Vinurile românești au fost protagonistele unei degustări de excepție care a avut loc la Milano, la începutul lunii. Restaurantul ”Il Bersagliere” din Parco delle Cave a găzduit sâmbătă, 6 septembrie, un eveniment organizat de o tânără somelier româncă, Yvone Pădurariu, 27 de ani (foto).
Originară din Iași, a absolvit Facultatea de Relații Internaționale a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din capitalei Moldovei, după care s-a mutat în Italia și inițial a lucrat ca operator într-un „call center”. Ulterior a absolvit cursurile uneia dintre cele mai importante organizații de profil enologic din Peninusulă, ”Associazione Italiana Sommelier”.
La eveniment au participat circa 60 de persoane, români și italieni, care s-au declarat deopotrivă plăcut surprinși de calitatea vinurilor românești. Supriza, de fapt, constă în faptul că dintre cele cinci vinuri prezentate, niciunul nu aduce cu cele din comerț. „Am mers personal în România în crame pentru a alege acele vinuri care pot concura marile vinuri”, ne-a declarat Yvone.
Întrebarea care se naște spontan la un astfel de eveniment este în mod automat legată de plasarera calitativă a vinurilor românești pe piața internațională și dacă putem concura cu adevărat cu cineva. „Piața românească, chiar dacă are o tradiție interesantă, este considerată pe plan mondial un «nou jucător». Recuperăm cu pași repezi, dar pe piață suntem văzuți la fel ca noii producători de vin cum ar fi Noua Zeelandă, Australia sau chiar China.”
Yvone a ales cinci vinuri pentru această prezentare, toate produse din Fetească, soi românesc 100%. „Am ales două vinuri albe și trei roșii din Fetească Albă de la Dealul Mare (Iași), Fetească Albă Regală, iar ultimele trei (roșii), toate din bob negru de Fetească Albă. Ideea a fost să subliniez diferențele în același soi de vin, în funcție de cum este învechit, în butoi sau în sticlă”.
O parte consistentă a discuțiilor de pe marginea prezentării au fost legate de concentrația alcoolică a vinurilor prezentate, care ajunge aproape de 14 grade la Feteasca Albă Regală: ”Concentrația alcoolică nu este foarte importantă, gustul și persistența unui vin însă sunt foarte importante.”
Degustarea a fost animată și de comparația inevitabilă dintre vinurile italiene și cele românești. ”Ca să vorbim pe o scară de valori, România pe plan mondial este un producător peste medie, aș spune de nota șase. Ceea ce nu e puțin. Însă pierdem mult la marketing, la prezentare și chiar la mentalitatea producătorilor. Avem mult de lucrat, chiar la nivel de disponibilitate pentru a da informații ori de simplu acces la crame”.
Evenimentul nu a presupus un cost fix pentru participanți, ci a fost preferată varianta ofertei libere şi asta doar pentru a acoperi o parte din costuri. ”M-am gândit doar să fac ceva pentru țara mea, nu să fac un eveniment comercial. Știu că o astfel de degustare are în mod normal prețuri la intrare de peste o sută de euro, dar nu m-am gândit la un câştig personal”, a conchis Yvone.
Cornel Toma
Citește și: