Mihai Butnaru, un român de 29 de ani, căsătorit, rezident într-o localitate din provincia Udine. Un român simplu, nu este președinte de asociație, nu face politică, muncește și încearcă să își construiască viitorul aici, la fel ca milioane de alți români. Citește Gazeta Românească și este informat despre tot ce se întâmplă în comunitate. Cum se vede viața românilor și chestiunuile diasporei din punctul de observație limpede al lui Mihai Butnaru? Surprinzător, are o idee bună despre asociații și este optimist cu privire la integrarea românilor.
Are 29 de ani şi este originar din comuna Mogoșești-Siret, jud. Iaşi, iar în prezent locuiește la Tarcento, în provincia Udine. A venit în Italia în vacanță și a fost cucerit. ”Sunt în Italia de 8 ani. Am ajuns aici ca turist. În ţară terminasem liceul catolic şi mă înscrisesem la facultatea de Teologie. Am terminat doar primul an după care, în vacanţă, am venit în Italia şi am rămas. Dragoste la prima vedere, pot spune.”
”La început câteva zile am stat la fratele meu care era deja la Udine. Printr-o cunoştinţă, am ajuns la o biserica catolică. Acolo am vorbit cu preotul că ştiam cât de cât italiană din şcoală, i-am explicat situaţia în care mă aflam şi el a acceptat să rămân la el, în schimbul anumitor servicii: îl duceam cu maşina peste tot, făceam treburile de birou, cântăm la orgă la slujbe. etc…
Încet, încet, am început să învăţ mai bine italiana, tot preotul fiind cel care m-a îndrumat să fac şi câteva cursuri de italiană. Nu câştigam mai nimic, dar aveam tot ce-mi trebuia, casă şi masă gratuite. Apoi, tot cu ajutorul preotului, am găsit primul meu loc de muncă, într-o fabrică. Am plecat de la parohie şi am reuşit să închiriez o casă pe numele meu.
După acel loc de muncă am mai schimbat şi altele. Ce m-a deranjat cel mai mult şi nu am acceptat niciodată, a fost să fiu tratat că o slugă. Când vedeam că patronul începe să ţipe și să se comporte urât, îi puneam foaia pe masă şi semnam concedierea. Aşa am ajuns să lucrezi unde sunt astăzi. Lucrezi de șase ani ca asistent într-o mică structură de disabili. Aici am cunoscut şi soţia mea, italiancă, Erica.
Pot spune că am avut noroc, pot spune că aşa a fost destinul sigur citind prin ce au trecut primele generaţii care au ajuns în Italia nu pot decât să plec capul în faţă lor şi să-i apreciezi pentru tot ce au îndurat până să se realizeze câtuşi de puţin.
Acum sunt căsătorit, am familia aici şi sunt destul de bine integrat în societatea lor.”
„Când am plecat de acasă mi-a zis tata să nu am de-a face cu românii”
Românii nu se salută
L-am întrebat despre părerile pe care le are despre comunitatea și politica românească din Italia. ”Despre comunitatea românească din Italia am o parere bună, suntem foarte mulţi şi asta e bine.Cred că dacă s-ar uni ar fi o forţă care ar putea face multe în Italia. Cred că ar trebui însă să se mai schimbe puţin mentalitatea. Văd totuși că cei care au venit în primele generaţii au altă mentalitate faţă de cei care sunt veniţi în ultimii ani. Aici unde sunt eu în Friuli şi mai precis Tarcento, românii abia se salută. Am reuşit să stau de vorba cu câţiva iar o persoană mi-a zis: ,,Când am plecat de acasă mi-a zis tata să nu am de-a face cu românii”, deci concluzia…?”
Sigur nu toţi sunt la fel. Anul trecut am avut de făcut lucrări la casă am căutat să iau numai români. Am găsit şi români bine integraţi şi dispuşi să ajute. Mi s-a întâmplat să văd anumite persoane cu mâna întinsă şi să vorbesc româneşte cu ele şi după ce le-am dat câte ceva nu le venea să creadă că sunt român, în sensul că românii nu se ajută între ei. Schimbându-ne mentalitatea, schimbăm și imaginea noastră în Italia.
Eu cred că toţi românii ar trebui să se implice în asociaţii. Doar uniţi se pot face multe lucruri frumoase pentru comunitate. Îmi pare rău că aici unde stau eu nu sunt am auzit doar de una dar e puţin departe de mine şi din câte am văzut nu prea se interesează nimeni de ea.
Am întâlnit multe persoane care nici măcar nu ştiu cu ce se ocupă asociaţiile, nu ştiu unde sunt, nu au mai auzit niciodată de ele. Vorbesc de zona mea poate prin alte părţi lumea e mai deschisă. Acum că toţi au acces la internet cred că va trebui făcută o publicitate prin care să se explice la oameni cu ce se ocupă asociaţiile.
Eu aş vrea să văd dacă e posibil să aduc aici în zona mea o filială de o asociaţie care există deja. Dacă până acum românii stăteau ascunşi pentru că nu aveau acte, acum a sosit momentul în care românii pot lua parte la diverse activități. Nu trebuie să ne mai ascundem, putem arăta că suntem un popor civilizat şi foarte bine integrat şi putem arăta şi altora cultura şi obiceiurile noastre.” a povestit Mihai.
I-am adresat și întrebarea pusă de publicația noastră într-una dintre campaniile promovate: ”Cu ce crezi că te-ar putea ajuta statul român?”. ”Cred că statul român poate ajuta românii prin micşorarea taxelor consulare care sunt foarte mari dar şi prin simplificarea metodelor pentru a obţine documente. Apoi cred din câte am citit mai e şi problema repatrierii celor decedaţi.Cred că ar trebui să pună un fond la dispoziţie pentru aceste cazuri. În cazul meu nu văd cu ce mă poate ajută statul român în afară de taxele consulare.”
Mihai mi-a vorbit și despre proiectele sale. ”Mi-ar plăcea să reuşesc să aduc o filială a unei asociații importante, în zona mea cum am spus mai sus şi împreună cu alţi români să reuşim să facem şi noi ceva aici pentru comunitate. Tarcento e o localitate foarte cunoscută aici şi an de an în luna august se desfăşoară festivalul internaţional,,Festival dei cuori” unde participă diverse grupuri folclorice din diverse ţări. Au fost prezente şi grupuri din România dar cu mulţi ani în urmă, cred prin 91-92.”
Andi Rădiu