Un brașovean, Decebal Mihai Drăgușel este responsabilul unui adăpost și al unei pensiuni pentru câini din localitatea Campagnano di Roma, nu departe de capitala italiană.
Când îți prezintă adăpostul, se oprește în fața fiecărui box și îți spune totul despre câinele găzduit acolo: când a fost adus, ce boli a avut, ce mănâncă, cum se joacă….
Și așa la toți cei aproximativ 400 de câini care se află în acest moment în adăpost. Parcă ar vorbi de copiii lui.
„Mă simt foarte bine aici. Îmi place ceea ce fac. M-am obișnuit foarte repede. Nu aveam ideea de animalist până să vin în acest loc, acum însă pot să spun sincer că este foarte interesant și sper ca ceilalți care vor într-adevăr că facă ceva pentru animale să încerce să viziteze sau să vadă un adăpost de genul acesta”, explică tânărul.
Decebal Mihai Drăgușel, originar din Brașov, fost juc[tor de rugby, a venit în Italia în anul 2001 și de atunci a început să lucreze, cu o întrerupere de un an, pentru Fundația italiană Prelz Onlus, la un adăpost si o pensiune pentru câini din localitatea Campagnano di Roma, la aproximativ 30 de km distanță de capitala italiană.
„Știu ce înseamnă suferința unui câine când este găsit pe stradă, pentru că am participat și la capturări cu poliția pe stradă. Am avut un caz în Campagnano di Roma când carabinierii au vrut să împuște câinele respectiv si am fost chemați noi ca Fundație. Acel câine, care era considerat agresiv de toată lumea, era de fapt un câine speriat de ceea ce se întâmplă în jurul lui, pentru că erau 30 de persoane care îl fugăreau. În aceste cazuri nu ajută agresivitatea” povestește Decebal.
Câinii comunitari ajung la ei fie aduși de simpli cetățeni sau sunt câini pe care voluntarii Fundatiei îi gasesc întâmplator pe străzi. În general aproximativ 40 de câini pe lună sunt adoptati de familii, în mare parte solicitările vin din nordul Italiei, din Milano si Torino, şi uneori chiar din Germania.
Decebal Drăguşel: fost campion de rugby, candidat la Campagnano lângă Roma
Față de alte adăposturi și pensiuni de câini din regiunea Lazio, cel al Fundatiei Prelz este impresionant prin mărime și curățenie. Pe o suprafață de 4 hectare sunt amenajate 40 de boxuri în interior și 320 de spații în exterior.
În aceste spații nu stau mai mult de doi câini, tocmai pentru a da posibilitatea animalelor să alerge. Capacitatea adăpostului este de 600 de locuri. Câinii maidanezi sunt de regulă în jur de 150, în vreme ce în pensiune numărul câinilor diferă de la sezon la sezon: sunt fie 20, fie 200, asta în special vara, pe perioada concediilor, ne explică Xenia Prelz, președintele Fundației Prelz Onlus.
Cu durere, proprietara Pensiunii mărturisește că „prea multi câini sunt abandonați” și acesta într-o perioadă de criză, care afectează desigur și pensiunea.
Tot în cadrul adăpostului există și o clinică veterinară, realizată din finanțe proprii de Xenia Prelz. „În prezent, clinica vine cu un ajutor imens pentru asociatiile de profil si grupurile de voluntari care lucrează in regiunea Lazio, un ajutor in plus deoarece nu se percep prețuri mari ca la cabinetele veterinare” precizează Decebal, care consideră că prețurile trebuie să difere pentru cei cu câini comunitari și cei cu câini de rasă.
Deși are aproape 80 de ani, bătrâna, care ține să pregătească personal zilnic mâncarea pentru câini, lucrează 13 ore pe zi: se trezește la ora 5.30, la ora 6.00 este in pensiune, la 7.30 vin băieții care o ajută și astfel se lucrează pana la orele 20.00. De luni pana duminică.
Dintre toate persoanele cu care lucrează, Decebal este omul ei de bază, mâna dreapta, însă Xenia Prelz preferă și lucrează de ani de zile cu mai mulți români.
„Aproape toți sunt băieți români, care lucrează cu mine de mai mulți ani. Decebal de mai bine de 12 ani, alții de 10 și de 8 ani. Mă înțeleg foarte bine cu ei și sper că si ei se simt la fel cu mine care sunt dură, exigentă, dar corectă” spune Xenia Prelz.
„De dimineața până seara încercăm ca oaspeții noștri -câinii – să ducă o viață cât mai bună” explică Decebal. Majoritatea românilor care lucrează la adăpost sunt din Mureș. Asta se constată încă de la intrare în pensiune, când vezi în parcare mașinile cu număr de Mureș.
Decebal recunoaște că nu rămâne indiferent la problema câinilor comunitari din țara noastră. „Încă în România nu a ajuns ideea de civilizaţie, degeaba avem o groază de români care vizitează țările din Occident, deoarece nu au înțeles nimic, nu au văzut și nu iau exemplu de ceea ce se întâmplă în Occident” spune indignat Decebal.
Brașoveanul confirmă totodata că, potrivit vorbei românești, câinele este cel mai bun prieten al omului și că de la câine poți învăță să fii umil și chiar să iubești și să fii iubit cu adevărat.
C.V.