in

Drapelul României arborat pe tot timpul anului la Verbania. ”Pentru a aduce onoare comunităţii”

Eveniment singular în 1 Decembrie la Verbania: drapelul românesc a fost arborat în piaţa Città Gemellate, în cadrul unei mici ceremonii la care au participat viceprimarul Marinella Franzetti şi consilierul local Monica Abbiati. „Un mic gest pentru a aduce onoare comunităţii locale şi pactului de amiciţie cu oraşul românesc Piatra Neamţ”, se spune într-un comunicat al administraţiei locale.

L-am întrebat pe Adrian Chifu, consilierul român din Verbania, cum s-a ajuns la acest eveniment.

Adrian Chifu, se pare că Verbania a fost singura localitate care a arborat steagul românesc cu ocazia Zilei Naţionale a României. Pe cine trebuie să felicităm?

«Nici nu se putea altfel. Drapelul naţional este pus la loc de cinste din 19 aprilie 2010, când cele două oraşe au semnat înfrăţirea (Verbania – Piatra Neamţ, n.r.) şi este obligaţia mea. Românii m-au trimis în consiliul local şi eu am această responsabilitate. În piaţa oraşelor înfrăţite cu Verbania sunt arborate drapelele ţărilor cu care oraşul Verbania a semnat pactul de prietenie. Steagul românesc are locul lui, însă de 2 ani lipsea steagul nostru, iar eu în nenumărate rânduri am cerut administraţiei locale să arboreze drapelul românesc. Am încercat mai întâi prin mijloace normale şi nimeni din Primăria Verbania nu a luat în seamă dorinţa mea. În luna noiembrie am folosit unicul instrument pe care îl am la dispoziţie în Consiliul Local, şi anume am interpelat primarul. Pentru faptul că se apropia Ziua Naţională a României, am hotărât să arborăm drapelul chiar pe 1 decembrie. S-a intonat imnul României în prezenţa autorităţilor locale. Steagul rămâne arborat tot anul în piaţa oraşelor înfrăţite şi sper că nu va mai fi nevoie să intervin în consiliul local. Ce s-a întâmplat la Verbania poate fi un model pentru românii din Diaspora şi să înţeleagă importanţa unui consilier român într-o primărie. Arborarea drapelului naţional este un semn de respect pentru oraşele înfrăţite. Intervenţia mea din Consiliul local o puteţi urmări pe site-ul primăriei sau pe pagina mea de facebook. În deschiderea şedinţei am tinut şi un moment de reculegere pentru victimele din Colectiv. Rămâne să apreciaţi dumneavoastră pe cine să felicitaţi.»

Cum au reacţionat ceilalţi consilieri, primarul?

«Reacţiile sunt împărţite, dar marea majoritate consilierilor au manifestat respect pentru iniţiativă. Totul s-a întâmplat după ce am interpelat primarul în consiliul local. Important este faptul că în cele din urmă drapelul românesc a fost arborat chiar de Ziua Naţională.»

Ce reacţie au avut locuitorii din Verbania?

«În general, locuitorii din Verbania au apreciat gestul. Au fost şi reacţii dure, unii nu au acceptat ideea iar pe unele reţele de socializare întrebau dacă arborăm toate drapelele din lume. Bineînţeles că s-a făcut o confuzie, nu poţi arbora oficial orice drapel, ci doar drapelele ţărilor care s-au înfrăţit cu Verbania. Orice altă expunere a drapelului se face în locuri private. Presă locală a relatat acest eveniment.»

Ce proiecte există între cele două oraşe înfrăţite: Piatra Neamţ şi Verbania?

«Sunt foarte multe proiecte. Unele s-au derulat deja iar altele sunt în curs de derulare. Tocmai am derulat a şaptea ediţie a proiectului ABECEDARUL. Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ împreună cu Primăria Piatra Neamţ, în fiecare an, au donat abecedare şi manuale de limba română, istorie, geografie, matematică, ştiinţele naturii şi educaţie civică. Este un proiect de suflet pentru că menţine vie limba maternă – limba română, într-un cuvânt identitatea. Alte proiecte, care s-au derulat deja: schimb de experienţă între autorităţile locale din cele două oraşe, expoziţie de icoane româneşti, evenimente culturale, concurs de muzică, unde un grup de copii din Piatra Neamţ a venit în Verbania şi au concurat cu italienii. Sunt convins că foarte multe proiecte noi vor mai lua naştere şi în viitor.»

Ce surprize plăcute le mai pregăteşti românilor din localitatea unde eşti consilier?

«Lucrez la unele proiecte comune unde vrem să obţinem finanţare UE. Vreau tot prin finanţare UE să realizăm în cele două oraşe, două monumente care să oglindească legătura şi asemănarea dintre cele două localităţi. Cursuri de limba română prin proiectul guvernamental.»

În plan naţional, pentru că eşti de puţin timp şi membru PNL Diaspora, ai vreun proiect?

«De curând am devenit membru PNL. Chiar dacă nu am semnat până acum adeziunea, am fost un liberal convins şi cred că aţi avut posibilitatea să remarcaţi acest lucru. Împeună cu co-preşedintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, am inaugurat de curând sediul comun PNL – FORZA ITALIA la Verbania, membre în PPE. Prin europarlamentarii noştri din PPE putem dezvolta unele proiecte. Vom inaugura o bibliotecă cu cărţi româneşti, cărţi trimise de TNL prin proiectul ”Citim româneşte”. O altă iniţiativă a PNL, despre care aţi scris şi dumneavoastră, este înfiinţarea în premieră a Ligii Aleşilor Locali din Diaspora. Sunt sigur că în viitor pot să le împărtăşesc din experienţa mea viitorilor candidaţi la alegerile locale. Vreau să sprijin candidaţii români la viitoarele alegerile locale din Italia în primul rând şi, de ce nu, din Diaspora. Anul viitor vom avea alegeri la Torino şi la Roma, două oraşe mari unde locuiesc mulţi români. S-ar crea un precendent. Avem nevoie să fim reprezentaţi şi în oraşele mari. PNL este singurul partid care pare că se reformează şi, ca o noutate, a invitat românii din Diaspora să candideze la alegerile locale din România de anul viitor. La iniţiativa PNL s-a adoptat legea votului prin corespondenţă şi sperăm că românii din Diaspora nu vor mai fi umiliţi cum au fost în 2014. Sper ca noul ministru al românilor de pretutindeni va aloca bani pentru campanii de informare astfel încât românii din Diaspora să ştie exact cum vor putea vota.»

Dacă tot ai amintit despre ministrul delegat pentru românii de pretutindeni: ce aştepţi de la noul ministru al Diasporei?

«Noul ministru are o misiune foarte grea. Tot ce nu au realizat predecesorii săi. Acum este momentul să demonstreze că se poate. Implementarea legii votului prin corespondenţă este vârful de lance. Toţi românii trebuie să voteze. Trebuie să facă campanii de informare peste tot în Diaspora. Trebuie să apere drepturile românilor din strinătate. Cunoaşte foarte bine nevoile noastre pentru că vine din mediul diplomatic. Am încredere că va fi un ministru bun şi va demonstra prin fapte acest lucru. Profit de ocazie să-i transmit putere de muncă şi multe realizări. Sunt la dispoziţia dansului pentru orice solicitare.»

Data de 25 martie e aproape sigură pentru organizarea Congresului. Te gândeşti să aduni semnături pentru a fi prezent acolo?

«Am mai declarat că nu mă interesează. Vreau să adun voturi şi nu semnături. Am o funcţie care îmi permite să ajut comunitatea românească din Italia şi nu este nevoie să ocup o altă funcţie. Nu este important să obţii o funcţie, ci ce vei face după ce o obţii. Omul şi funcţia, nu omul şi funcţiile, nu sunt de acord că o persoană să ocupe mai multe funcţii. Vreau să las locul altui român pentru că sunt sigur că mai mulţi împreună putem face mai multe lucruri importante. Sunt foarte mulţi români care merită să devină membri. Sper să nu se amâne această dată aşa cum s-a întâmplat din 2007 până azi.»

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ai reședința legală pe teritoriul unui stat, nu ai obligativitatea de a plăti contribuții CAS

Italia, cetăţenie sportivă, legea a ajuns la Senat