Ramona Bădescu, după 34 de ani petrecuți în Italia, a decis să deschidă în București o „pinserie”, aducând un concept culinar modern și autentic italian, pinsa, o variantă mai ușor de digerat decât pizza clasică. Blatul de pinsa este realizat dintr-un amestec special de făini (grâu, orez, soia) și are un indice glicemic mai scăzut, fiind considerat o alegere sănătoasă și gustoasă. Într-un interviu acordat în exclusivitate Gazetei Românești, Ramona subliniază că, deși și-a continuat viața în Italia, și-a dorit să ofere și bucureștenilor un „colț de Roma”. Localul se cheamă „Occhio Pinsa” și este decorat cu fotografii din carierea vedetei, în evidență ieșind fotografia Ramonei la Fontana di Trevi.
Ramona, de ce după 34 de ani de Italia ai decis să deschizi o nouă activitate în România, la București, mai exact?
«Pentru că după 34 de ani de Italia, de când am promovat sărmăluțele și mâncarea românească, am zis să promovez și mâncarea italienească, mai ales pinsa, care nu e pizza, e un produs foarte nou, inovativ, e un aliment foarte bun, ușor de digerat și este un aliment roman, antic, dar care este în mare vogă în ultimii 10 ani la Roma și am zis de ce nu, haideți să le export și în România. Ca de fiecare dată am făcut un mesager între cele două țări.»
Și bucureștenii sunt atrași de această pinsa?
«Să știi că cine vine să reîntoarce asta este marea mea satisfacție, nu se cunoaște foarte bine ce înseamnă pinsa, pentru că chiar dacă aparține unui trecut de 2000 de ani pinsa, romanii îl puneau în cuptor ca să vadă dacă gradul de coacere a cuptorului pentru a face pâinea este absolut bun și de aici vine și verbul pinsare, pinsere, nici măcar italieni sau românii până acum 10 ani nu erau atât de afecționați la acest aliment.
Important este că e ușor mai digerat decât pizza, datorită faptului că este făcut dintr-un amestec de făini, dintre care a noastră grâu este un grâu pregerminat, are foarte mare hidratare, 70% de hidratare, deci mai puține calorii, mai puțin indice glicemic și toate lucrurile pe care eu le pun deasupra le aduc din Italia.»
Lucrezi în România, dar familia ta a rămas la Roma. Cum te descurci cu drumurile?
«Mă descurc foarte bine, mă întâlnesc cu mama la București, mă împart între mama și Ignacio și Fabio care au rămas, normal, în Italia pentru că Ignacio merge la grădiniță și n-ar putea să-și întrerupă grădinița, este ceea ce un copil de 5 ani trebuie să facă, asta este datoria lui, Fabio are munca lui, așa că nici el nu poate să facă, iar eu m-am reîntors după 4 ani, după ce i-am dat lui Ignacio exclusivitatea, m-am reîntors la viața mea de persoană în lumea spectacolului, acum și de antreprenor, de persoană, de om de afaceri, pentru că întotdeauna am considerat că o mamă trebuie să se simtă și o femeie realizată în societate, și o soție realizată, și o amantă realizată de-a soțului, nu a altuia, așa că m-am reîntors să fac și o viață a mea și să-mi văd de meseria mea, pentru că Ignacio trebuie să aibă o mamă alături, dar și o persoană care să fie satisfăcută de viața ei socială.»
► Ramona Bădescu face dezvăluirea anului: Tatăl copilului ei este un BANCHER italian faimos
Spuneai mai devreme că ești foarte ocupată, că ai mai multe înregistrări pentru Revelion, am înțeles că românii te vor vedea la ProTV?
«La ProTV, mâine și poimâine facem filmările cu „Nel Blue, dipinto di blu”, e o melodie italienească, care face parte din ultimul meu album, se numește Io, și continui filmul „Egregore, comoara pierduta”, a regizorului Andrei Chiriac, și pe această cale vreau să spun că am fost foarte plăcut surprinsă când am filmat la Napoli și la Capri, când oamenii, care mă cunoșteau, mă vedeau că filmez cu trupa românească, și am fost foarte orgolioasă că Andrei Chiriac a filmat la Napoli și la Capri, și mai ales la Napoli Chiesa la Nova, unde se-ar zice că ar fi mormântul lui Vlad Țepeș.
► Ramona Bădescu, cu gândul la familie: “Niciodată nu am pierdut relaţia cu ţara mea”
O curiozitate, revenind la restaurantul din București, în timp ce se mănâncă o pizza, se poate asculta și muzică italiană și clienții pot admira fotografiile tale, mai ales cea de la Fontana di Trevi?
«Absolut, se poate asculta muzică italienească. Fotografia mea în Fontana di Trevi, făcută acum 25 de ani, e o emoție și o amintire extraordinar de minunată. Mi-aduc aminte că prefectul Romei mi-a dat aprobarea și la ora șase dimineața, înconjurată de carabinieri și de oameni, am făcut acest serviciu fotografic și această fotografie este ca o icoană iconică pentru mine, așa că am dorit să o pun la restaurantul meu și al asociatei mele Cristina Tomescu, pentru că ar fi ca la Roma, așa am intrat în inima Romei și am cucerit Roma.»
Cu câteva luni în urmă a apărut o ştire că tu ai face parte dintr-un partid politic din România. Ai decis după 34 de ani de Italia să intri în politică?
«Politica mea întotdeauna a fost o politică socială. N-am fost în politică niciodată, nici măcar când am fost consilieră a primarului Romei și unde am încercat cu cât am putut să susțin problemele românilor, care sunt foarte multe, iar întotdeauna, 13-14 ani în Italia, întotdeauna n-am uitat de unde am plecat, am fost mândră că sunt româncă, am susținut problemele românilor chiar la „Porta a Porta”, am primit chiar amenințări de moarte pentru faptul că întotdeauna am susținut această cauză, nu aparțin niciunui partid politic, nu sunt membra niciunui partid politic, vreau să clarific pe această cale acest lucru. Bineînțeles că atât în Italia cât și în România, mulți mă invită să vorbesc despre problemele României, a românilor care sunt în Italia, fiind un exponent important și trăind de atât de mult timp în Italia.
Asta vreau să spun că nu aparțin unul și nu sunt înscrisă și aparțin culturii care nu are o etichetă politică. Pentru mine cultura este singurul exponent politic care ne poate susține și arăta lumii cine suntem într-adevăr. Pentru că prin cultură noi ștergem barierele și ștergem toate prejudecățile care se creează pentru un popor și pentru un altul.
Eu chiar am făcut un disc numit Jumi Juma în care am pus șase melodii ale Mariei Tănase și șase melodii napolitane. Pentru mine politica este cultura pe care eu încerc să o fac încercând să aduc în Italia o parte din România mea de care mă mândresc și încercând să aduc în România o parte din viața mea trăită 34 de ani într-o țară pe care o iubesc și care m-a adoptat. Plec dintr-o Românie care m-a născut și trăiesc într-o Italie care m-a adoptat și mă iubește.»
a consemnat Giuseppe Sergio Balsamà