Eveniment de excepţie vineri 9 octombrie, la Accademia di Romania de la Roma. Laureatul premiului Nobel pentru literatură, Dario Fo, şi Florina Cazacu au prezentat cartea “Un uomo bruciato vivo”/ „Un om ars de viu”, în care este vorba despre tatăl Florinei, Ion Cazacu, ars de viu de angajatorul său italian în anul 2000.
Pentru omor a fost condamnat Cosimo Iannece, fostul angajator al lui Ion, acum în libertate după zece ani de închisoare.
La eveniment au participat personalităţi ale vieţii publice din Italia, cum sunt Michele Santoro, Corrado Formigli, Vauro Senese sau Enrico Brignano. Actorul Marius Bizău a fost invitat să citească fragmente din carte. Moderator a fost jurnalista Miruna Căjvăneanu.
Dario Fo, 89 de ani, este un scriitor, scenograf, dramaturg, pictor, actor şi regizor italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1997. Este faimos atât pentru textele teatrale de satiră politică şi socială, cât şi pentru implicarea în viaţa politică.
foto: Accademia di Romania
Florina Cazacu, 33 de ani, a venit în Italia în 2000, urmare a tragediei tatălui său, cu speranţa de a obţine dreptate şi de a se întoarce imediat în ţară. Dar nu a fost aşa. Acum locuieşte la Gallarate, în acelaşi oraş unde tatăl ei a fost omorât.
„Suntem toţi responsabili, pentru neatenţie. O neatenţie îngrijorătoare, periculoasă, golul absolut al conştientizării. Partea activă, civilă a naţiunii era blocată, aşa cum este acum, şi dezinformarea este partea portantă a puterii”, a spus Dario Fo.
Inginerul român Ion Cazacu, imigrat în Italia fără permis de şedere, lucra „la negru” pentru Cosimo Iannece, un întreprinzător din Gallarate (Varese). În 14 martie 2000, Ion s-a revoltat şi i-a cerut „patronului” să-i facă un contract de muncă. Cearta s-a încheiat tragic: patronul l-a stropit cu benzină şi i-a dat foc.
Ion, cu arsuri pe 90% din corp, a murit după o lună de agonie atroce. A lăsat în urmă o soţie şi o fiică.
Au trecut 15 ani, patronul a fost condamnat, dar de justiţie nu poate fi vorba. Iannece a fost condamnat în prima şi a doua instanţă la 30 de ani de închisoare, apoi Curtea de Casaţie i-a redus pedeapsa la 16 ani, fiind respinse circumstanţele agravante de premeditare şi motivele abjecte, şi după zece ani a ieşit din închisoare. Florina îl întâlneşte acum pe stradă la Gallarate.
„Am descoperit că exista un fundal şi mai profund a ceea ce s-a întâmplat, care a redeschis rana. Unica şi adevărata înfrângere era justiţia”, a comentat Florina cu amărăciune. Ea a explicat că a decis să scrie această carte pentru a se elibera de povara care continuă să o facă să retrăiască acele momente.
„Este necesară o reformă a justiţiei, o lege care să-i facă să putrezească în puşcărie pe asasinii nebuni – a spus Florina -, dar să ne amintim că responsabilitatea este întotdeauna individuală şi personală: aveam 17 ani când s-a întâmplat, nu l-am confundat niciodată pe Iannece cu toată familia sa sau cu italienii în general. Violenţa nu are naţionalitate, culoare a pielii sau religie”.
„În această poveste există o injustiţie profundă – a comentat şi Michele Santoro -, a fost ştearsă complet contribuţia pozitivă pe care au adus-o aceste persoane ţării noastre. Credem că exploatarea derivă din condiţii de înapoiere, şi uităm că noul Târg de la Milano, şi Expo au fost construite cu superexploatarea lucrătorilor străini. Aceleaşi persoane care agresează românii acuzându-i de orice infamie fac avere. Trebuie să regăsim aceşti termeni şi să ducem o luptă pentru drepturi pentru ca acest lucru să nu se mai repete”.
„Nimeni nu e inocent – a adăugat caricaturistul Vauro -, vina noastră este indiferenţa, chiar şi în faţa evidenţei flăcărilor. Şi este o vină veche, Holocaustul a fost posibil nu numai din cauza nebuniei criminale a lui Hitler, ci fiindcă o întreagă populaţie a fost indiferentă. Mai întâi românii, apoi extracomunitarii, acum alţi inamici, de frica de a nu vedea că suntem complici şi vinovaţi în faţa unor persoane egale nouă care trebuie să călătorească. La fiecare străin care intră în Italia, sunt patru italieni care merg în străinătate: astăzi migranţii suntem noi”.
«Deseori, în ultima vreme, m-am trezit spunând, unor persoane bine cunoscute ale lumii culturale, câteva detalii ale unui fapt întâmplat acum 15 ani; o întâmplare de o violenţă nemaiauzită, care a răvăşit întreaga Italia. Ei bine, de necrezut, nimeni sau aproape nimeni nu-şi amintea de acel fapt oribil. E adevărat: nu suntem numai un popor dezinformat ci şi lipsit de memorie istorică. E ca şi cum creierele noastre, în vremuri diferite, ar fi fost introduse în maşina de spălat şi suspuse unui program de spălare totală.
Voltaire spunea că un popor care pierde conştienţa şi cunoaşterea propriului trecut, în special dacă este recent, este în mod clar un popor rătăcit, care nu mai ştie în ce direcţie să se îndrepte pentru a ieşi din inerţia în care continuă să alunece. Şi astfel simţim ca datorie civică obligaţia de a povesti aceste evenimente, de a face cronica diferitelor procese care au urmat şi a scoate în evidenţă diferitele etape pentru a ajunge la sentinţa finală care a răscolit în mod brutal dreptatea şi adevărul.», a scris Dario Fo în introducerea cărţii.
Cântec despre Ion Cazacu, românul ars de viu de patronul lui italian în anul 2000
