O româncă, educatoare la Iasi, a ramas marcata pe viata dupa cativa ani in Italia. Aceasta a povestit pentru bzi.ro cosmarul prin care a trecut si felul in care italienii o tratau, ca pe un sclav. Viorica Ignat a decis ca e vremea sa faca o schimbare. O schimbare care sa le ofere copiilor ei un viitor mai bun. A plecat in Italia in anul 2000, cand avea 28 de ani, lasand acasa doi copii minori care isi aminteau de chipul mamei lor numai din fotografii.
Drama vietii ei a trait-o cand sotul sau a murit, la o varsta frageda, fiind diagnosticat cu cancer.
Viorica Ignat, acum in varsta de 47 de ani, a plecat in Italia pentru a construi, asa cum credea, un viitor mai bun copiilor ei. Primise o oferta de plecare intr-un loc de munca sigur, chiar in buricul Siciliei. Si-a sarutat copiii pe frunte, si-a luat valiza si a iesit pe usa. Isi aminteste astazi de o perioada ingrozitoare, o perioada pe care nu crede ca si-o va putea sterge vreodata din memorie.
Inca din prima zi cand a ajuns, si-a dat seama ca traiul ei n-are sa fie prea bun in casa in care poposise. Aceasta povesteste ca dormea pe un fotoliu, fiindca nu i se oferise un pat, isi aminteste ca manca pe ascuns pentru a nu fi dojenita, ca isi facea baie numai cand batrana la care locuia, dormea.
„Inca din prima zi cand am ajuns, ma tratau ca pe un sclav. Stateam in casa cu o batrana si cu doi copii de ai ei. In ziua in care am ajuns, s-au uitat la mine din cap pana in picioare si mi-au spus ca au doar trei camere si ca voi dormi pe fotoliu, langa patul batranei. Batrana era bolnava si trebuia sa-i dau pastile din patru in patru ore, iar noaptea se simtea foarte rau si trebuia sa am grija de ea. Trebuia sa-i verific sau sa ii schimb pampersul din trei in trei ore. Imi amintesc ca intr-o noapte a avut o criza si m-a dat afara din casa, fara documente, fara haine. Nu era pe vremea aia posibilitatea sa suni acasa sau sa te vezi cu familia, asa cum este astazi. In noaptea aceea, am dormit in spatele unui magazin pe doua navete de bere. A doua zi de dimineata, copiii ei m-au cautat si m-au luat acasa. Am stat in acea casa un an, dupa care am plecat la o alta familie„, spune Viorica.
Nici la cea de-a doua familie viata nu a fost usoara. Aceasta povesteste ca a avut grija de doi batrani, sot si sotie, si ca acestia o jigneau constant, spunandu-i ca romanii sunt o natie nascuta de sclavi. Abia dupa doi ani de stat in Italia, a reusit sa se intoarca, intr-o vacanta de Craciun, pentru a-si vedea familia. Bucuria nu a durat prea mult, pentru ca la scurt timp trebuia sa revina la rutina care, treptat, a dezumanizat-o.
Dupa cinci ani de zile de stat in Italia, femeia isi aminteste ca, mergand pe strada cu batrana de care avea grija la acel moment, vazuse un afis pe care scria mare ca se fac inscrieri pentru un curs de infirmiera. Nu a stat pe ganduri si a sunat direct la agentie, unde a fost instiintata ca mai erau doua locuri disponibile. A plecat in graba spre sediul agentiei si a facut toate demersurile necesare pentru a incepe cat mai repede cursul.
Fiindca deja avusese cativa bani stransi, a renuntat in a mai avea grija de batrani si s-a mutat singura in chirie, pentru a fi hotarata ca va da suta la suta din potentialul ei pentru cursul de infirmiera. In patru luni, asa cum povesteste Viorica, a primit postul de infirmiera la un spital de batrani din Firenze.
„Simteam ca sunt alta persoana si ca Bunul Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunile. Eram infirmiera, salariul era mult mai bun si ma simteam respectata si apreciata….”
Desi plecase pentru a oferi o sansa la o viata mai buna familiei ei si s-a sacrificat asa cum numai o mama poate face, cand in sfarsit simtea ca lucrurile din viata ei prindeau contur, Viorica a primit o veste care avea sa-i zdruncine linistea. Sotul ei a fost diagnosticat cu cancer la plamani.
Viorica a ramas in Iasi, in apartamentul vechi in care locuia cu sotul ei si in fiecare zi o candela aprinde o lumanare la mormantul celui care i-a oferit doi copii si care i-a crescut cu dragoste si devotament, atunci cand ea fugea printre straini dupa 700 de euro pe luna.
Întreaga poveste pe BZI.RO
