La Torino, în urma unui concurs literar de o anumită anvergură a fost publicată o carte de povestiri scrise de femei străine ce trăiesc în Italia, pe tema imigrației. Una dintre autoarele finaliste, Laura Tiberia Oancea, este din Deva și trăiește în Italia din 2002. Fragmentul literar cu care a concurat, o metaforă a emigrantului personificat de un fluture, înduioșează..
Fostă învățătoare în România, în Italia Laura a trecut prin toate etapele, de la stadiul de crisalidă la fluture: clandestină, colaboratoare familială, până la diploma de facultate și meseria de proiectant.
A venit în Italia în vara anului 2002: "O decizie luată în pripă, în două săptămâni, constrânsă de o serie de împrejurări ale momentului. Am fost luată prin surprindere, am crezut că plecând în Occident voi reuși să realizez ceea ce acasă mi se părea imposibil. La vremea respectivă profesam în învățământ, eram cadru didactic la clasele I – IV. Terminasem școala în 1995, aveam gradul de definitivat dat și eram titulară pe post într-o școală bine cotată în Deva. Am decis să îmi iau concediu neplătit pentru un an, cu posibilitate de întoarcere la post. Bineînțeles că nu m-am mai întors. "
În 2002, România nu intrase în Comunitatea Europeană și românii intrau în categoria extracomunitarilor, fiindu-le foarte greu să obțină permisul de ședere, care însemna drepturi. Mulți nu aveau de ales și deveneau clandestini: "A fost un drum lung, anevoios, cu multe urcușuri și coborâșuri. Nimeni nu te așteaptă cu brațele deschise aici. Şi probabil este și normal. Trebuie să fii pregătită să alergi în ritm cu lupii. Pentru mine, primii ani ca emigrantă au fost foarte grei. O femeie cu toate sensibilitățile și fragilitățile ei trebuie să aibă mai mult decât o pereche de pantaloni ca să facă față tuturor compromisurilor care o urmăresc la orice pas, în plus clandestinitatea nu îți facilitează cu nimic viața, ci doar ți-o colorează în acea tonalitate perversă de instabilitate permanentă."
"Dai iubire și stabilitate în schimbul banilor"
Pentru Laura, 2007 a fost anul schimbărilor: "Când am intrat în Comunitatea Europeana am obținut primul meu contract de muncă de colaboratoare familială. Un contract part-time, care mi-a permis să studiez în paralel. Mi-a permis să redobândesc o parte din mine pe care o credeam pierdută."
O experiență pe care o definește "un laborator social" extrem de interesant: "Ei lasă în mâinile tale o parte din viața lor fără nicio pudoare. Nu-ți rămâne decât să-ți faci zestre din experiențele lor de viață, punând aspirațiile tale pe planul doi, în speranța că oricum acel moment este pasager și peste puțin timp vei reuși să îți iei revanșa. Încetul cu încetul, începi să cunoști noua ta realitate, înveți să faci parte din noua ta familie. Îi adori, îi detești, îi iubești, iubești copiii lor ca și cum ar fi ai tăi, te bucuri și suferi împreună cu ei, devii o gospodină desăvârșită învățând toate secretele bucătăriei, toate secretele casei. Cu alte cuvinte, dai iubire și stabilitate în schimbul banilor. Un troc periculos, aș spune, când într-o zi descoperi că totul poate fi definit printr-un simplu joc sterilizat de obligații și drepturi."
Speranțe de hârtie
În septembrie 2011 a obținut licența în Ştiințele Educației, specialitatea formator, în cadrul Universității de Studii din Torino. "În acea bucată de hârtie îmi pusesem o mulțime de speranțe, eram convinsă că viața mea se va schimba. În realitate nu s-a schimbat nimic."
În momentul de față este proiectant de cursuri de formare profesională în cea mai mare companie italiană în domeniul IT&C. "Este vorba despre CSI Piemonte, care a decis în 2009 să se alăture în calitate de Partener Transnațional, partenerilor români, mai exact Universității Politehnice din București, Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași și Companiei Pythia International, pentru a porni un proiect de mare amploare cu privire la formarea personalului didactic din învățământul secundar în vederea utilizării tehnologiei informației și a instrumentelor e-learning în activitatea didactică. O experiență extraordinară, care m-a repurtat la vechea mea matrice, de dascăl, și în ciuda tuturor vicisitudinilor am regăsit bucuria de a trăi în pace cu mine însămi."
"Eu nu sunt rasist, dar…"
"Prejudecata se întrevede de obicei în cuvinte simple, normale. Aveam o prietenă care de fiecare dată îmi zicea: "Eu nu sunt rasistă Laura, dar când vezi anumite…". Drama este că de foarte multe ori persoane care gândesc așa au putere decizională asupra ta. Îmi place să cred că va sosi și momentul în care nu vor mai exista probleme de integrare și nu se vor mai folosi anumite instrumente de manipulare a populației împotriva comunității românilor cu atâta ușurință ca și până acum.
Ca, de pildă acum câțiva ani, când cu cele două violuri la Roma, când primarul Romei din acea vreme, Walter Veltroni, a declarat: "Matricea este aceeași", insinuând că în cele două episoade de violență erau suspectați diverși români."
Sau copiii românilor, care refuză să mai meargă la școală, deoarece colegii de școală le reproșează că toti românii sunt delincvenți. Iar acești copii sunt constrânși în oarecare măsură, să renunțe la propria lor identitate. Își doresc, cum e și firesc, să fie acceptați și considerați asemeni semenilor lor. Şi închei, cu o oarecare tristețe în suflet, subliniind că de multe ori mi-a fost dat să vad cum se renunță la propria identitate, sper în mod inconștient, chiar și în cercurile adulților."
Două identități
Despre ea, Laura spune că "e ca și cum aș avea două identități, una prăfuită, uitată de timp, melancolică, plină de entuziasme opace, care visează la orășelul provincial în care m-am născut, a doua zurlie și fără rădăcini puternice, o specie de identitate de second hand, care nu mă mulțumește, dar de care sunt în ultimă instanță dependentă.
Cu siguranță nu este ușor să construiești o identitate de mâna a doua, dar uneori devine o cerință obligatorie când decizi să emigrezi. Mușamalizarea propriei mele identități m-a pedepsit suficient de mult de-a lungul timpului. Am devenit sclava unor mecanisme care m-au făcut să oscilez între doua forme de slugărnicie: una a imitării, care m-a anulat, alta a izolării, care m-a malformat. Este teribil, dar în același timp atrăgător să te simți în permanență într-un loc în care ai totul și nu ai nimic. Acestea sunt probabil sacrificiile emigrantului, să populeze cu gândul două locuri în același timp."
"În această mare grădină a comunității românilor emigranți, și-au atins înflorirea numai florile cultivate la îndemnul și cu grija grădinarilor autohtoni, rămânând mici și nesemnificative toate florile care nu au avut norocul să atragă atenția. Este doar o părere personală, și nu aș vrea să provoc polemici în privința acestei reflecții. Pe de altă parte se vorbește foarte mult de integrarea străinilor și este adevărat, foarte multi români s-au integrat și s-au acomodat perfect, iar dacă îndrăznești să le vorbești despre o repatriere, te privesc surprinși si oripilați."
"Uneori intri într-un carusel existențial și nu mai reușești să vezi cu luciditate realitatea. Esti amețit de cotidianul din care faci parte, care te absoarbe într-o conspiratie paradoxală ce privește în mod direct si nonșalant propria ta persoană. Devii fără să vrei în același timp conspirator și victimă. Nu stiu ce îmi va oferi viitorul. Stiu doar că trăim un moment istoric de criză care poate lovi fără milă pe oricare dintre noi. Daca destinul va decide să mă întorc acasă, o voi face cu toată energia și puterea acumulată în acești ani. Cred cu tărie că orice emigrant are un bagaj de cunoștinte și experiențe valoaroase, care pot aduce un surplus de valoare sistemului românesc."
Ruxandra Drăgoescu
