Necunoaşterea legislaţiei italiane din domeniul muncii face ca majoritatea românilor din Italia să piardă multe dintre foloasele materiale la care au dreptul. Dar situaţia începe să se schimbe. O româncă angajată ca îngrijitoare la Pordenone s-a informat şi a obţinut după un an de lucru legal, chiar pensie de la statul italian.
Aventura italiană
Elena Popinciuc, originară din Suceava, are 65 de ani si locuieşte în prezent într-o localitate din nord estul Italiei, San Vito al Tagliamento din provincia Pordenone. A venit în Italia în aprilie 2002, fiind chemată de o prietenă care lucra de câţiva ani şi care îi promisese un loc de muncă. În România încercase câteva afaceri, dar „datorită inflaţiei foarte mari şi a dobânzilor enorme pe care le practicau băncile la împrumuturile în valută, am fost obligată să vând totul, să achit datoriile şi să pornesc în aventura italiană”.
Ajunsă în Italia a avut parte de o surpriză neplăcută. „O cunoştinţă de-a mea mai veche trebuia să mă aştepte la Vicenza şi să mă ducă direct la o familie unde trebuia să încep munca. Totul a fost anulat însă şi m-am trezit că nu aveam nici măcar unde să dorm. Prin amabilitatea patronilor prietenei mele, am putut să dorm câteva zile la ea în cameră dar nu mai mult de o săptămână”, povesteşte Elena.
A telefonat pe la alte cunoştinţe şi după câteva zile a fost chemată să lucreze ca «badante», la o bătrână, la Campagnano di Roma, o localitate în apropierea capitalei italiane, unde însă „la primul salariu, care era de doar 500 de euro, trebuia să plătesc jumătate celui care mă chemase. Eu am fost bucuroasă pentru că aveam măcar unde să stau şi puteam să şi câştig ceva”.
Nu a rămas la acel loc de muncă decât patru luni: „Eram tratată rău. Bătrâna era foarte capricioasă, plata era mică, nu aveam camera mea şi nu mai spun de mâncare. Nici nu se punea problema de zi liberă. Atunci m-am hotărât să mă informez despre drepturile mele mai ales că am avut noroc şi de Sanatoria care mi-a permis să obţin permisul de şedere”.
În nord e greu de găsit de muncă la negru
Şedere legală
A urmat o periodă de doi ani, petrecută la Roma, în care nu a găsit de lucru pe perioade lungi şi cu contract de muncă legal. „Ţineam neapărat să-mi găsesc de lucru legal, cu contract, cu taxe plătite pentru că în fiecare an trebuia să-mi reînoiesc permisul de şedere. Peste tot numai promisiuni şi mereu îmi motivau că trebuie să fie o perioda de probă. M- am ţinut tare şi asta mi-a folosit pentru că în momentul depunerii actelor pentru obţinerea permisului sau a pensiei, am putut dovedi vechimea sau domiciliul în Italia”.
A plecat şi din Roma, şi tot prin nişte cunoştinţe a găsit de lucru la Pordenone. Aici a găsit „parcă o altă Italie. Totul e diferit faţă de ce era la Roma. Aici e greu de găsit de muncă la negru şi peste tot femeile cu care am vorbit aveau contracte de muncă plătite, concedii în fiecare an, taxele către stat le plăteau patronii, nu cum făceam la Roma, unde trebuia să le plătim noi pentru a ne putea prelungi permisul de şedere”.
Elena a mai observat că cele mai bine plătite erau îngrijitoarele care aveau cursuri şi diplome care atestau o pregătire pentru îngrijirea bătrânilor. S-a interesat cum şi unde se poate înscrie, după care a frecventat un asemenea curs de şase luni şi în afara faptului că a găsit imediat un loc de muncă bun „am învăţat foarte multe lucruri noi, foarte utile pentru munca de badantă. Acum sunt pregatită să intervin în anumite situaţii, să-mi uşurez chiar munca uneori şi simt chiar că sunt şi mai respectată pentru ceea ce fac”.
Toate româncele peste 60 ani pot primi pensie de la Inps
Pensie de la stat
Elena nu s-a oprit aici şi s-a interesat dacă poate primi pensie de la statul italian. S-a prezentat la un sindicat (Cisl) din zona unde locuia şi funcţionarii au îndrumat-o către INPS. Acolo a făcut dovada perioadei care a lucrat legal în Italia, a declarat pensia pe care o primeşte în România şi i s-a stabilit diferenţa pâna la cât avea dreptul.
„Aş recomanda tuturor româncelor care au împlinit vârsta de pensionare, 60 de ani şi care au o vechime de muncă legală în Italia mai mare de un an, să se prezinte la INPS cu documentale necesare şi să ceară să li aplice şi lor dreptul de a primi pensie. Multe românce cu care am vorbit habar n- aveau că pot obţine pensie.”
După aprobarea cererii, funcţionarii de la sindicat au invitat-o chiar să stea de vorbă cu femei din diferite ţări care practicau meserii domestice şi care aveau vârsta de pensionare, lămurindu-le asupra documentelor necesare şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească.
Andi Rădiu
