În ultima perioadă, mulţi români au decis să se reîntorcă în patrie. Fie că au pierdut locul de muncă şi nu mai reuşesc să găsească nimic, fie au reuşit cu greu să strângă bani şi încearcă să investească în ţară sau pur şi simplu nu se pot adapta departe de locul natal. Pe Remus l-am cunoscut în avion, zburând spre Bucureşti. Era zborul de întorcere definitivă în ţară. Intrând în vorbă cu el mi-a povestit despre aventura sa în Italia.
Remus V. are 38 de ani, este originar din judeţul Vrancea, dar locuieşte la Braşov, oraşul soţiei sale. A venit în Italia în urmă cu 15 ani „pentru că toată lumea pleca „afară”, mai ales în Italia, dar şi pentru că serviciul pe care îl aveam îmi crea probleme” a început el povestirea.
„Lucram şofer la un en-gross care distribuia tot felul de produse, dulciuri, băuturi, biscuiţi, cafea… cam de toate. Eu eram conştiincios dar nu ştiu cum mi se întâmpla de ieşeam mereu în minus cu banii. Încasam mulţi bani pentru marfa care o distribuiam pe la chişcuri şi tot felul de magazine.
Ajunsesem însă după doar câteva luni să am o gaură destul de mare, era vorba de câteva sute de mărci germane, că aşa calculam pe atunci. Îmi luau mereu din salariu şi rămâneam aproape cu nimic, deşi eu nu am pus mâna niciodată pe banii firmei.” mi-a povestit Remus.
Românul a decis să plece în Italia. „M-am certat rău de tot cu patronul pentru că la ultimul salariu nu mi-a dat decât mărunţis şi tot nu plătisem toate găurile. Am împrumutat bani de la o rudă, mi-am plătit o „viză de Germania” şi am plecat în Italia. Aveam la Roma nişte rude care îmi spuseseră că mă ajută”.
Copiii români din străinătate se întorc în ţară, dar NU ŞTIU LIMBA ROMÂNĂ. Se simt străini în propria lor ţară!
Integrarea
A găsit de lucru la Roma, apoi s-a mutat la Modena. S-a căsătorit, soţia a născut o fetiţă şi totul părea că merge bine. Era hotărât să devină cetăţean italian şi să se stabilească definitiv în Italia. „Am lucrat vreo doi ani la Roma, în construcţii sau pe unde apucam. Câştigam destul de bine şi reuşeam să strâng şi bani. Locuiam cu alte două familii, plăteam chiria şi cheltuielile destul de puţin.
Tot acolo am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie, care era sora unuia dintre cei cu care locuiam. După mai puţin de un an m-am căsătorit şi m-am mutat la Modena, acolo unde locuia şi muncea soţia. Ea lucra la un supermarket, avea un salariu foarte bun şi de la început mi-a spus că nu se mută la Roma.”
La Modena, Remus s-a adaptat şi integrat foarte bine. După câţiva ani a făcut un credit ipotecar, şi-au cumpărat un apartament. „Am găsit de lucru aproape imediat, într-o fabrică de ambalaje din hârtie, plastic şi aluminiu. Am trecut de perioada de adaptare şi în final am obţinut contract pe termen nedeterminat. Soţia avea deja contract şi am reuşit la începutul anului 2008 să cumpărăm un apartament, cu credit, desigur, mai ales că între timp se născuse fetiţa noastră şi doream să avem casa noastră.
Nimic nu părea să ne stea în cale. Eram hotărâţi să depunem actele pentru a obţine cetăţenia şi să rămânem pe veci în Italia.”
Ultimii trei ani au fost însă pentru familia lui Remus un adevărat coşmar. Şi-au pierdut locurile de muncă, nu au reuşit să-şi mai plătească ratele al bancă iar singura variantă care le mai rămăsese era să se reîntoarcă în ţară. „Dacă cineva doreşte să ştie cum e să treci din paradis în iad, îi povestesc eu. Când aveam două salarii bune, câştigam pe lună mai bine de 3000 de euro.
Plăteam ratele în bancă, aproape 1000 de euro iar restul ne ajungea berechet. Reuşeam să las mereu în bancă câte ceva în plus. Plecam în vacanţă de două ori pe an, o dată în România şi o dată într-o altă ţară. Am fost în Spania, Grecia, Malta, Egipt. Ne permiteam destul de multe”.
”Tu ştii ce mai fac părinţii tăi? Îngrijește-i pe ei, nu pe italieni!”
Coşmarul
„Coşmarul a început când a pierdut soţia mea locul de muncă. Magazinul unde lucra a fost cumpărat de o altă firmă mare, dar personalul a fost disponibilizat. A primit salarii restante, a fost trecută în şomaj, în plus i s-a dat şi o sumă destul de mare ca „liquidazione”. Pentru un an nu am simţit lovitura, dar când s-a oprit şomajul, am fost parcă loviţi de tren. Povestea s-a repetat la mine, în urmă cu şase luni.
Eram însă pregătit, mă aşteptam, pentru că fabrica dăduse afară pe toţi cei cu contracte sezoniere. Doar noi, cei cu contracte pe timp nedeterminat am supravieţuit. Niciunul dintre noi nu a reuşit să găsească altceva.” a continuat povestirea Remus.
Fără un venit, s-au gândit să se întoarcă în România. „Şi soţia şi eu am luat o sumă destul de mare de bani de la firmele unde am lucrat. Bani în care începusem să ne cam băgăm. Am întrerupt ratele la bancă, nu am mai plătit. Dacă mai continuam aşa, în câteva luni terminam totul.
Soţia a plecat din luna septembrie, anul trecut, şi-a găsit de lucru la un hotel, fetiţa e încă la grădiniţă, deşi ar fi trebuit să înceapă prima clasă la şcoală. Se obişnuieşte cu limba, nu-i nicio pierdere. Eu zic că am luat o decizie înţeleaptă să revenim acasă. Soţia are un apartament în Braşov, lăsat de socrii mei, încă mai avem ceva bani. Eu am rămas să-mi iau ultimele două luni de şomaj, dar acum mă întorc definitiv.”
Reportaj în lumea de coşmar din Sicilia. Româncele au făcut 762 avorturi într-un an
Rate neplătite
L-am întrebat pe Remus ce a făcut cu ratele la bancă, cu apartamentul cumpărat şi ce va face în România. „Nu ştiu ce se va întâmpla cu creditele. Am închis apartamentul, după ce am luat toată mobila şi ce aveam înăuntru şi le-am trimis în ţară cu un camion. În timp am cumpărat mobilă de calitate şi multe alte lucruri, nu le puteam lăsa în Italia. Am vândut şi maşina, îmi voi cumpăra alta în ţară. Am intrerupt contractele de apă, gaz, curent şi telefon. Cu ratele la bancă nu ştiu ce se va întâmpla.”
„Nu am un loc de muncă încă în România. Dar sigur am o casă, iar soţia şi-a găsit un loc de muncă bun. Voi găsi şi eu ceva, simt acest lucru.”
Andi Rădiu