Din dragoste pentru România, un inginer italian şi-a părăsit ţara şi salvează vieți pe meleagurile noastre, scrie Observatornews.ro.
Alberto Cristaudi a renunțat la viața din Italia pentru a salva oameni, în România.
Orice misiune este pentru Alberto o nouă şansă de a salva vieţi. Iar pasiunea lui pentru voluntariat nu are granițe. A început în ţara lui natală, în Italia, şi continuă aici, în România.
Alberto este originar din Torino și în anul 2004 a ajuns în țară noastră datorită serviciului pe care îl avea. Atunci s-a îndrăgostit de România şi a decis să vină aici şi să înveţe să salveze oameni.
„A fost o provocare adevărată, evident că există niște diferențe culturale, dar nu pot spune că e undeva mai bun, după atâția ani pot să spun că e casa mea România. Voluntariat pot să spun că este în cultura noastră, întotdeauna am acționat prin voluntariat.”, a declarat el.
Prima experienţă de voluntariat în România a fost la Salvamont Maramureş. Pașii l-au purtat apoi pe Alberto la Cluj.
„Am ajuns la SMURD în ultimii ani de zile datorită Salvamontului. Cu mândrie pot să spun că sunt primul italian care a făcut școlile de Salvamont în România.”
Alberto spune că voluntariatul oferă satisfacţii greu de exprimat în cuvinte. Dar ar vrea ca toţi cei care pot să ajute, să o facă.
„Toată lumea poate fi salvator, evident că nu o jachetă sau o emblemă te face salvator, motiv pentru care sfătuiesc pe toată lumea să probeze experiență asta.”
Alte detalii AICI