Deputatul Aurelian Mihai, care a intrat în greva foamei miercuri, 17 septembrie, a dormit în Parlament, într-o sală destinată Comisiei pentru românii de pretutindeni şi a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că va rămâne în clădire şi este pregătit să reziste şi o mie de ani.
Aurelian Mihai a declarat, potrivit Mediafax, ca va continua protestul prin greva foamei pe care l-a început miercuri faţă de ”pasivitatea statului român în privinţa problemelor cu care se confruntă românii de peste graniţe”, arătând că trimite adrese Guvernului şi conducerii Parlamentului pentru un dialog pe tema taxelor consulare mari, numărului mic de consulate şi pentru sprijinirea repatrierii românilor care doresc acest lucru.
”Protestul a început ieri dimineaţă şi voi rămâne atât timp cât este nevoie în Parlament pentru a protesta în greva foamei indiferent de consecinţe. Sper ca mai marii aceastei ţări să dea curs solicitărilor noastre, cei care au experienţa diasporei”, a mai spus deputatul, citat de Mediafax.
El a spus că a mâncat ultima dată miercuri dimineaţă. ”Ieri (miercuri), la 7.30 dimineaţa, am servit o cană de ceai şi o brioşă cu puţin unt. De atunci nu am mai mâncat, am băut apă, în schimb, mă hidratez. Mă simt bine, mental sunt atât de bine pregătit să rezist, poate dura şi o mie de ani. Depinde şi de Guvern, dar sper să nu aştept o mie de ani să reducem taxele consulare”, a afirmat Aurelian Mihai.