aici ar trebui şi statul român să se angajeze.»L.Ş.: «Să se implice ȋn mod direct Guvernul României, cum fac vecinii noştri din Ungaria. Politica lor este una extraordinară – aceea de a face ȋn aşa fel ȋncât maghiarii de peste tot din lume să simtă că la Budapesta este capitala lor. In vara aceasta, Roma se pare că va fi capitala românilor de pretutindeni…»
E.T: «Eu sper ca vara anului 2011 să rămână istorică pentru toată imigraţia românească din Italia. Sper să reuşim să facem proiecte de viitor. Chiar, ai adus ȋn discuţie maghiarii. Ei au plan de viitor pentru 100 de ani. Aşa vreau să se ȋntâmple şi cu Asociaţia Românilor din Italia şi, ȋn general, cu emigraţia românilor.»
L.Ş.: «Ce vei face, ce vom face ȋn următorii… 100 de ani?»
E.T.: «Să menţinem cultura, să menţinem limba, să nu fim asimilaţi ȋntr-o altă societate, să rămânem români integraţi şi să participăm constant la viaţa socială din ţara respectivă, dar nu asimilaţi.»
Festivalul "Callatis" ȋn exil
L.Ş.: «Să vorbim puţin despre ceea ce se ȋntâmplă şi din punctul acesta de vedere la Roma. Festivalul "Callatis" a plecat ȋn exil, cum spune producătorul Festivalului, regizorul Cornel Diaconu. Anul acesta, Roma va fi capitala românilor de pretutindeni. Ai făcut demersuri, ai vorbit cu primarul Romei, cum s-ar spune, timp de 10 zile Roma ţi-e pe mână. Cum va fi?»
E.T.: «Da, pentru mine este o mare mândrie această sarcină pe care mi-am asumat-o, de a fi co-organizator al Festivalului "Callatis". Eu, ca participant ȋn ultimii 10 ani, nu am lipsit de la Festival şi sunt ȋndrăgostit de el.»
L.Ş.: «Chiar ai fost la "Callatis", la Mangalia, ȋn ultimii 10 ani?»
E.T.: «Da. Pentru mine, Festivalul "Callatis" ȋnseamnă vacanţa de vară. Atât, acele 5-10 zile, maximum. In rest, nu am ştiut, ȋn ultimii 15 ani, ce ȋnseamnă vacanţă. "Callatisul" – pentru că mă ȋntâlnesc cu oameni extraordinari, români de-ai noştri, care trăiesc peste tot ȋn lume. Mă ȋntâlnesc cu organizatorii festivalului, care pentru mine au devenit familie. Discutăm, dezbatem probleme importante, foarte importante, pe care le avem noi ȋn Italia şi pe care le au alte comunităţi de români din alte ţări. Din păcate, ȋn ultimii ani, discuţiile nu au avut o continuitate, nu am reuşit să obţinem rezultatele pe care ni le-am propus la Simpozionul Românilor de Pretutindeni.»
L.Ş.: «Lipsa acelui plan pe următorii 100 de ani, nu?»
E.T.: «Exact. Anul acesta, sper ca lucrările Simpozionul Românilor de Pretutindeni să aibă o strategie pe termen foarte lung.
Pactul de la Roma
L.Ş.: «Am aflat că ţi-ai propus să se semneze un document important pentru România la acest simpozion.»
E.T.: «Dacă ȋn istoria lumii totul s-a rezolvat prin pacturi – de la Varşovia, de la Budapesta etc – m-am gândit că problema emigraţiei românilor se poate rezolva tot printr-un pact, care să vizeze, ȋn primul rând, România, viitorul României, bunăstarea României şi interesele românilor, a poporului român ȋn general.»L.Ş.: «Asta ȋnseamnă că asociaţii româneşti din străinătate, ONG-uri, partide politice vor semna acest Pact de la Roma?»
E.T.: «Da, Pactul de la Roma, pentru mine, va fi semnat de adevărata reprezentanţă a românilor de pretutindeni, ȋncepând de la Guvernul României, până la Asociaţia Românilor din Australia sau Canada, Japonia şi…»L.Ş.: «Tara de Foc, poate avem şi acolo vreo asociaţie…»
E.T.: «Pactul poate să ȋnsemne şi pentru clasa politică un semnal foarte important. Cred că, prin acest document, putem să aducem ȋn ţară politicieni români, cu adevărat experţi ȋn domeniu, care să ajute la conducerea ţării. Eu, ȋn momentul de faţă, nu mă regăsesc şi nu mi-a plăcut – nu vreau să generalizez – dar nu mă regăsesc ȋn a fi reprezentat de anumiţi oameni politici, dar nu vreau să dau nume acum. Sunt sigur că vom discuta de acum ȋncolo nu ȋn mod general, ci personal. Va fi o problemă? O vom discuta direct cu persoana implicată.»L.Ş.: «Trebuie să ȋncurajăm noi schimbarea acelei părţi din clasa politică, pentru că nu ne reprezintă, găsind alţi oameni, care au demonstrat că au făcut anumite lucruri şi au avut rezultate ȋn munca lor, oameni care să nu fie uşor "de cumpărat", care să nu ţină cu mâinile de scaunul pe care ȋl ocupă ȋn Parlament (fiind convinşi că, ulterior, nu o să mai poată să facă nimic altceva, ci, dimpotrivă, care se pot ȋntoarce la meseriile lor). Pentru că avem şi parlamentari de diaspora care au de făcut foarte multe lucruri. Din păcate, nu sunt aleşi din diaspora şi e trist lucrul acesta.»
E.T.: «Exact. Eu sper că, de la Roma, prin Pactul de la Roma, prin Festivalul "Callatis" 2011 care va fi ȋn august ȋn Italia, prin toate sacrificiile pe care le facem ȋmpreună, să trimitem la Bucureşti, chiar şi ȋn Parlamentul României, români...»
L.Ş.: «Să avem cel puţin un parlamentar ȋn viitoarea legislatură care acum locuieşte ȋn Italia. Să fie dintre românii care, acum 15-20 de ani, au plecat acolo, iar acum se poate ȋntoarce ȋn ţară, dar nu ȋn orice situaţie, ci ȋn postura de parlamentar care luptă pentru drepturile românilor de acolo.»
E.T.: «In situaţia de a ne reprezenta, sigur. Prin Pactul de la Roma, garantez oamenilor politici care nu se mai simt ȋn stare să ne reprezinte că suntem dispuşi să ȋi lăsăm să intre ȋn Asociaţie…»
L.Ş.: «Le găsim ceva de făcut, le dăm o mână de ajutor, nu-i lăsăm pe drumuri…»
E.T.: «Să muncească ȋn străinătate.»
L.Ş.: «La Roma, ȋn vara aceasta, la Festivalul "Callatis" şi la Simpozionul Românilor de Pretutindeni, vom veni cu 300 de pini şi fiecare român care va participa la acest simpozion, fiecare preşedinte de asociaţie, fiecare şef de ziar românesc din străinătate va pleca spre casă cu un asemenea pin, urmând să-l planteze ȋn ţara lui. Incet, ȋncet, copacii din România vor ajunge ȋn comunităţile româneşti din străinătate, ducând şi mesajul românesc, ca să nu ne uităm rădăcinile.»
E.T.: «Ideea mă emoţionează. Deja ȋmi imaginez prieteni de-ai mei dragi, din America, din Australia, care deja şi-au anunţat participarea, cât de bucuroşi o să fie să poată duce un simbol atât de important ȋn ţările unde trăiesc momentan. Extraordinar! Doamne-ajută!
