Eliza Mihalache este mama unui copil căruia i-a fost diagnosticată în anul 2010 o boală cumplită: leucemie limfoblastică tip B. Iniţial, a început tratamentul în România, la spitalul Fundeni, dar dezamăgită de condiţiile pe care le oferea clinica, a ales să încerce tratamentul în Italia, la Pavia. Împreună cu soţul şi fetiţa locuiesc de aproape 3 ani în Italia, luptându-se nu doar cu boala copilului, ci şi cu lipsurile financiare.
După diferite tratamente şi un transplant, boala fetiţei s-a ameliorat, dar necesită alte cure şi observaţie medicală permanentă. În Italia, familia a avut parte de persoane care au ajutat-o, dar şi de tot felul de reprezentanţi de asociaţii şi filiale de partid care, după spusele Elisei, „au încercat să-şi facă o imagine de binefăcători pe seama bolii unui copil, fără să ne ajute în niciun fel.”
Familia Mihalache este originară din Tg. Jiu, judeţul Gorj. Eliza Mihalache a lucrat până în anul 2001, când a venit în Italia, la sectorul resurse umane, din cadrul unei societăţi din Tg. Jiu. În anul 2010, fetiţa, Cezara Andra, atunci în vârstă de 9 ani, a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică de tip B şi de atunci a început coşmarul familiei.
Leucemia limfoidă acută este o afecţiune severă, malignă, a măduvei hematoformatoare caracterizată prin proliferarea haotică a unor celule tinere, imature, numite limfoblastii. Acestea se divid atât de frecvent încât pot ajunge să înlocuiască celulele normale ale măduvei hematogene. Acest tip de leucemie apare mai frecvent la copii, vârful incidentei fiind la grupul de vârsta 2-5 ani. Prognosticul copiilor este bun, peste 85% răspunzând foarte bine la tratament.
Imediat după aflarea diagnosticului, Cezara a fost internată la spitalul Fundeni din Bucureşti şi supusă unui tratament specific bolii, de chimioterapie. Condiţiile din clinică au convins-o pe mama fetiţei, Eliza Mihalache, să facă tot posibilul pentru a o trata în străinătate. Cauza: „condiţiile de igienă şi de tratament, absolut inacceptabile”.
Iată cum descrie Eliza Mihalache situaţia de la spitalul Fundeni: „Să încep cu curtea spitalului: plină de gunoaie la tot pasul de ţi-e silă să mergi, plină de zeci de câini maidanezi care latră toată noaptea, îşi fac nevoile pe unde apucă, dorm pe holurile spitalului împrăştiind duhoare şi microbi şi terorizând atât vizitatorii cât şi bolnavii, plină de hoarde de romi care se aşează unde vor, lăsând în urmă o mizerie cumplită şi de bodyguarzi analfabeţi care nu fac altceva decât să mănânce seminţe pe care le aruncă pe jos. Iar la poarta spitalului stau cei care au grijă să-şi rotunjească veniturile încasând câte un leu de la toţi cei care intră în spital.”, povesteşte ea.
„Când se face internarea în spital ţi se aminteşte imediat de „situaţia” grea din România… Aşadar ţi se dau imediat reţele pentru medicamentele pe care trebuie să le cumperi de la farmacii (nu puţine în jurul spitalului…). Mai puţin citostatice care şi aşa nu se găsesc nicăieri, oricum pentru acestea se dau scrisori medicale, deoarece şi acestea lipsesc din farmacia spitalului.
Apoi începi să aduci de acasă aproape tot: perne, aşternuturi, pijamale, prosoape, săpun, şampon, oliţa de noapte, hârtie igienică, şerveţele uscate şi umede, spirt, branule, pansamente, leocoplast, căni şi pahare, farfurii şi tacâmuri, scaune, măsuţe, etc. Aici ai surpriză să nu ai unde să le pui, căci dulapurile sunt insuficiente…” a continuat ea.
Epoca de piatră
Dar partea cea mai importantă este cea legată de tratament: „Atunci când se fac comenzile zilnice la farmacia spitalului de pe lista se taie citostaticele, că deh, sunt scumpe, iar doctorii sunt obligaţi să facă rezerve tot timpul. Din păcate ele sunt ţinute în frigiderele din saloane împreună cu mâncarea pacienţilor în condiţii improprii şi la îndemâna tuturor. Tratamentele propriu zise sunt ca acum zeci de ani. Tot cu injecţii, tot cu perfuzii prin cădere liberă în care trebuie să fii tot timpul atent că ori nu curge, ori curge prea tare, ori s-a terminat şi trebuie să te rogi de asistente să te deconecteze.”
„Nu vorbesc de faptul că înainte de tratament trebuie să cauţi prin toate saloanele un stativ liber căci nici măcar acestea nu sunt suficiente… Pentru medicamentele intravenoase se folosesc branulele care de regulă după o săptămână trebuiesc schimbate la altă vena băgând frica şi teroarea în copii. Iar dacă ai neşansa să faci transfuzie cu plasmă sau cu trombocite , trebuie să fii norocos să se găsească şi pentru tine… Oricum am cumpărat de la farmacie până şi glucoză pentru transfuzii… noroc că farmaciile aveau fiind obişnuite cu fenomenul.” a continuat Eliza.
Speranţa Pavia
Faptul că un coleg de școală se afla în Italia şi s-a putut interesa de posibilitatea tratării Cezarei le-a dat şansa să se poată deplasa la Pavia, la o clinică pediatrică specializată. „După ce am avut câteva schimburi de mailuri şi corespondenţă cu medicii de la clinica din Pavia, pe 26 ianuarie am primit în sfârşit acceptul scris că sunt primită la tratament cu formularul E112 şi costul tratamentului. Costul era de 30.000 de euro dar cu ajutorul familiei, prietenilor şi amicilor am strâns o parte din sumă şi am plecat plini de speranţe.”
După trei ani de tratamente şi un transplant efectuat anul trecut, starea medicală a Cezarei s-a ameliorat. Situaţia materială a familiei este însă critică. Eliza Mihalache ne-a povestit despre situaţii pe care le-a întâmpinat cu români din Italia, reprezentanţi ai unor asociaţii şi filiale de partid româneşti care „au încercat să-şi facă o imagine de binefăcători pe seama bolii unui copil, fără să ne ajute în niciun fel.” ne-a declarat ea.
„M-am simţit umilită de câteva ori datorită unor români din Italia. Au fost cazuri când o reprezentantă a unei asociaţii româneşti a organizat cică un spectacol pentru copilul meu, dar chemate fiind, pe banii noştri, nu am primit niciun ajutor. Ca să descopăr după puţin timp, poze pe facebook cu copilul meu, ca şi cum ar fi primit un ajutor. A fost o umilinţă totală în afara faptului că am pierdut timp, bani şi multă oboseală.
Apoi, un aşa-zis politician, şef de filială a unui partid românesc în Italia, care pe lângă promisiuni de ajutor m-a pus să semnez tot felul de adeziuni la partidul său. Mi s-au cerut documente din care să reiasă valoarea tratamentului şi a transplantului. Nu ştiu de ce i-ar fi trebuit. E ca şi în cazul accidentelor din Italia, mi-a spus cineva, când unii încasează o grămadă de bani pe seama victimelor.” a povestuit Eliza.
„Mai bine să nu le daţi numele, pentru că mi-au spus că mă vor da în judecată şi eu nu am nevoie de aşa ceva, acum„, a completat ea.
Prin intermediul articolului, Eliza Mihalache doreşte să mulţumească celor două persoane din partea cărora a avut parte de ajutor. „Sunt două persoane cărora le port o recunoştinţă foarte mare. E vorba de medicul român Giani Huci, care a făcut nenumpărate vizite la spital, ne-a ajutat cu multe informaţii, documente necesare, etc. şi niciodată nu ne-a cerut nimic. Un om deosebit.
Apoi mai este Ion Săvoiu, care ne-a ajutat de cum am venit în Italia, în urmă cu trei ani, cu documente, alimente, bani şi multe altele. Chiar luna trecută ne-a plătit din nou chiria şi ne-a dat şi bani în plus. Deşi e politician, nu ne-a cerut niciodată nimic, nu ne-a pus să votăm sau să semnăm adeziuni.”
Andi Rădiu
Date de contact, familia Mihalache:
tel. 3458747244
CONT IBAN BANCA POPOLARE DI MILANO: IT 08 Y05584 11301 000000000478, titular Mihalache Eliza
