Eugen Ivuţ s-a născut acum 24 de ani în comuna arădeană Beliu. A simţit de mic o chemare irezistibilă spre biserica greco-catolică din care face parte şi a urmat liceul şi facultatea de teologie la Oradea. De doi ani este masterand la Roma în teologie dogmatică.
Primul lucru pe care îl remarci atunci când faci cunoştinţa cu Eugen e lumina pe care o răspândeşte, zâmbetul lui molipsitor. Îţi zici că seninătatea lui se datorează unei credinţe pure. Când îţi spune povestea sa, afli că i-au fost insuflate valori temeinice. Eugen spune că "aparţine Bisericii Greco Catolice". Îmi spune că străbunicul lui, care era preot, îi povestea "încercările la care era supus de comunişti, pentru simplu fapt că era greco catolic. Stim prea bine durerile şi încercările prin care mulţi episcopi, preoti si credincioşi au fost supuşi doar pentru că erau greco-catolici. Pentru mulţi, această biserică este un ghimpe".
Persecuţia comunistă a fost o motivaţie puternică pentru a-şi iubi propria religie: "Pentru mine este Biserica unde l-am cunoscut pe Isus cu adevărat, biserica unde am cunoscut oameni care nu şi-au trădat credinţa pentru o funcţie mai importantă. Pot mărturisi cu sinceritate aşa cum au făcut-o mulţi martiri ai bisericii: credinţa noastră este viaţa noastră."
Mentorul său spiritual i-a sădit "acel bob de credinţă", cum spune Eugen şi a remarcat înclinaţia lui spre biserică: boteza şi înmormânta animalele din ogradă, le făcea slujbe şi plângea dacă străbunicul nu-l lăsa să intre cu el în biserică, să tămâieze cu cadelniţa.
Dar lucrurile cel mai importante pe care i le-a transmis străbunicul sunt bunătatea, ajutorarea semenilor şi, nu în ultimul rând, convingerea că enoriaşii sunt esenţa într-o biserică.
Eugen a ştiut de mic ce drum trebuie să urmeze în viaţă: a făcut Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea, apoi a intrat la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea. Preotul din Beliu l-a sfătuit să meargă la Oradea, iar familia l-a susţinut. După trei ani de facultate, Preasfinţia Sa Episcopul Virgil Bercea a văzut ceva în acest tânăr şi a decis să îl trimită la Roma, să continue studiile, să facă masterul.
Despărţirea de ţară
Nu i-a fost uşor să plece şi emoţia plecării a fost dublată de un gol în stomac. Nu-i este ruşine să recunoască că s-a dus în biserică sa plângă: "Plecarea mea la Roma s-a lăsat cu lacrimi. De fiecare dată când trebuia să plec de acasă, aveam parcă un gol în suflet, chiar şi până la Oradea, pe timpul când eram în ţară, era greu să mă despart de ai mei; gândul că plec la studii în Italia, într-un fel mă făcea să fiu entuziasmat. Dar cu cât mă apropiam de ultimile zile înainte de plecare, simţeam durerea în suflet, mai ales când la poarta casei îi vedeam pe fratele, sora si părinţii cu ochii în lacrimi. Mă gândeam în sinea mea că nu am să rezist, că dorul de casă mă va măcina mult. Ajungând la Roma, zilele au trecut încet încet: înainte de prima vacanţă număram zilele până ajung în ţară".
La început i-a fost greu în Italia, mai ales din cauza limbii, dar lucrurile s-au schimbat când a început să o înţeleagă şi apreciază şansa pe care a avut-o, de a studia la Roma, de care vorbeşte cu drag. În prezent este student în primul an de master în Teologie Dogmatică la Pontificia Università Urbaniana.
România e acasă
"Acasă e mereu acasă, chiar dacă mentalitatea, modul de viaţă e unul diferit… Nu pot să îmi uit ţara şi mai ales locul natal. Cu certitudine după terminarea studiilor ma voi întoarce acasă, pentru ca acasă e acasă: acolo vreau să îmi desfăşor activitatea."
Îl întreb cum îi vede pe românii ce trăiesc la Roma: "Am vizitat câteva parohii româneşti din Roma: avem nevoie de credinţă, de Dumnezeu pentru a putea merge înainte; avem nevoie să fim fraţi, pentru că pe teritoriu străin fiind, trebuie să fim uniţi. Numai aşa vom reuşi să fim cu adevărat o familie, indiferent de religie şi partea de unde venim; trebuie să arătăm în primul rând că suntem oameni, să fim demni de noi înşine."
Eugen nu vrea să rămână în Italia. Vrea să slujească enoriaşii greco-catolici din România: "Vreau să îmi termin studiile, după care să mă întorc în ţară, iar cu Ajutorul Domnului să devin preot, să slujesc Domnului."
Ruxandra Drăgoescu