in

Episcopia Italiei: „Dan Petrescu a susținut construirea bisericii românești din Olbia”

Episcopia Italiei a publicat un mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului domnului Dan Petrescu. Victima accidentului de avion de la Milano era un susținător al proiectului de construire a unei biserici românești de lemn în Sardinia.

Dan Petrescu, la Parohia Olbia

Îndurerată familie,

Am aflat cu tristețe de trecerea din această viață a domnului Dan Petrescu, a soției dumnealui (Dorotea), a fiului (Ștefan Dan) și a celor care se aflau împreună cu dânșii, în tragicul eveniment de la Milano.

Domnul Dan Petrescu a fost membru al Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Olbia și unul dintre susținătorii proiectului de construcție a bisericii de lemn, pentru care s-a pus piatra de temelie în 23 mai a.c.

Românii își construiesc biserică la Olbia. Preotul Marian Găină: „Prima Sfântă Biserica Ortodoxă din mijlocul Mării Mediterane”

În aceste momente pline de suferință și tulburare, ne rugăm împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar, Atanasie de Bogdania, pentru odihna sufletelor celor trecuți la cele veșnice. Totodată, adresăm sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor îndurerați de plecarea lor timpurie dintre noi.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!

Cu părintești condoleanțe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,

† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Avion prăbușit la Milano, cine sunt cei care au murit alături de cel mai bogat român

Cine este Dan Petrescu, miliardarul român care ar fi pilotat avionul prăbușit la Milano

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 3.5]
roman mort milano

Accident de muncă la Milano, român mort după ce a căzut de la o înalțime de 10 metri. Acasă îl aşteptau trei copii

ferma 40.000 euro

S-a întors din străinătate şi a deschis o fermă. Va primi 40.000 de euro de la statul român