Emely Ion are 16 ani, locuiește la Roma împreună cu părinții și iubește tenisul mai mult ca orice. Pentru a face performanță însă e conștientă că ”trebuie să renunți la viața personală și la cea socială. În plus trebuie să fii atent la ceea ce mănânci și la cantități, nu trebuie să pierzi nopțile, să fii foarte foarte serios și nu în ultimul rând să fii o persoană modestă”, a declarat ea într-un interviu pentru Gazeta Românească.
Visul ei este să ajungă între primele 50 de jucătoare ale lumii, ”iar eu pot!”, ne-a asigurat ea.
Emely, spune-ne câteva cuvinte despre tine.
Wow…Am emoții. S-a mai scris despre mine în alte ziare italiene dar niciodată într-un ziar românesc. Numele meu este Emely Teona Dominique Ion și am 16 ani. Am venit în Italia în vara lui 2004 la vârsta de aproape 3 ani. Nu îmi amintesc prea multe din acea perioadă însă îmi amintesc cum mergeam în parc în fiecare după-amiază și vroiam să mă joc cu copiii doar că ei nu mă băgau în seamă pentru că nu vorbeam limba italiană… rămâneam dezamăgită și plângeam. Prima prietenă a mea în Italia a fost Sara, o cățelușă care și astăzi face parte din familie. Cu trecerea timpului, cunoscând și alte familii de români care la rândul lor aveau copii am reușit să îmi fac prieteni de joacă.
Frecventez Liceul Internațional Cambridge – Institutul Stella Maris (Anzio). Când am ales acest liceu m-am gândit tot la tenis, deoarece aproape toate materiile se studiază în limba engleză și în plus, atunci când sunt plecată în turnee primesc lecțiile și temele on-line. Este o școală destul de pretențioasă dar reușesc să mă descurc chiar dacă studiez până noaptea târziu. Nu mă plâng, m-am obișnuit.
Care au fost începuturile tale în tenis? De ce acest sport și nu altul?
Tenisul este parte din viața mea, cu toate că l-am început târziu, la vârsta de 12 ani. Eu vroiam să mă duc la o școală de dans… toate fetițele făceau dans… sau să mă fac cântăreață… însă părinți mei au văzut că nu am niciun talent în a face așa ceva și au considerat că este mai bine să fac un sport. Singurul club de sport în zona în care locuiam era unul de tenis. După o perioadă chiar dacă eu nu țineam bine racheta în mână, un antrenor spaniol văzându-mă ma întrebat cum mă numesc și a vrut să vorbească cu părinții mei. Eu am chemat-o pe mama fiind cea care mă însoțea la antrenamente iar antrenorul i-a mărturisit că am un talent înnăscut pentru tenis și din acea zi am început tenisul adevărat, de performanță. Primele zile de antrenamente au fost foarte grele, mă simțeam rău, dar nu am renunțat. Mă simțeam foarte importantă pentru că un antrenor de talie internațională îmi dădea importanță și îmi spunea că pot… și într-adevăr pot! Primele luni au fost foarte grele dar au meritat.
Unde te antrenezi acum? Care este programul tău de antrenament și la ce se renunță pentru a fi un sportiv de performanță?
Acum mă antrenez la „Piccari Tenis Academy”, clubul de tenis unde se antrenează și Karin Knapp (ex nr. 40 WTA), o jucătoare de tenis pe care o admir foarte mult pentru voința și simplitatea ei. Este un exemplu pentru noi fetele din club. Îmi amintesc cât de emoționată am fost la un turneu când ea m-a urmărit din tribune. Toți antrenorii academiei de tenis unde mă antrenez sunt niște profesioniști având o carieră internațională în spate. Antrenorul meu actual este sârb, Srdjan Benini. În timpul antrenamentelor intense, mai în glumă, mai în serios îmi spune că nu trebuie să cedez… că noi venim din Europa de Est și avem în sânge puterea de a fi niște luptători. Mă încurajează mereu și mă motivează dar mă și ceartă și câteodată îmi spune că vorbesc prea mult (…râde). Fiind și la liceu am programul de antrenamente diferit de cei mai mari. Am program intens de pregătire de vară și de iarnă cu câte 6 ore pe zi, iar în rest câte 3 ore pe zi după școală. Deci, ziua mea începe dimineața la ora 6 când mă trezesc, la 7 ies din casă pentru a reintra seara la 19:30 – 20:00, doar că nu se termină aici… mai am lecțiile de studiat și temele. Nu prea am viață socială ca ceilalți adolescenți de vârstă mea… eu pot ieși cu prietenii doar vinerea sau sâmbăta seara pentru 2-3 ore și doar atunci când nu am turnee. În rest, antrenamente – școală, școală – antrenamente.
Care au fost cele mai importante turnee la care ai participat și care este palmaresul tău?
Pentru mine toate turneele la care am participat și la care particip sunt importante… absolut toate. Din fiecare meci pe care l-am jucat am învățat ceva, indiferent de rezultat. S-a întâmplat să joc foarte bine și să pierd sau să joc rău și să câștig. Paradoxal nu? Dar în sport se pot întâmpla multe. Acum, după 4 ani de tenis, am în camera mea 34 de cupe dintre care 2 câștigate la dublu. Ultima am adus-o acasă săptămâna trecută după ce am câștigat finala unui open. Din vara anului trecut și până în primăvara acestui an am suferit multe accidentări. A fost un an foarte greu pentru mine în care aproape 10 luni am stat fără antrenamente făcând fizioterapie și alte tratamente dar încet, încet m-am însănătoșit și cred că de acum înainte va fi bine, foarte bine.
Ce sfaturi ai pentru copiii care doresc o carieră în tenis? Cum vezi viitorul tău în tenis și ce așteptări ai?
Tenisul este un sport unde nu se fac doar sacrificii fizice doar prin antrenamente este și un sport psihologic. Copiii care vor să facă acest sport trebuie să conștientizeze acest lucru. Este un sport în care ești doar tu și cu tine în teren iar în fața ta ai mereu un adversar ce ar face totul și își dorește la fel de mult ca și tine să câștige. Ca să faci tenis, ca de altfel în orice sport, trebuie să renunți la viața personală și la cea socială. În plus trebuie să fii atent la ceea ce mănânci și la cantități, nu trebuie să pierzi nopțile, să fii foarte foarte serios și nu în ultimul rând să fii o persoană modestă.
Sincer vreau să devin o jucătoare de tenis bună, să ajung în primele 50 WTA.
Apropo, eu reprezint ROMÂNIA în tenisul internațional chiar dacă trăiesc și mă antrenez în Italia. Iubesc Italia dar o iubesc românește!!!
În viitorul apropiat vreau ca jocul meu de tenis să evolueze de la o săptămână la alta, să cresc cât mai mult posibil, doar așa voi putea să îmi văd visul împlinit: să fiu o jucătoare în primele 50 ale lumii. Este greu dar nu imposibil… iar eu pot!
Cine este idolul tău în tenis și în viață?
În sport, am trei idoli: în tenis E.Bouchard și D.Cibulkova, iar la fotbal pe unchiul meu Mihăiță Pleșan care este un ex jucător internațional. Sunt idolii mei pentru că au făcut sacrificii și nu au renunțat până nu și-au atins scopurile și obiectivele. În viața de zi cu zi, idolii mei, modelele mele de viață, locuiesc și trăiesc cu mine în casă: sunt părinții mei, care din momentul din care m-am născut au vegheat mereu asupra mea, a educației și formării mele ca om. Ei sunt îngerii mei păzitori. Mulțumesc, mamă, mulțumesc, tată!!!
Lăcrămioara Maricica Niță, Roma