Menu
in

Dinamo Arezzo, “câinii roşii” români, neînvinşi după 23 de etape

La Arezzo există o echipă românească care face furori în campionatul provincial. Dinamo Arezzo, formaţie integral românească, ce participă în cadrul ligii de fotbal UISP (Unione Italiana Sport Per tutti), campionatul regional de fotbal amator. Din ligă fac parte 14 echipe din provincia Arezzo. După 23 de etape, românii sunt neînvinşi, obţinând 18 victorii şi doar 5 meciuri egale.

Sufletul echipei este Daniel Scripcaru, 41 de ani, originar din Braşov, cel care a înfiinţat şi susţine financiar echipa Dinamo Arezzo. Daniel este căsătorit şi are doi copii. Deţine o firmă de construcţii „Edil Construct” şi în timpul liber este preşedintele echipei. Denumirea echipei  vine de la faptul că majoritatea jucătorilor sunt fani ai „câinilor roşii”, a echipei din Soseaua Stefan cel Mare, Dinamo Bucureşti. Chiar şi emblema clubului este aproximativ asemănătoare cu cea a clubului Dinamo.

„E primul an în care jucăm fotbal în 11, până la începutul acestui campionat fiind înscrişi la diferite categorii, în 5 sau în 7. Am obţinut peste tot succese şi am avut mereu rezultate foarte bune. In acest an, am hotărît cu băieţii să intrăm în fotbalul serios, cel în 11 şi să ne înscriem în campionatul UISP, alături de alte 13 echipe.” ne-a declarat daniel Scripcaru.
Pentru a menţine o echipă în campionatul de amatori ai regiunii se fac eforturi financiare destul de mari. Dar, după 23 de etape, românii sunt neînvinşi. Au obţinut 18 victorii şi 5 egaluri.

„Recunosc că am cheltuit destul de mult, pentru un an sportiv trebuie bani pentru echipamente, deplasări, antrenamente şi multe altele. Eu am scos din buzunar până acum cam 6000 de euro. Sponsori am avut foarte puţini şi s-au rezumat la echipament iar băieţii din echipă pun şi ei ce pot. Important e să mergem înainte şi să rămânem neînvinşi. După 23 de etape suntem pe primul loc.”

Apel către fani

Dinamo Arezzo a avut rezultate remarcabile, învingând chiar şi la scor, la diferenţă de 6, 7 goluri. Echipa are o bază sportivă unde susţine antrenamentele. „Ne întâlnim, facem antrenamente şi vrem să rămânem neînvinşi. Avem o mică bază sportivă, cu teren şi vestiare, pe care încercăm să o menţinem cât mai bine. Si rezultatele au fost remarcabile. Am învins echipe ca Fonterosa sau Atletic Chimera chiar cu diferenţe de şapte goluri fără să primim niciunul. In ultimul meci, cu o echipă foarte bună, Nuova Biturgia, am învins cu 1-0. a fost un spectacol”, povesteşte cu satisfacţie Daniel.

Românii din echipă au două lucruri pe care şi le doresc: să fie susţinuţi mai mult de conaţionali şi poate, dacă e posibil să se audă şi la Bucureşti, la clubul căruia îi poartă numele. Daniel ne-a rugat să facem un apel către conaţionali şi către echipa Dinamo Bucureşti.

„Mi-ar place să vină mulţi români la partidele noastre, să fim susţinuţi, să avem galerie puternică. Iar dacă cei din Soseaua Stefan cel Mare vor auzi de noi, să ne dea un semnal. Chiar o vizită şi un meci amical ar putea să facă cu noi, nu cred că ar fi imposibil. Tot câini roşii suntem şi noi.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version