Dragostea pentru artă şi pasiunea pentru pictură i-au adus unei românce multe satisfacţii de când a ajuns în Italia. A participat cu lucrările sale la câteva expoziţii, a şi vândut câteva şi este foarte optimistă pentru viitorul ei. Deşi la Roma viaţa ei a luat o întorsătură favorabilă, crede că tot în România se va retrage la bătrâneţe.
Elena Dabija are 54 de ani şi este originară din localitatea Panciu, judeţul Vrancea. Pentru o bună perioadă, după ce s-a căsătorit, a locuit şi la Brăila. Are doi băieţi de care este foarte mândră, unul dintre ei fiind absolvent al secţiei de antropologie din cadrul facultăţii de sociologie şi asistenţă socială din Iaşi, iar cel mai mic este student la Roma la facultatea de matematică-informatică din cadrul Universităţii Roma Tre. "Sunt o mamă norocoasă, pentru că am doi copii minunaţi, care nu mi-au înşelat aşteptările. Unul a terminat facultatea în România, iar celălalt a început-o la Roma. E apreciat de colegi şi sunt sigur că îmi va aduce multe satisfacţii."
A venit în Italia în urmă cu opt ani, "necăjită, supărată, disperată şi dezamăgită": "Eram după o căsnicie eşuată, copiii trebuiau crescuţi şi ţinuţi în şcoală. Mi-am luat inima în dinţi şi am plecat. Am ajuns la Roma şi am lucrat pentru mai bine de 5 ani pentru un bătrân, ca "badante". Bătrânul era aproape orb şi eram infirmieră şi făceam şi curăţenie. Ca majoritatea femeilor care vin în Italia."
Timp pentru artă
Dragostea pentru pictură a avut-o de mic copil, dar situaţia familială mai grea nu i-a permis să îşi dezvolte pasiunea. Abia în Italia a găsit timp liber şi oportunitatea de a picta. "Cât am fost împreună cu părinţii nu am avut timp de desenat sau pictat. Prea puţin, pentru că tata era pădurar, mama bolnavă şi era multă muncă. Abia după ce m-am căsătorit şi m-am mutat la Brăila am cunoscut un pictor şi am început să fac şi eu câte ceva. Tehnica mea am dezvoltat-o singură, fără să-mi arate careva. Am frecventat doar pentru puţin timp nişte cursuri la Scoala Populară de Artă din Brăila, dar nu m-au ajutat prea mult.
Dintotdeauna mi-a plăcut să fac reproduceri după tablouri celebre şi încă din România am început să vând din lucrările mele. Se vede că celor care priveau lucrările mele le plăceau. In Italia însă când am ajuns şi am început lucrul ca "badante" mi-am găsit liniştea, timpul şi starea necesare să reiau marea mea pasiune."
Manele şi mojicie
După decesul bătrînului pe care îl îngrijise mai bine de cinci ani, Elena găseşte un alt loc de muncă ce îi permite să viziteze muzee, expoziţii sau să participe la diferite evenimente culturale. La propunerea parohiei catolice din cartierul unde locuieşte, participă cu tablourile sale la expoziţii şi reuşeşte chiar să vândă o parte dintre ele. "Am schimbat locul de muncă şi pentru o perioadă a trebuit să stau cu alţi români în aceeaşi casă. O perioadă grea, pentru că trebuia să suport mojicia lor, să ascult manele şi să ma fac că nu observ multe lucruri urâte. Eu nu pot însă să mă cert cu cineva şi am evitat să intru în conflict cu careva. Mi-am găsit în schimb un loc de muncă ce îmi permitea să fiu liberă după amiaza, momente pe care le foloseam pentru a vizita cât mai multe locuri, muzee, expoziţii. Am cunoscut multe persoane valoroase, de la care am primit sfaturi. Am arătat multora lucrările mele şi am fost apreciată. Mi s-a propus să expun în sala unei biserici, cu ocazia unor manifestări culturale. Am avut satisfacţia să constat că sunt apreciată şi am putut să şi vând multe tablouri. Eu credeam că nimeni nu-mi va da mai mult de 50- 100 de euro dar mi s-a oferit 300 sau chiar mai mult. La ultima expoziţie au fost multe persoane, care m-au felicitat şi le-am simţit că le place ceea ce am făcut."
Reproduceri
Elena s-a specializat în reproduceri după pictori celebri. A fost în unele expoziţii cu acest specific şi a rămas uimită să constate că unele reproduceri nu erau la fel de reuşite ca ale ei, iar preţurile erau foarte mari. Spune că a încercat să facă câteva portrete, dar picturile îi ies doar dacă persoana pe care o pictează e pozitivă şi reuşeşte să înţeleagă ce fel de caracter este. "Am fost o dată la o expoziţie de reproduceri în piaţa Barberini. Am intrat şi am rămas uimită să observ că unele dintre picturi erau mai puţin reuşite decât ale mele. Iar preţurile depăşeau 4000 de euro. I-am întrebat pe organizatori dacă pot participa şi eu cu picturile mele, dar mi-au răspuns ironic că cercul lor de artişti e restrâns şi nu se poate intra. Vreau să încerc să fac cât mai multe picturi originale, să mai renunţ puţin la reproduceri, dar eu am nevoie de persoane pozitive, care să pot să le citesc bucuria, liniştea sufletească şi care să-mi transmită senzaţii pozitive. Mă uitam la tablourile mele din ţară şi am descoperit că tonul culorilor era închis, ca şi starea sau sufletul meu. Aici am devenit liniştită, mă ocup şi de mine şi de pasiunea mea şi de aceea vreau să întâlnesc persoane pozitive."
Elena Dabija îşi vede viitorul în ţară, dar nu va pleca pînă când nu consideră că viaţa ei e împlinită. "Mi-ar place să mă întorc în ţară, la locul natal, într-o casă mică din pădurea unde am locuit cu părinţii. Să fiu liniştită şi să mă bucur în linişte de ultima perioadă a vieţii. Acum suntsingură, dar sper ca în viitor să împart bucuriile cu cineva."
Andi Rădiu