Elena Spătaru este din Moineşti, judeţul Bacău. Are 60 de ani şi acum un deceniu a ales s-o ia de la capăt în Italia, la Bari. Fostă asistentă medicală în România, în Italia are grijă de bătrâni. Un vechi hobby îi face viaţa frumoasă: poezia. I-a adus multe satisfacţii, premii şi nu în ultimul rând, o rază de lumină în suflet.
Elena a absolvit Scoala Postliceală Sanitară din Bacău şi a lucrat ca asistentă într-o clinică ce ţinea de Spitalul Municipal Moineşti, la secţia obstetrică. Studiile nu a reuşit să le echivaleze în Italia, pe de o parte pentru că sunt mai greu de echivalent, iar pe de altă parte, din cauza unei greşeli de transcriere a diplomei de bacalaureat.
Aşa că, în Italia, venită întâmplător, pentru a înlocui o prietenă care îngrijea o bătrână, a rămas şi a continuat să îngrijească oameni suferinzi.
Spune că în România câştiga bine, însă a avut dorinţa şi curiozitatea de a cunoaşte o altă lume, iar odată ajunsă la malul Mării Adriatice, s-a îndrăgostit nebuneşte de frumuseţea ţării de adopţie.
Îngrijitoare în Italia
Are trei băieţi şi iubeşte copiii: în România se ocupa de supravegherea nou născuţilor şi a mamelor. Îi lipseşte mult munca pe care o făcea în ţară. Vorbim despre o muncă pe care a făcut-o din 1978 până în 2004. În Italia i-a fost incredibil de greu, şi a avut grijă de tot felul de persoane bolnave. Spune că cel mai greu i-a fost când a avut grijă de o familie formată din 4 persoane, toate cu dizabilităţi: mama avea Alzeheimer, cea mai tânără fiică avea distrofie musculară în stadiu avansat, celelalte două aveau probleme cu inima, una nu vedea, nu auzea.
Pasiunea poeziei
Pentru Elena, poezia este un joc între minte şi corp, ce pune în funcţiune mâna ce alunecă pe hârtie, iar din acţiunea acesteia iau naştere sentimente, gânduri.
Şi cum poezia vindecă şi ea avea pasiunea scrisului de mică, a început să scrie mai mult în joacă pe un social network, iar prietenii au încurajat-o să participe la concursuri literare.
Cu limba italiană a cochetat încă din ţară, unde a făcut cursuri. Într-un an a reuşit să obţină succese neaşteptate.
Enumăr câteva: a aflat de un concurs organizat de un site de poezie cu două zile înainte de încheierea acestuia. A trimis poezia “Cercando” şi organizatorii concursului au contactat-o, spunându-i să se alăture poeţilor site-ului. Face parte din antologia “Viaggi in versi” a site-ului poetiepoesia.it. La un alt concurs, organizat de revista Orizzonti (www.rivistaorizzonti.net) a fost invitată la premierea concursului la Tivoli. Tot poetiepoesia.it i-a propus să facă parte din Calendarul poeziei 2013 realizat de ei. Face parte şi din antologia "Autori Vari" a premiului "Il Tiburtino". Acum aşteaptă publicarea primului volum de poezie în colaborare cu Aletti Editore.
Elena locuieşte într-un apartament închiriat, cu alte fete, italience. Lucrează şi nu are mult timp să dedice scrisului. Aşa că ziua munceşte iar noaptea scrie.
Finalistă la concurs
Îşi aminteşte cu plăcere de ceremonia de premiere a concursului Il Tiburtino, la Tivoli, din luna iunie a acestui an. S-a simţit mândră că a reuşit performanţa de a fi finalistă, alături de italieni, mai ales pentru că scrie într-o limbă străină.
Momente neplăcute? Au fost atât de multe şi atât de urâte încât îi este greu să îl aleagă pe cel mai neplăcut.
Elena este credincioasă şi de aceea este încrezătoare în viitorul său. "Se va ivi o lumină strălucitoare şi pentru mine". Spune că nu ştie "unde îi va purta paşii Domnul", dacă se va întoarce în România sau va rămâne în Italia. "După cum va fi voia Domnului".
Ruxandra Drăgoescu
La poesia
La poesia è
un suono in solfeggio
dal basso all'alto ritmo,
un sentimento d'amore,
dell'odio, tristezza,
ricordi, pensieri
il litigio fra mente
e il sangue nelle vene
fra cuore e cervello,
facendo tanto rumore
dentro di noi
da scrivere in versi
quello che vibra
muovendo la mano
sulla bianca carta
rimanendo eterno
il magico libro
pieno del gioco
delle lettere
dall'A -Z.
Il mondo
Un punto,
una linea senza fine,
tante parallele,
grande tangente,
limitrofe binari
sulle ombre d’acacia
sfila le vie
fra immense città,
il miracolo di vita
che scorre
ogni giorno
nel mondo creato
nei sei giorni,
fra cielo
e interminabile mare,
fra luna in tacere
e bianco monte
che si perde
nell’universo,
fra foresta vergine
e lucenti riflessi
del mare immenso.
Non sono una poeta
Non sono una poeta,
soltanto una navetta
fra cervello e cuore
mettendo in moto la mano
con la magica penna
lasciando
i segni di vita
sulla carta pregiata
molto adatta
alla poesia
con tanta ironia,
amore,
gioia,
sole,
candore
nel ballo delle sillabe
in ritmo dei versi
che ti fa perdere
nell'universo,
leggendoli
t'immergi
nel lago dei pensieri
pieno di sapienza ed intelligenza,
che sveglia il paradiso
di maggior parte gradito,
mai visto. …..