Stimate Avocat Dallara, mă numesc Cristina și lucrez în Italia ca îngrijitoare. Vă scriu pentru că tocmai zilele acestea am citit pe site-ul Corriere della Sera, cotidian serios și de încredere, o știre care după mine este incredibilă: la Torino există un detectiv privat – definit de Corriere ”vânător de îngrijitoare” – care în contul potențialilor angajatori se ocupă cu precădere de efectuarea de investigații privind îngrijitoarele. Acest detectiv, licențiat în Drept și fost locotenent al Carabinierilor, în interviul din Corriere spune în mod textual, referindu-se la un caz în care trebuia să selecteze o îngrijitoare pentru un loc de muncă: ”Am verificat grație cunoștințelor mele la chestură și carabinieri dacă avea antecedente penale sau semnalări pentru încălcarea legii”.
M-am gândit la o greșeală a jurnalistului, dar mai încolo în interviu detectivul reafirmă ideea, spunând că metoda sa tipică de investigare a îngrijitoarelor cuprinde ”căutarea de informații la chesturi și cazărmi ale carabinierilor”.
Așadar, în ceea ce-l privește pe acest detectiv, practica de a furniza informații privind îngrijitoarele pare să fie normală și comună pentru forțele de ordine. Printre altele acest profesionist spune că există o ”rețea” de îngrijitoare, care sunt în special românce și mai ales din Bacău. De aici deduc că investigațiile detectivului și informațiile care sunt divulgate de poliție se referă mai ales la lucrătoare din România.
Iată, eu mă întreb, sunt posibile toate astea? Cu adevărat forțele de ordine din Italia furnizează fără probleme informații detectivilor privați privind eventuale încălcări ale legii din partea îngrijitoarelor care caută de lucru? Eu nu am nimic de ascuns, dar este just ca un oarecare cetățean să poată afla de la poliție și carabinieri prin intermediul unui detectiv orice eventuală mică problemă mică de-a mea cu justiția? Nu ar trebui să fie ținute secrete aceste informații?
Vă mulțumesc pentru răspuns. Cristina.
Stimată Cristina,
Ceea ce îmi povestiți este incredibil și absolut în afara legii, dacă este adevărat. Nu vorbesc despre investigațiile generice încredințate unui detectiv privat de un posibil angajator pentru a obține informații privind îngrijitoarele candidate la un loc de muncă, investigații care în anumite limite pot fi considerate legale. Vorbesc însă – lucru cu totul diferit – despre informațiile pe care, din câte se spune în interviu, forțele de ordine le-ar furniza, în manieră absolut ilegală, unui detectiv privat privind ”antecedente penale și semnalări pentru încălcarea legii” în sarcina acestor lucrătoare.
Dacă au fost relatate corect cuvintele interviului, acel detectiv privat fără a-și da seama dezvăluie o gravă infracțiune comisă de mai multe ori de funcționarii publici (polițiști și carabinieri) care îi furnizează informațiile.
Dar să luăm lucrurile pe rând: primul tip de investigații, cele care vizează în mod generic evaluarea unei posibile candidate la un loc de muncă, reintră în cadrul art. 8 al Statutului Lucrătorilor (legea nr. 300 din 1970):
”Este interzis angajatorului, în scopul angajării, precum și în cursul desfășurării raportului de muncă, să efectueze investigații, chiar și prin intermediul unor terți, privind opinii politice, religioase sau sindicale ale lucrătorului, de asemenea privind fapte nerelevante în scopul evaluării atitudinii profesionale a lucrătorului”.
Și este însuși Inspectoratul Național al Muncii cel care spune că această normă se aplică și muncii domestice (nota nr. 8 februarie 2017, protocol 1004).
Atenție însă: investigațiile care au ca scop angajarea, desfășurate chiar de agenții private de investigație, sunt legale numai dacă vizează stabilirea atitudinii profesionale la muncă, de înțeles drept capacitate, intelectuală sau manuală, de efectuare a unei anumite activități de muncă, dar sunt ilegale dacă sunt extinse la viața privată a lucrătorului și deci la fapte lipsite de relevanță privind sarcinile contractuale. De altfel, soluția principală, și la nivel european, ar fi aceea potrivit căreia angajatorul ar trebui să-l întrebe ceea ce vrea să știe direct pe lucrător, în loc să facă investigații în privința lui. Este ceea ce spune printre altele Recomandarea CM/Rec(2015)5 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind prelucrarea de date personale în context ocupațional:
”art. 5.1. Angajatorii ar trebui să colecteze date personale direct de la interesat. Atunci când este necesar și legal să se prelucreze date culese de la terți, de exemplu pentru a se obține referințe profesionale, interesatul ar trebui să fie informat corespunzător în mod preventiv”.
Dar să intrăm în miezul chestiunii pe care mi-o supuneți atenției: să vorbim adică despre informațiile furnizate de forțele de ordine detectivului privat intervievat.
Cum am precizat deja, suntem în mod evident în fața unei infracțiuni penale. Detectivul dezvăluie prin acest interviu infracțiunea comisă în mod repetat de funcționarii publici polițiști și carabinieri (deși au rămas anonimi, cel puțin deocamdată) care îi furnizează informațiile privind îngrijitoarele, adică infracțiunea de ”Dezvăluire și utilizare de secrete de serviciu”.
Articolul 326 din codul penal pedepsește cu o pedeapsă care poate ajunge la trei ani de închisoare ”funcționarul public, sau persoana însărcinată cu un serviciu public, care, încălcând obligațiile inerente funcțiilor sau serviciului, sau în orice caz abuzând de calitatea sa, dezvăluie informații de serviciu, care trebuie să rămână secrete, sau le facilitează în orice fel cunoașterea”.
Și obligația secretului de serviciu pentru poliție și carabinieri este impusă de mai multe norme, printre care de exemplu art. 15 din D.P.R. nr. 3 din 1957 (privind obligația secretului din partea funcționarilor publici) și art. 12 din legea nr. 121 din 1981 (privind bazele de date ale forțelor de poliție).
În sinteză, informațiile privind ”antecedente penale și semnalări pentru încălcarea legii” sunt secrete și dacă vreun apartenent la forțele de ordine le comunică unui privat, chiar dacă acesta este un detectiv, comite o infracțiune.
Dacă posibilul angajator dorește aceste informații este liber să le ceară candidatei la locul de muncă (deși există norme care neagă cel puțin parțial și această posibilitate), însă candidata va fi liberă să decidă dacă să i le furnizeze sau nu. Antecedentele penale conținute în cazierul judiciar pot la cerere să fie comunicate de biroul însărcinat numai, sintentizând, la: autoritatea judiciară; administrații publice și administratori de servicii publice dacă este necesar pentru funcțiile lor; interesați privați, în mod limitat la propriul cazier; avocaților în anumite cazuri specifice și cu autorizația judecătorului; angajatori în mod exclusiv în cazul în care intenționează să angajeze personal pentru activități care comportă contacte directe și regulate cu minori, și numai pentru a verifica existența de eventuale condamnări ale lucrătorului pentru infracțiuni împotriva minorilor.
Deci nu poate fi comunicat cetățenilor privați care vor să știe, în mod autonom sau prin intermediul detectivilor privați, antecedentele unei alte persoane.
Dar nu se termină aici, dimpotrivă, lucrul cel mai incredibil este acesta: cum din interviu se înțelege că detectivul privat este cel care solicită funcționarilor publici să-i dezvăluie informațiile privind îngrijitoarele și deci să violeze secretul de serviciu, el de fapt prin aceste declarații se acuză pe el însuși, ”mărturisindu-și” complicitatea la infracțiunea în chestiune. Cu alte cuvinte, dacă va fi demarată o urmărire penală el, cu condiția să nu fi vrut doar să impresioneze, ar putea să răspundă de complicitate cu agenții de poliție informatori ai lui la infracțiunea de dezvăluire și utilizare de secrete de serviciu, el fiind cel care i-a instigat la comiterea acelei infracțiuni, așa cum au confirmat diverse sentințe ale Curții de Casație (printre ultimele cea nr. 47997/2015 a Secției VI Penale), și adică chiar dacă acești informatori de-ai săi ar rămâne necunoscuți (sentință a Casației, secția a VI Penală, nr. 3523/2011).
În acest ultim caz detectivul, cu condiția să se demonstreze veridicitatea afirmațiilor sale, ar putea fi judecat doar el pentru infracțiunea pedepsită de articolul 326 din codul penal.
Gabriele Dallara este avocat pledant în fața Curții de Casație cu cabinet în La Spezia și de mai mulți ani asistă cetățeni și asociații românești din întreaga Italie. A fost profesor cu contract de Drept Sanitar și Dreptul Muncii la Universitatea din Genova și de Drept Procesual Penal la Școala de Specializare pentru Profesiuni Juridice a Universității din Pisa. Pentru a primi răspuns la o chestiune juridică, puteți trimite întrebările Dvs. redacției ziarului Gazeta Românească. [email protected]
