Pictoriţa Elena Vijoli s-a născut acum 33 de ani în Făgăraş, a urmat liceul de arte la Braşov, apoi facultatea de arte la Iaşi şi s-a specializat în restaurare. S-a stabilit în Sibiu iar acum doi ani s-a mutat la Milano. A adaptat prêt-à-porter-ul în “artă-à porter”, a pictat pantofi de lux şi a expus la Milano şi în Elveţia.
Timp de 9 ani a studiat artele plastice în România, fiind membru al Uniunii Artiştilor Plastici. “Ca artist în România, e destul de greu. Nu mi-am dorit să plec din ţară, dar întâmplarea a făcut să ajung în Italia într-o vacanţă în 2009 care avea să-mi schimbe viaţa. Mi s-a propus iniţial participarea la o expoziţie colectivă, iar după câteva luni galeria Cappelletti mi-a propus o expoziţie personală. La un an de la vacanţa cu pricina, aproape nu-mi venea să cred că eram deja mutată definitiv la Milano. În sfârşit aveam şansa să mă afirm ca artist şi să-mi îndeplinesc visul.”
Discriminare
“Cred că oricui într-o ţară străină îi e greu la început. M-a ajutat experienţa pe care o aveam deja în schimbat oraşe. E greu uneori să schimbi un oraş şi în ţara ta, darămite să schimbi o ţară. Merg des acasă şi asta mă ajută. Cred că m-am lovit de toate dificultăţile “standard” ale imigrantului, însă un lucru la care nu m-am aşteptat a fost cel de a fi discriminată din cauza faptului că sunt româncă. Stiam că e o realitate, dar credeam că nu mi se poate întâmpla mie, ci doar românilor care crează probleme.
Însă ulterior am avut ocazia să descopăr ca sunt şi mulţi italieni care au o părere foarte bună despre români şi asta a contat mult.” “Parcursul meu artistic a evoluat mult, de la anii de studiu al realităţii şi pictura figurativă pe care eşti obligat să îi parcurgi în cadrul şcolilor de artă, am ajuns treptat la o pictură abstractă în care forma şi linia dispar treptat, lăsând loc unei sinteze dezvăluite doar prin puterea de expresie a culorii. Aceasta evocă mesajele mele artistice sau stări interioare, impresii de moment, toate strâns legate de condiţia omului modern, evoluţia lui si relaţia acestuia cu mediul în care trăieşte.”
Picturi portabile 
Succesul a venit anul trecut, când Elena a realizat o expoziţie neobişnuită, care a propulsat-o neaşteptat de mult: Este vorba despre o expozitie de picturi portabile, la propriu – Dipinti portabili -, care au fost expuse în Galeria Gabriele Cappelletti din faimoasa stradă Brera din Milano, în timpul săptămânii modei din septembrie 2011. În presa italiană ecourile au fost mai mult decât favorabile: reviste importante, cum e Grazia, au definit expoziţia “fascinantă” şi au spus că operele întruchipează conceptul de “art à porter”. Despre ce este vorba? O pictură realizată pe pânză este încastrată nu într-o ramă, ci într-o geantă paralelipipedică din piele, lucrată manual. Forma genţii şi închiderea cu magneţi face ca geanta să poată fi şi agăţată de perete, la propriu. Elena spune: “M-am bucurat mult că lumea, chiar şi cea din domeniul fashion, a înţeles că nu este vorba de o geantă “accesorizată” cu pictura, ci este un tablou adevarat al cărui şasiu devine o geantă. De aceea a şi fost prezentată până acum numai în galerii de artă.”
Cel mai frumos moment în Italia a fost atunci când amenaja expoziţia “Picturi portabile” şi “trecătorii încântaţi au început să se oprească în faţa vitrinei şi să fotografieze, asa cum se întâmpla la magazinul Louis Vuitton sau Gucci aflate în apropiere. În acel moment mi-au fost răsplatite toate eforturile depuse pentru realizarea acestui proiect.”
Îndepărtarea de frumos
Am întrebat-o cum i-a venit ideea : “În special în ultimii ani am observat cu tristeţe că omul modern s-a îndepărtat, sau a fost îndepărtat, de frumos. Suntem mereu pe fugă, mereu stresaţi, împărţiţi între muncă şi partea administrativă a vieţii, tot mai puţin acasă. Adesea nu avem timp suficient să acordăm copiilor noştri, familiei noastre, darămite să păşim relaxaţi prin galeriile de artă. Exceptând pasionaţii, artiştii şi apropiaţii lor, foarte puţină lume reuşeşte să mai aibă timp de artă, de frumos, de ei înşişi, şi nu pot fi condamnaţi, aşa e viaţa omului modern! Personal consider că ne aflăm nu doar într-o criză economică, dar şi într-una spirituală. Arta, în toate formele ei, ne defineşte ca specie şi se naşte din noi, prin noi şi mai ales pentru noi. Am crezut mult timp ca aceasta este situaţia României, dar am remarcat în ultimii ani, calătorind mult şi cunoscând artişti de peste tot, că este un “sindrom” general, manifestat nu doar în arta plastică, ci şi în alte forme de artă! Muzicieni de renume pentru ale căror concerte pasionaţii de muzică clasică “stau la coada” – precum violonistul american Joshua Bell (în 2008 la Washington) sau violonistul roman Alexandru Tomescu (în 2010 la Bucureşti), au luat attitudine în acest sens şi au dat concerte în staţii de metrou, ascunşi iniţial sub anonimat, pentru a sensibiliza publicul la muzica clasică. Interesant de remarcat că bucureştenii au fost mult mai uşor de sensibilizat decât americanii, mie mi-a dat o mare satisfacţie detaliul acesta.
Elena a locuit o perioadă în Elveţia, în care a avut o expoziţie la Mya Lurgo Gallery din Lugano. “E vorba de una dintre cele mai importante galerii ale orasului, şi expoziţia a avut un succes nesperat. Spun asta deoarece ştiam că se ajunge foarte greu în galeriile elveţiene şi dacă propunerea nu ar fi venit din partea galeristei, eu nici nu aş fi îndrăznit să propun o colaborare.”
Pantofi de lux
Anul acesta a realizat picturi pe pantofi de lux, colaborând cu stilista Elena Cristina Toma: “Am realizat împreună o mini-colecţie care a fost prezentată anul acesta la Micam, Milano – unul dintre cele mai mari târguri de încălţăminte din lume.”
Pe fondul acestei constatari s-a născut dorinţa mea enormă de a face ceva, de a trage un semnal de alarmă prin pictură”.
Talent românesc
Elena datorează mult României ca artist: “Am îndrăgit foarte mult Iaşiul iar perioada facultăţii a fost una minunată. Ma gândesc cu nostalgie de multe ori la acei ani, care m-au format atât profesional cât şi ca om. Eu am caştigat din artă şi în România şi în Italia. Dincolo de vulnerabilitatea statutului financiar al artistului din toate timpurile şi în special în condiţii de criză economică, Italia şi România nu se pot compara.
Excluzând categoria oamenilor extrem de bogaţi în ambele cazuri, în Italia omul de rând a avut acces la artă, financiar vorbind, pe când bietul român mai puţin, doar a admirat cu jind. Existând cumpărători, e normal că în Italia sectorul s-a dezvoltat mult mai mult.
Totusi, dacă e să facem un raport între nivelul de trai şi “producţia” artistică şi apoi să facem comparaţia pe baza acestui indice, România câştigă detaşat. Este uimitor şi admirabil cum artiştii şi puţinele galerii din România rămân pe baricade în condiţiile date, fară să faca rabat la calitate. Artiştii români sunt la fel de talentaţi şi pregătiţi ca şi alţii, doar că România nu-i poate promova şi susţine financiar suficient.”
Planuri de viitor: “Să pictez! Cât mai mult! Vreau să dezvolt conceptul de pictură portabilă, dar mi-e dor să pictez şi lucrări de mari dimensiuni, de care nu am prea am avut timp anul acesta. “
Ruxandra Drăgoescu